Oamenii sunt o mica parte din lume, iar eu nu cunosc oamenii[1]. Cu acest gand pleaca la drum naratorul romanului si acest sentiment il avem si noi dupa ce inchidem cartea.
Jose Luis Peixoto este un scriitor deja cunoscut in Romania, iar la nivel international e o gura de aer proaspat in literatura.
Cartea e structurata in doua parti, fiecare parte corespunzand gandurilor unei generatii dintr-un sat suspendat in timp si in mitologie.
Personajele poarta nume biblice (Iosif, Moise, Ilie, Gabriel, Solomon, Rafael), iar toponimele sunt si ele corespondente ale locurilor strabatute de catre profeti si proroci (Muntele Maslinilor). Naratiunii nu ii lipsesc nici elementele supranaturale care, bineinteles, sunt atat de bine integrate vietii cotidiene incat nimeni nu si-ar putea imagina viata fara ele. Diavolul nu paraseste taverna lui Iuda si supravegheaza atent tot ceea ce se petrece in comunitate, bucatareasa septuagenara devine mama, iar gemenii siamezi, Moise si Ilie, isi duc moartea impreuna, asa cum si-au dus si viata.
Daca personajele masculine au nume cu rezonante biblice, femeile nu au nume. Ele sunt mereu sora sau sotia cuiva ori sunt identificate cu meseria lor: Nevasta lui Iosif, sora lui Iosif, Bucatareasa, Prostituata Oarba, bocitoarele.
Nici o privire e o meditatie asupra dragostei si a puterii destinului, dar si asupra mortii si a conditiei scriitorului.
Fiecare capitol da viata gandurilor unui personaj, iar faptul ca desi acestea traiesc in colectivitate sunt singure, reiese din fiece gand nerostit si din fiecare actiune tacita. Casatoria lui Iosif e una atipica deoarece dupa prima noapte impreuna cei doi soti nu-si mai adreseaza niciun cuvant, iar sotia lui continua sa primeasca vizitele Uriasului. Nevasta. Pielea ta alba a fost o vara pe care am vrut sa o traiesc si care mi-a fost refuzata [….]Te-am inventat poate, pornind de la o stea ca toate celelalte.[2] Cautand sa invie o femeie moarta de mult pe dinauntru, Iosif alege moartea pe Muntele Maslinilor, iar cu ultimele sale ganduri adresate nevestei si copilului in leagan se incheie prima parte.
A doua carte incepe cu fiul lui Iosif, adult acum, care incepe si el sa iubeasca. Fiii si fiicele celor care au vietuit in prima carte sunt cei care se confrunta cu aceleasi dificultati de comunicare in cea de a doua. Fiica Bucataresei, fiul lui Gabriel si cel al lui Iosif, fiica Prostituatei Oarbe care perpetueaza meseria mamei ei sunt cei care au aceleasi intrebari si aceleasi temeri pe care le-au avut cu o viata in urma parintii lor.
Sub o forma sau alta toti cei din Cartea I inceteaza sa mai existe: Bucatareasa devine o lunatica, in timp ce sotia lui Iosif isi petrece viata intr-un cufar de unde incepe sa inteleaga viata : […] poate ca e o lumina inlauntrul oamenilor, poate e limpezime, poate ca oamenii nu sunt facuti din intuneric, poate ca ceritudinile sunt o adiere inlauntrul oamenilor si poate ca oamenii sunt certitudinile pe care le poseda.[3]
Cum intreaga naratiune e centrata pe lipsa comunicarii articulate, personajele incearca sa comunice prin priviri insa si acestea sunt un tabu. Privirea devine pentru aceste personaje alienate cel mai de pret lucru pentru ca astfel ar putea patrunde in sufletul celui iubit. Poate de aceea si relatiile lor sunt reci, iar actul sexual e lipsit de tandrete.
Cunoasterea e cuvantul pretios care caracterizeaza toate personajele cartii, iar faptul ca oamenii sunt o mica parte din lume[4], una in acelasi timp accesibila si greu de cunoscut, face din romanul lui Peixoto un roman despre oameni.
____________________________________________________
[1] Peixoto, J. L., Nici o privire (2009), Ed. Polirom, p. 92
[2] Idem, p. 72
[3] Ibid., p. 159
[4] Ibid., p. 92
Am citit si eu romanul acum c?teva luni. Este interesant, dar nu am rezonat foarte mult cu povestea, ?n mare parte din cauza scriiturii un pic ?ntortocheate si a tristetii personajelor.