Literatura rusa contemporana se revendica de la un trecut care cu greu poate fi egalat insa drumul pe care il parcurge nu este o cursa ci seamana mai degraba cu miscarile ritmice si cu intoarcerile unui vals.
“De unde stiu oamenii ca gandesc cu capul?”[1]
Numele Olgai Slavnikova nu ii este prea cunoscut cititorului roman insa scriitoarea merita toata atentia si consideratia pasionatilor de lectura. Dusmanul poporului este numele sub care a fost tradus la noi si a aparut anul acesta, volumul Lyogkaya golova.
Dusmanul poporului spune povestea lui Maksim T. Ermakov al carui cap “produce o usoara anomalie in campul gravitational”[2] si, in consecinta, trebuie sa dispara pentru a nu rupe lantul evenimentelor cauza-efect de care au grija, din umbra, inaltii functionari de stat.
Slavnikova ne plaseaza intr-o realitate alienata si alienanta, intr-o lume fictionala asemanatoare cu cea a lui Gogol, Dostoievski, Kafka, Nabokov sau chiar G. Meyrink. In urma unei investigatii, “prognozistii de stat” il identifica pe Ermakov ca fiind un Obiect Alfa, de actiunile caruia depind vietile locuitorilor Moscovei. Membrii “Comitetului special pentru prognoza sociala” apar din senin la el la usa si in ofera o arma cu care sa se impuste in cap pentru a salva o buna parte din omenire. Absurditatea situatiei (daca un om ales de ei se sinucide de bunavoie, se va pune capat schimbarilor climaterice, atacurilor teroriste, deraierilor de tren, accidentelor etc.) e completata de alte elemente la fel de aberante. Ermakov descopera ca el este personajul unui joc pe calculator care copiaza in cel mai mic detaliu viata sa privata si sociala. Acesta descopera cu uimire ca jocul se intampla in timp real si ca viata sa e expusa privirilor a sute de mii de oameni si accesibila la numai un click distanta. Ba mai mult, isi da seama ca este foarte popular in randurile semenilor si ca are admiratori insa exista si persoane care il acuza si il preseaza sa se sinucida. Treptat, din “omul marunt”,
Maksim T. Ermakov devine un simbol, un salvator asemeni lui Hristos. Numai ca spre deosebire de acesta din urma, eroul romanului nu se comporta deloc eroic si incearca sa traiasca neluand in seama ceea ce se petrece in jurul sau. Dar aparatul de stat e mai puternic decat vointa individuala si, in final, dupa ce luptase cu inversunare impotriva unei realitati impuse, se sinucide. Cum era de asteptat, viata continua, moartea lui neschimband cu nimic mersul lucrurilor si tot ce ramane din aceasta poveste sunt cuvintele unui securist (numit sugestiv “Stersul”) care afirma netulburat ca “la niste valori usor diferite ale bazei patru si ale bazei opt, ar fi ajuns Erou al Federatiei Ruse.”[3]
Acestei lumi alambicate din Dusmanul poporului, in care actiunea plasata intr-un timp parca atemporal in care elemente ale trecutului sovietic se imbina cu realitati prezente, i se contrapune romanul 2017. Volumul este o antiutopie care reuneste elemente mitologice cu elemente fantastice si veridice, care vine sa confirme prezenta realismului magic de care a fost legata opera scriitoarei ruse.
Olga Slavnikova – “Nabokov in fusta”[4]
Vocea Olgai Slavikova denunta intr-un stil caracteristic nu numai realitatile social-politice din Rusia zilelor noastre, ci exploreaza relatiile inter-umane si imaginatia individului. De la povestirile din Lyubov’ v sed’mom vagone care sunt veriatiuni pe tema calatoriilor cu trenul si in care recreaza teme si motive din cultura universala, si pana la 2017 in care se prezinta atmosfera unui oras din Urali in care lumea se pregateste sa sarbatoreasca triumful revolutiei ruse ce avusese loc in urma cu un veac, opera Olgai Slavnikova provoaca, amageste, nemultumeste si, in acelasi timp, rasplateste cititorul. Cu o maiestrie revendicata de la Vladimir Nabokov, Slavnikova valseaza pur si simpu cu umor si ironie.
[1] Idem., p. 349
[2] http://www.gazeta.ru/culture/2008/10/16/a_2857727.shtml (11. 05. 2014)
[3] Slavnikova, O., Dusmanul poporului, Ed. Alfa, Bucuresti, 2014, p. 9
[4] Idem. p. 14;
