[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]D[/mkdf_dropcaps]edicatia pe care mi-o scria in 2009 Oana Pellea, pe cartea pe care tocmai o cumparasem, Jurnal 2003 – 2009, suna asa:
Sa-ti fie ingerii aproape, Angela.
Si mi-au fost intotdeauna; si inainte de a citi cartea, si atunci cand am citit-o, si dupa ce am terminat cartea…si imi sunt si acum.
Citind „Jurnalul” doamnei Oanei Pellea, am simtit mereu amprenta altcuiva printre paragrafe, care a stat si a urmarit asternerea randurilor pe ecran (se pare ca jurnalul a fost scris direct pe computer, dupa cum spunea Ioana Parvulescu, in introducerea Jurnalului, „Musculita de pe clape”), stergerea si inlocuirea cuvintelor considerate a fi nepotrivite in context.
Autoarea ne avertizeaza de la inceput ca este vorba despre o carte dedicata celor care au plecat la ceruri, dar nu ma asteptam ca acea prezenta sa fie atat de insistent de prezenta.
Imi doream sa raman doar eu cu autoarea, sa o cunosc mai bine, dar cred ca, in ciuda modului deschis de a se expune, a limbajului neaos romanesc folosit in multe „zile” ale jurnalului, autoarea pastreaza doar pentru sine si pentru cei de dincolo cele mai pure simtaminte.
Nu este greu sa treci peste barierele sale daca apelezi la resursele tale sufletesti. Va recomand sa cititi printre randuri. Veti avea surprize extrem de placute si veti regasi o Oana Pellea mai accesibila decat pare la prima vedere. O Oana Pellea dornica sa ii aiba aproape pe cei plecati din aceasta lume, de a caror prezenta imateriala este permanent constienta.
Un iures de ganduri razbate din randurile scrise: iubirea de „vechi”, de lucruri si idei care „nu sclipesc” si care o ajuta sa ramana in armonie cu propriul eu, iubirea de oameni care apartin trecutului, prezente ce nu fac zgomote.
Orice as face, nu pot intelege timpul in care traiesc.
Si ce viata frumoasa pare ca a avut uneori… (Conferinta cu Giorgio Stehler. Teatrul Bulandra). Si ce oameni frumosi apar in Jurnal, oameni pe care noi ii intrezarim schitati in cateva randuri, dar pe care ea i-a vazut si simtit de-a lungul vietii: ai ei, Alin Gheorghiu, Gina Patrichi, batrana Constanta, Franco Zefirelli.
Si teatrul, lumea teatrului pe care o cunoaste de mica… Sunt extrem de valoroase „zilele” din Jurnal in care ne vorbeste despre oamenii-actori de acolo, din spatele cortinei, din spatele personajelor, a mastilor si a gesturilor de pe scena.
Descoperi o lume amestecata, cu oameni ancorati in realitate (vezi ziua in care caloriferul a hotarat sa foloseasca un limbaj neadecvat), dar si cu oameni care plutesc.
Dezamagire, optimism, depinde de zile, de evenimente. Noi singuri, ca cititori, suntem in definitiv responsabili de nota in care percepem tonalitatea Jurnalului. Intalnim o Oana Pellea optimista atunci cand merge la expozitii de Martisor la Muzeul Taranului sau o Oana Pellea dezamagita de numarul de Costici-Gigei de pe la noi.
Si tot de noi depinde sa ne-o intiparim in minte numai in urma citirii acestui ‚Jurnal’ sau sa mergem si la Teatru, sa o vedem performand pe scena.
Lectura placuta!
