Romanul La umbra Rodiului al lui Tariq Ali deschide ciclul inchinat islamului, legendelor istorice si povestilor nascute din intalnirea unor civilizatii profund distincte. Prezenta rodiului in viata clanului Hudayl ii asigura acestuia bunastarea de-a lungul a cateva secole insa distrugerea livezii de rodii inseamna si caderea din Paradis a musulmanilor care locuiau in Andaluzia.
La umbra rodiului ne poarta inapoi in timp pana in perioada in care Inchizitia isi arogase dreptul de a purifica peninsula Iberica de “necredinciosi”, cartea fiind centrata pe atitudinea unei familii demult venite din Damasc, in fata asupritorilor crestini.
Ajunsa la a cincea generatie langa Granada, fosta capitala a regatului nasrid, familia Hudayl, instarita si cu autoritate morala in sat, duce o lupta pe viata si pe moarte cu autoritatile locale dupa ce s-a ordonat convertirea obligatorie a musulmanilor la crestinism.
Gradina cu rodii, martora iubirilor adolescentine sau incestuoase e si pavaza impotriva urgiei regilor spanioli, dar si pastratoarea unor taine primejdioase. Rodiul, simbolul vietii vesnice si al regenerarii, e cel care tine unita familia, si ii asigura legatura spirituala cu invataturile Coranului si cu filosofia araba.
Unchiul Miguel, renegatul familiei, maestrul sihastru, piticul bucatar, Yazid, copilul pentru care lupta si jocul sunt inseparabile, dar si temutul Ximenes de Cisneros, episcopul inchizitor, fac parte din aceeasi tesatura oriental-mozaraba in care viciile unei culturi sunt pietrele de temelie ale celeilalte.
Fiecare generatie trebuie sa-si invinga proprii demoni, dar si pe cei ai stramosilor, pentru ca microuniversul familial e doar un popas al destinului nomad.
Pe tot parcursul romanului se intrevede contrastul dintre dorinta de razbunare si, totodata, neputinta fiilor Profetului si teama, dar si furia crestinilor “reconchistadori”.
Inainte de atacul final de starpire a intregului sat al-Huydal, spaniolii le distrug maurilor putin cate putin lumea fragila si obiceiurile seculare.
“Tot ce-am sadit noi zace mort si uscat. Timpul insusi a incremenit si aici, in al-Andalus, am trecut deja de cealalta parte a iadului. Poate ar trebui sa ma intorc in orient.”[1] Spune unul dintre personaje dupa ce Inchizitia hotarase pedepsirea sodomiei, distrugerea bailor publice, arderea cartilor si chiar incuiera usilor.
La umbra rodiului, prin pastrarea toponimelor arabe, prin zicatorile si vorbele cu talc, prin amintirea invataturilor strabunilor, bucataria orientala si cantecele vinului induce o ambianta sacra pastrata in memoria colectiva si care izbuteste sa supravietuiasca si peste secole.
Polipticul islamic descris de Tariq Ali este doar un fragment de istorie si de legende in care interfereaza lumi atat de diferite, si totusi, manate de aceleasi mecanisme supravietuitoare si creatoare.
Desi izgoniti din paradisul in care si-au dus traiul aproape sapte secole, arabii si berberii adoptati de pamantul iberic lasa in urma o civilizatie care nu poate fi, cu usurinta, data uitarii.
[1] Ali, T., La umbra rodiului, 2010, Humanitas, Bucuresti, p. 86.
