Totul in jurul nostru este fixat cu vise visate si nevisate.
Unicat. Cartea cu o suta de finaluri este un alt roman experimental care ne pune fata in fata cu vesnicele intrebari si cautari ale individului, dar si cu misterele istoriei sau distractiile prezentului.
Kenzo. Old Spice. Hugo Boss. Sunt doar cateva dintre odorurile care definesc capitolele initiale are cartii lui Pavic, si care introduc noi personaje trasand deja in linii mari caracteristicile si destinul lor.
Urandu-i-se cu literatura clasica a romanelor cu sens unic, Milorad Pavic exploreaza de-a lungul activitatii literare noi si noi tipuri de roman: romanul-lexicon, romanul-clepsidra, romanul-tarot, romanul-zodiac, romanul-sarada si romanul-delta.
In spatele unui roman politist se ascunde o poveste cu zeci de magistrale interpretative. De la taina vietii androgine a lui Aleksandar Klozevic cel care traieste o zi ca barbat, o zi ca femeie, devenind Sandra Klozevic, la incursiunile in viata lui Puskin si in istoria crearii operei Boris Godunov, la industria subterana a negotului de vise.
Dupa trei capitole in care avem de a face cu un set de personaje catalogate dupa parfumul pe care il folosesc, romanul devine din ce in ce mai dens. Fara a se dezice o clipa de pasiunea sa pentru astrologie si spatiul oniric, Pavic isi poarta cititorul printr-un labirint ezoteric.
Poate ceea ce incita cel mai mult curiozitatea este ideea ca am putea cumpara vise din viitor pe care sa le visam anticipat.
„Noi suntem o straveche si putin cunoscuta tagma de negustori. Aproape o casta. Nu suntem o secta religioasa, suntem o breasla de negustori care se ocupa cu vanzarea si, in general, cu piata de vise…”
Numai ca aceste vise nu sunt destinate oricui si, mai mult, autorul sarb pune problema visarii aceluiasi vis de catre personaje-cheie din istorie in epoci diferite. Astfel, o persoana care a trait secole dupa Pitagora a avut un vis care explica o complicata problema matematica insa, cum era analfabeta, nu a stiut sa-si foloseasca visul. Acesta din urma s-a reintors in cosmos si a fost cumparat de Pitagora de la un negustor de vise, filosoful fiind cel care, pana la urma, reuseste sa ii dea de cap acelei probleme.
Si, cum „…taina este intotdeauna mai veche decat adevarul” pe langa aceasta imaginara piata a viselor pe care o exploreaza si careia ii atribuie un rol insemnat, Pavic mai aduce in atentia cititorului sau un vechi mit care a intrigat invatatii timp de secole: mitul androginului.
Androginul apare in mai multe mitologii, dar cel mai bine este descris in literatura greaca. Platon, prin vocea lui Aristofan, vorbeste despre dragostea perfecta intruchipata la inceputurile lumii de catre un androgin. Androginul era o entitate compusa din principiile masculin si feminin, cu o forta nebanuita care indraznise sa se masoare cu zeii Olimpului. Pentru a se razbuna pe androginul ceare avea o forma rotunda, o parte femeie, o parte barbat, zeii hotarasc sa il taie in doua, blestemand cele doua jumatati sa fie nefericite singure si ca de-a lungul vietii sa se caute una pe cealalta.
Astfel androginul Aleksandar/Sandra intruchipeaza omul perfect din vechime, omul complet, fericit si, asemeni androginului primordial, personajul lui Pavic are puteri aproape divine asupra oamenilor. Aleksandar/Sandra se erijeaza in rolul unei forte atotputernice, dirijand destinele fiintelor banale.
Cartea insasi este o victorie personala si literara a autorului pentru ca aici se regasesc toate straduintele sale de a crea o opera prin care sa reintregeasca Omul, sa il readuca la starea serafica.
Unicat. Cartea cu o suta de finaluri readuce pe masa lectorului un puzzle ce se cere a fi pus cap la cap prin numeroasele indicii. Iar finalul consta in alegerea unei singure piese din cele o suta care s-ar potrivi perfect.
