[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]L[/mkdf_dropcaps]uni pe la 6 trecute fix, ma transform de urgenta in reporter Raftul cu Idei si alerg spre teatrul Odeon, pentru a onora invitatia domnului Homorodean la Notre Dame de Paris. Inarmata cu pix albastru, carnetel cu pisici Laurel Burch (tot albastre) si multa curiozitate (curcubeu).
Copila fara varsta
Sunt intampinata de un bonus neasteptat: Marina Ilie. O cantaresc la prima privire ca pe o copila sobra, cu ochi visatori si luminosi, asezonata cu un aparat foto mai mare decat ea. Incurajata de domnul Homorodean, imi ofera o carte… scrisa de ea. Fac ochii mari: buuun, Marina scrie, sa investigam. Aflu mai intai despre un blog numit Printre cearceafuri, ceea ce ma face sa exclam (total neinspirat, ca sa nu mai zic stereotip): „Dar cati ani ai tu?!” (in apararea mea, m-am abtinut sa adaug un puisor a la Isoscel). „19” raspunde Marina, trecand cu delicatete peste moment, „iar cartea am scris-o la 15 si acum mi se pare putin puerila”. In mine, mica ei lume cu suflete fluturi si suflete jungla a trezit nostalgii si tristeti de iasomie.
Dar varsta Marinei, indiferent ca ma raportez la cea biologica, aparenta sau a randurilor publicate, este depasita de profunzimea si maturitatea gandurilor din prezent. Evalueaza realitatea cu ochii larg deschisi, dar cauta si cultiva frumosul din ea. Va da admiterea la stiinte politice (si nu la psihologie) pentru a contribui la o realitate mai buna (decat a fost a ei) pentru adolescenti. Fiindca atunci cand ai initiativa, cand simti ca poti si vrei sa faci mai mult, ar fi frumos sa fii sustinut, nu disciplinat. Protestul pe care l-a postat pe blog ca raspuns la atitudinea descurajanta a unui profesor a devenit viral si i-a intermediat intalnirea cu un alt tip de profesor – din nou domnul Homorodean.
Marina vrea sa evolueze permanent, pentru ca “e vital sa incerci sa faci cat mai multe, sa-si exploatezi tinele; iar timpul este foarte pretios”. Isi cantareste cu grija pasii, isi monitorizeaza drumul cu ajutorul unui jurnal personal, dar in paralel scrie si un al doilea jurnal, al sensibilitatii, un jurnal de visuri si dorinte, pe care il va imparti candva cu o persoana asemeni ei.
Notre Dame de Paris
Imi revin din prima reverie la timp pentru a descinde in a doua: musicalul Notre Dame de Paris. Produs si jucat in premiera in Romania de o trupa de adolescenti, elevi ai Colegiului de Informatica Tudor Vianu, condusi de profesorul de… informatica – ati ghicit, chiar domnul Marcel Homorodean.
Proiectul are o rezonanta aparte pentru mine si dintr-un alt motiv: aceasta nebunie frumoasa a pornit de la o postare pe Raftul cu Idei a musicalului francez inspirat din romanul lui Victor Hugo. O nebunie construita cu mult entuziasm, ore lungi de munca si pasiune pentru teatru. Traducerea si adaptarea versurilor, obtinerea negativelor, realizarea coregrafiilor si interpretarea rolurilor… cu cantec – toate prin efortul concertat al unui grup de adolescenti si al sustinatorilor lor.
As aplauda din nou, oricand, o Esmeralda boema, cu voce vibranta si seducatoare (Bianca Neagoe), un Quasimodo expresiv si emotionant (Andrei Miercure), o regina a tiganilor apriga si impunatoare (Teodora Ciocan), o Fleur-de-Lys dulce si sensibila (Rabonia Avram). Sustin si puncteaza actiunea corul si mai ales balerinii, dintre care nu pot sa nu-i mentionez pe Stefan Garbur, Filip Dutescu si mai ales pe Ana Maria Savastre care m-a cucerit prin gratia si naturaletea ei.
Si ii apreciez pe toti si pe fiecare in parte pentrul curajul si implicarea lor, pentru momentele emotionante pe care le voi pastra alaturi de mine: cei trei indragostiti cantandu-i “Belle” unei Esmeralde crucificate simbolic de pasiunea lor; solo-ul boemei incarcerate; implorarea plina de dor si moarte a lui Quasimodo; finalul spectacolului, cand cantecul lor a vibrat la unison: “Voi iubi atata timp cat voi trai!”.
Dirigul tuturor
Iar in culise, in spatele povestii, il regasim pe domnul profesor Homorodean, invitat pe scena si aclamat de artistii redeveniti brusc elevi: „Di-ri-gu! Di-ri-gu!”. „Aveti cam multi elevi in clasa”, constat eu amuzata, ceva mai tarziu. Iar replica, plina de umor si cu un licar bonom de mandrie, nu se lasa asteptata: „Aaa, nu sunt toti in clasa mea, dar… eu sunt dirigul tuturor”. Un dirig de suflet si pe sufletul lor, as adauga eu.
Totul a pornit in ianuarie 2013, de la o piesa regretata: “Tin minte ca imi doream sa revad un spectacol din studentie, Buna seara, domnule Wilde, si cum nimeni nu o mai juca, m-am gandit sa o pun eu in scena. (…) N-aveam negative, n-aveam text, dar ne uitam obsedant la o inregistrare de 50 de minute de la TVR.” De atunci au ajuns la 65 de elevi in efectiv complet, iar Notre Dame este al patrulea spectacol, alaturi de Chirita in provincie, Romeo si Julieta si Buna seara, domnule Wilde! (care va avea ultima reprezentatie… pentru a treia oara, pe 6 aprilie).
“Persoana din umbra e nevinovata” se apara mucalit domnul Homorodean cand il acuz ca-mi povesteste cu drag despre Marina, BSDW (cum se autointituleaza jucaus trupa, de la initialele primei lor piese) si mai nimic despre sine insusi. Dar sunt convinsa ca elevii nu-l plaseaza intr-unul din rolurile secundare pe scena vietii lor de liceeni. Poate ii intreb personal martea viitoare, cand ii voi urmari jucand Chirita in provincie, la teatrul Elisabeta.
Oh la la, ce viata de reporter, mes chers!
_______________________________
Fotografii realizate de Radu Tolontan.
Va multumim mult !
multumim, Marina :)