Lavinia Braniste – Escapada.

Fata are coaie.

   Dupa generatia in blugi si dupa generatia X, astazi traim timpul generatiei coaie,  denumita asa dupa apelativul “coaie” folosit intre baietii/barbatii prezentului , din expresia  hollywoodiana “to have balls” transmutata frust in romaneste. Nu trebuie sa mai explic filozofia din spatele acestui discurs care declama o atitudine, caci e limpede ca lichidul seminal.

   Paradoxal e faptul ca in timp ce barbatii isi zic unii altora coaie in sus si-n jos, societatea genereaza  atitudini  “coioase” mai degraba  in randul femeilor. Daca nu ma credeti aflati ca exista un dispozitiv de facut pipi din picioare, pentru femei, vandut sub conceptul “acum le devenim egali”

   Ei bine, Lavinia Braniste, autoare mult mai celebra decat am crezut eu cand am cumparat cartea Escapada, pentru ca mi-au placut primele trei randuri din prima povestire a volumului si privirea din poza autoarei, Lavinia zic, e mai egala in taria scriiturii decat toti barbatii din literatura romana recenta pe care i-am citit eu pana acum. Si ii pun la numar si pe Matei si Filip Florian cu Baiuteii lor.

   Lavinia Braniste are masura si talent in scriitura si mai are ceva ce ii tine textele bine infipte pe picioare si lipseste teribil in literatura romaneasca recenta: mestesug, stiinta meseriei. Habar n-am daca asta se invata la vreo scoala sau acasa sau in viata. Cert e ca Lavinia Braniste stapaneste, cum rar se poarta pe la noi, uneltele literaturii.

   Cat priveste cuvintele fruste care fac cariera de ceva vreme incoace, eu una n-am o problema cu folosirea lor in literatura, teatru, cinema sau cu ilustrarea lor pe panza in pictura, grafica, desen, cata vreme au rost acolo unde sunt si sunt folosite corect artistic, cu masura si talent.

   Iar Lavinia Braniste are masura si talent si foloseste realitatea pestelui curatat de solzi, a parului pubian, a scuipatului cu sange, a zoaielor si a cojilor de seminte, cu o imensa gratie, cu adanca semnificatie si cu talent de mare scriitor, aproape in intreg volumul de povestiri Escapada. Zic aproape pentru ca la momentul “coaie” (cuvant care apare in povestirea “Natalia a raspuns imediat”, ca apelativ folosit intre doua femei) Laviniei ii sare penita si face o pata groasa, iar scriitura ii devine falsa, subtire si gratuita. Oare de ce? Ei bine, asta-i intrebarea…

   Volumul Escapada e cuceritor de la prima fraza si asa o tine pana aproape de final, descriind o lume plina de nuante sofisticate care  infig cutite in inima unei societati bolnave ce genereaza tumori maligne in trairile fiecaruia dintre sufletele ei.

   Am citit cu entuziasm Escapada traind bucuria imensa, pe care am resimtit-o doar la Apropierea lui Malaicu Hondrari,  de-a descoperi ca mai exista literatura romaneasca si pentru mine. Si pe cat de sus m-au purtat lumile Laviniei Braniste, pe atat de tare m-a lovit cu telefonul Nataliei aleia in cap. De la aceasta povestire incepe sfarsitul. Mai sunt vreo cinci parca pana la ultima si nimic nu se mai leaga, totul suna fals, gol, putin. Acelasi simptom ca Lunetistul lui Hondrari. Doar ca de data asta se intampla intr-un singur volum. MMH macar are o carte intreaga plina.

   Si pentru ca abia dupa ce am cumparat cartea am descoperit ca Lavinia Braniste e celebra in cercurile cele mai rarefiate  si mai rasate ale literatilor recenti (Dan Suciu, de exemplu, premiat de ICR ca poet si cel care a refuzat premiul pe motive de credibiltate a institutiei, o recomanda in revista Esquire) ma obsedeaza gandul ca, exact ca Marin Malaicu Hondrari si pe Lavinia Braniste a consumat-o mult prea repede recunoasterea recunoscutilor sistemului si a recunoscutilor independenti  din Romania. Boala moderna. Boala grea.

   Uite de-aia ma intorc eu mereu la Cartarescu.