Legenda lui Sisif începe cu un om care, dacă e să-i dăm crezare lui Homer, era unul dintre cei mai ințelepți și mai prudenți dintre muritori. Cu toate acestea, Sisif va pierde favoarea zeilor Greciei antice. Sisif va fi trimis în infern și obligat să îndure una dintre cele mai inutile și chinuitoare pedepse din mitologia antică.
În fiecare zi, Sisif avea să urce un bolovan uriaș de piatră pe un munte, într-un efort grozav. Când ajunge în vârful muntelui, bolovanul se va prăvăli la vale în câteva momente. Iar Sisif este condamnat să treacă prin acest supliciu pentru totdeauna, să execute această sarcină inutilă și obositoare până la sfârșitul timpurilor.
Cum i-a mâniat Sisif pe zei?
Ce-a facut Sisif să-i supere pe zei? Există câteva versiuni. Versiunea pe care o preferă Albert Camus în eseul său Mitul lui Sisif, povestește despre Sisif care, apropriindu-se de moarte, testează devotamentul soției sale.
Potrivit poveștii, Sisif îi cere sotiei ca după moartea lui să-i arunce trupul neînhumat în piața orașului. Când Sisif moare și se trezețte în infern, află că soția sa a făcut lucrurile întocmai. Sisif se mâniază pe soția sa, pentru că aceasta a ales să-l asculte cu strictețe, în loc să aleagă să-i onoreze memoria și demnitatea. Sisif se supără nespus și-i cere lui Hades să-l lase să se întoarcă în lumea celor vii pentru a-și mustra soția.
Se pare că, de fapt, eroul tragic în această poveste este soția lui Sisif, care, deși a respectat dorința soțului cu strictețe, se va confrunta rapid cu un Sisif reînviat care-o ceartă tocmai pentru că a fost ascultătoare. O aparentă absurditate.
Înapoi printre muritori, Sisif decide rapid că nu mai dorește să se întoarcă în infern. Acesta învață să iubească copacii, oceanele răcoritoare, senzația pietrelor încinse sub tălpile sale… Sisif dorește să rămână și astfel îl trădează pe Hades, refuzând să se întoarcă. Sisif este capturat rapid de către Hermes și readus în lumea de apoi, unde-l așteaptă pedeapsa bolovanului uriaș.
(În alte versiuni, Sisif o sfătuiește pe soșia sa să nu aducă jertfe și ofrande zeilor în memoria numelui său, astfel încât să-i mânieze pe aceștia, care așteptau ofrande – și astfel să-i permită lui Sisif reîntoarcerea printre muritori, ca sa îndrepte lucrurile. Supărați că nu primesc jertfele care li se cuveneau, Hades și Persefona sunt de acord să-l elibereze temporar pe Sisif din Infern).
În Absurd
Este ușor de intuit cum autorul și filosoful algerian Albert Camus avea să găsească inspirație pentru filosofia sa despre Absurd în mitul lui Sisif. În Mitul lui Sisif – primul său eseu publicat în 1942 – Camus folosește mitul ca piatra de temelie pe care avea să-și construiască școala sa unica de gândire existențialistă, cunoscută ca Absurdism.
Școala absurdului ne învață că ființele umane se află într-o continuă și nesfârșită misiune de a afla scopul și satisfacția în viață. Această căutare chinuitoare a scopului în viață este în conflict direct cu zădărnicia aparentă a universului. Lupta pentru a găsi un sens într-un univers căruia-i lipsește orice sens se află în inima condiției umane, o condiție care ne torturează cu atât mai mult cu cât încercăm să i ne opunem.
Camus scrie că el nu este atât de interesat în observarea absurdului, pe cât este interesat de consecințele conștientizării acestuia. Camus spune că putem ori să ignorăm absurdul și să continuăm să căutam un sens, în van, ori să respingem absurdul și să ne răsculăm împotriva zădărniciei universului. În cuvintele sale…
„Nu există destin care să nu poată fi depășit prin dispreț.” – Albert Camus (mitul lui Sisif)
În ciuda aparențelor, Mitul lui Sisif nu este despre cugetările unui nebun pornit către autodistrugere. Este mai degrabă un manual pentru fericire. Camus ne lasă să știm că, pe când bolovanul se rostogolește înapoi la vale, Sisif trebuie să coboare și el pentru a repeta pedeapsa. În aceste momente Sisif reflectă la pedeapsa sa, în mare parte precum și ființele umane trebuie să devină conștiente de situația neplăcută a absurdului vieții. Și în acest moment de introspecție suntem cei mai fericiți.
Prin acceptarea absurdului putem, în aceeași măsură, să acceptăm și că viața este inutilă, fără sens, fără un scop determinat. Astfel, suntem capabili să o trăim pe deplin.
Viețile noastre devin o revoltă constantă împotriva zădărniciei universului și putem trăi, în sfărșit, eliberați. În același timp, universul este redus la tăcere. Zeii care vor să ne controleze vor înceta să mai existe. Viețile noastre devin viețile noastre, nu supuse unui destin, nu supuse unei dictaturi a vreunei forțe exterioare.
Ce ne poate arăta Sisif
Legenda lui Sisif poate că pare tragică. Un om care este condamnat să se chinuie pentru eternitate, fără să înfăptuiască ceva de valoare. Filosoful Albert Camus ne spune că viețile noastre, la fel ca și cea a lui Sisif, sunt lipsite de scop și de sens. Chinul nostru de a găsi un scop care nu există se află la rădăcina disperării umane.
Numai atunci când acceptăm absurditatea vieții și când ne vom opune lipsei de sens a universului ne vom găsi libertatea. Viața este trăită mai intens dacă nu are un scop. Devenim căpitanii propriilor corăbii, autori ai propriilor povești. Și numai în momentele cele mai fragile și cele mai nesigure putem cu adevărat spune că „Totul este bine!”
