O istorie a lecturii nu are cum sa fie altfel decat subiectiva. O istorie, mai degraba, a lecturilor personale, a intalnirilor individuale cu operele literare, un parcurs nesfarsit si intim.
Iar Istoria lecturii a autorului argentinian este una a propriei descoperiri a artei cititului, careia i se adauga si o curiozitate aparte alaturi de cercetarea stiintifica a aparitiei si dezvoltarii cartilor si scrisului.
Volumul cuprinde anecdote, episoade din copilaria si adolescenta autorului in care povesteste cum a inceput sa dibuiasca literele si cum a ajuns sa ii fie un companion de lectura lui J. L. Borges, fotografii, capitole in care reflecteaza asupra relatiei autor-cititor, dintre carte ca obiect si cititori, dar si confesiuni si experiente avute de-a lungul timpului si in interiorul diferitelor culturi cu cele mai de pret obiecte: cartile.
Alberto Manguel construieste o istorie ce are ca punct de plecare scrierile sumeriene si ajunge pana in prezentul dominat de lecturi digitale. Ca o fortareata din caramizi lego, unde fiecare piesa are multiple intrebuintari si indiferent de dimensiunea ei, niciuna nu este mai putin importanta decat cealalta, asa si ansamblul alcatuit din istorii disparate, dar inchegate cronologic reprezinta o constructie fatetata care reflecta diferite atitudini fata de actul lecturii si diferite intrebuintari si utilitati ale cartilor.
Cu totii cunoastem expresia verba volant, scripta manent. Dar de cate ori ne-am intrebat care este originea ei si de ce am ajuns astazi sa o folosim cu un inteles total opus fata de seminficatia originala? In urma cu 10 000 de ani, puterea cuvintelor rostite era superioara celor scrise. Literele erau adormite si asteptau pe tablite glasurile cititorilor pentru a prinde viata si a-si indeplini misiunea. Cuvintele trebuiau sa zboare, sa se raspandeasca, sa fie transmise oral pentru a putea ajunge cat mai departe si in toate paturile societatii.
Cititul “in gand” este o capacitate destul de recenta a creierului, iar evolutia si perfectionarea sa inca nu s-au incheiat. In trecut, cititul nu presupunea doar rostirea cu voce tare, ci si un anumit ritm impus de tipul scrierii si o anumita pozitie a corpului sau chiar o leganare a acestuia.
Scrierea anumitor pasaje cu cerneala rosie, aparitia formelor de punctuatie rudimentare si chiar scrierea cu alineat si majuscula la inceputul paragrafului sunt consecinte ale aparitiei asa-numitilor “cititori tacuti”.
Anii petrecuti de Manguel la Buenos Aires printre carti si intr-un mediu politic si cultural destul de clocotitor, sunt rememorati ca temelie a pasiunii sale pentru lectura. Intalnirea cu deja consacratul Borges ii prilejieste aproape trei ani de ucenicie intr-ale cititului. Prima intalnire e, mai degraba, unilaterala, pentru ca adolescentul Alfredo, lucrand in libraria in care Borges era de-al casei, il urmareste cum alege cartile doar pipaindu-le. La vremea respectiva pe autorul Cartii de nisip incepuse deja sa il lase vederea si ii propune lui Manguel sa ii imprumute ochii sai pentru a nu se desparti de camarazii din biblioteca. Timpul petrecut lecturand cu voce tare este o adevarata revelatie pentru tanarul novice care incepe sa cultive o admiratie mult mai mare pentru aceasta arta.
Despre rezultatele magice ale cartilor si ale cititului, despre puterile cuvintelor si ale scrierii, despre transformarea spatiului fizic in care se desfasoara actul lecturii si despre dilatarea timpului petrecut cu o carte in mana ne vorbeste in aceasta carte Alberto Manguel.
Istoria lui Alberto Manguel este o cartografiere subiectiva a lecturii care poate fi citita atat de catre cei care de-abia au pasit pe drumul cartii, fie de catre cei care traiesc prin si cu ele, o istorie a lecturii care poate fi istoria personala a fiecaruia dintre noi.
