Opera Nationala Bucuresti prezinta miercuri, 20 iunie 2018, începând cu ora 18:30 spectacolul de balet Lacul Lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski. Regia si coregrafia poarta semnatura lui Gheorghe Iancu, scenografia a fost realizata de catre Luisa Spinatelli, iar lighting design-ul de catre Camilla Piccioni.
Coregraful Gheorghe Iancu, despre spectacolul de pe scena Operei Nationale Bucuresti: „Am crescut si am visat cu Lacul lebedelor. Nu stiu ce ma fascina… poate maiestria coregrafului Oleg Danovski, dansatorii sau toate împreuna.
Cred ca traditia atrage foarte tare publicul fiindca ce am ales sa mentin din versiunea clasica este capodopera, deci nemuritoare. Am considerat ca este foarte bine sa plasez spectacolul în epoca în care a trait Ceaikovski. Este o epoca foarte eleganta, dupa parerea mea. Am fost foarte interesat de istoria ultimului tar rus si am gasit ca este o legatura foarte buna din punct de vedere muzical.
Putem sa-i spunem balet neoclasic, dar are si zone moderne. Niciodata nu am dorit sa pun o stampila stilistica. Pentru mine stilul trebuie sa fie subjugat ideii. Ideea primeaza. Stilul se definitiveaza din mers.
Erotismul este ceva ce îmi apartine. Este greu sa vorbesti despre sine, dar întotdeauna senzualitatea si erotismul au facut parte din expresia mea artistica, ca om si ca dansator, si au un mare impact în viata mea, în tot ce am facut, însa cu precadere în teatru.”
Biletele se gasesc pe http://tickets.operanb.ro/ si la casa de bilete a Operei Nationale Bucuresti (program luni – duminica între orele 10:00 – 13:00 si 14:00 – 19:00).