Cel Cumplit. Cel Viteaz. Armeanul. De minte ascutit, de cuvânt gata, (…) harnic nu numai de domnie, ci si altor tari sa fie cap mai mare (Grigore Ureche) Eroul monografiei lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, împletire de umbre si virtuti, cel pe care istoriografia ultimelor decenii l-a definit drept ultim luptator al pastrarii independentei Moldovei si prefigurator al politicii lui Mihai Viteazul.
Acela care, în doi ani de domnie, a modelat o lume încarcata cu temeri, prudente si boli. Descendent al Musatinilor, prin parintele sau, Stefanita – Voda, armean, pe linie materna, nascut în Polonia pe la 1522, este, în termenii timpului nostru, un one self man. Primii ani de viata sunt ai învataturii. „Minte adânca, învatat în carti”, cum ni-l prezinta cronicarul Azarie, are sansa de a creste în medii culturale favorabile. În privinta pregatirii militare, îndrumatori îi sunt cazacii, o categorie mai curând sociala decât etnica, compusa din fugari, tarani din sate distruse de conflicte,nobili scapatati, tatari trecuti la dreapta credinta, supusi toti, teoretic, suveranului polon, de fapt stapâni lor însisi.
Calitatile si cunostiintele îi sunt apreciate de regele Sigismund al II-lea August al Poloniei care nu ezita sa îi recunoasca apartenenta la o veche familie a voievozilor Moldovei cu intentia de a plasa la Iasi un om loial Poloniei. În 1551 obiectivul pare atins. Sub presiunea mamei si a fratelui sau, Stefan, Ilias-Voda, fiul lui Petru Rares, renunta la domnie si paraseste tara. Ajuns la Stambul, adopta credinta musulmana, devenind, pentru scurt timp, guvernatorul Silistrei. Acest vid aparent de putere îl determina pe Ioan sa încerce obtinerea tronului de la Suceava. Reactia lui Stefan Rares este prompta, sustinatorii pretendentului fiind aspru pedepsiti. Fiul armencei revine în Polonia. Departe de a fi o înfrângere, incidentul constituie o lectie – pentru a câstiga tronul tatalui sau, are nevoie de aliati. Ajunge la Moscova. Patru ani au trecut de la încoronarea tarului Ivan al IV-lea Vasilievici. Iar Rusia începe sa se transforme. Functiile importante sunt încredintate, adesea, oamenilor de rând, în detrimentul boierilor. Clerul ortodox obtine un regulament ce limiteaza abuzurile. Crochiul unei noi puteri europene. Ioan priveste. Asculta. Cerceteaza. Si învata. Neuitând de scopul prezentei pe pamânt rusesc, se casatoreste cu fiica cneazului de Rostov. Au un fiu, Petru. Prezenta sa este remarcata. Lesne ar putea sa devina unul dintre nobilii apropiati tarului. Însa visul sau este altul. De aceea, lasându-si familia în grija socrului sau, dupa doi ani, ajunge la Stambul. Unde intra în slujba unor demnitari importanti. Încrederea obtinuta îl încurajeaza sa caute a obtine domnia Moldovei. De aceea, în 1561, Alexandru Lapusneanu nu întârzie sa ceara sultanului îndepartarea de la fruntariile tarii sale a acestui pretendent. Ioan este exilat în insula Rodos, unde îsi creaza renumele de negustor de pietre pretioase. Mai mult decât drumurile prin Polonia, Rusia si Sublima Poarta, sederea în aceasta insula din Marea Egee îi devine cheia împlinirii visului. Leaga relatii. Obtine informatii. Câstiga bani. Iar în decembrie 1570 este chemat la Poarta deoarece… socotiia împaratul sa nu cumva sa faca Bogdan Voda (Lapusneanu n.n.) asezamânt cu craiul lesesc,sa dezbata tara de la ascultarea împaratiei turcesti si sa o lipeasca catre craiia leseasca (Nicolae Costin). Ajuns în capitala, mita, fagaduielile si viclenia îi sunt principalele instrumente. De asemenea, lanseaza zvonul ca s-a turcit spre a obtine ajutorul mediilor religioase musulmane.
Rezultatul demersurilor – drumul spre Moldova, la început de februarie 1572. Obtine trupe din Rumelia si din Valahia lui Alexandru al II-lea Mircea. La mijlocul lunii se afla pe tronul Musatinilor. Cheia succesului – nemultumirea boierilor moldoveni fata de tânarul Bogdan. Modifica componenta sfatului domnesc. Din cei 20 de mari boieri aflati la sosirea în tara, pastreaza doar 11. Tentativele celor nemultumiti de a-l înlatura sunt pedepsite drastic. Executiile – numeroase. Urmate de confiscarea averilor. Cea mai crunta pilda este a conducatorului taberei slujitorilor necredinciosi, Ionascu Sbierea, mare vornic al Tarii de Jos, dat mortii în ziua Învierii Domnului.
Dincolo de aceste tentative de a controla înalta boierime, se afla preocuparea pentru armatura domniei sale – norodul. Sunt ajutati micii proprietari de pamânt, razesii pe care se bizuise în actiunile sale si strabunicul sau, Sfântul Stefan cel Mare. În egala masura, ca si unchiul sau, Alexandru Lapusneanu, încurajeaza comertul, batând o accea, moneda de arama egala în valoare cu asprul otoman. Moneda este nu doar instrument economic ci si politic, pe avers figurând chipul domnitorului, cu legenda otet Moldovei (parintele Moldovei), pe revers – capul de bour, stema tarii, si inscriptia hereghie Moldovei (monetaria domneasca a Moldovei). De asemenea, acorda privilegii negustorilor bistriteni si consolideaza relatiile comerciale cu Brasovul.
Cea mai tensionata relatie o are cu Biserica. Potrivit lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, credinta religioasa este doar o haina utila pentru domnul Moldovei pe care nu ezita sa o schimbe dupa nevoi. Totusi, adoptarea confesiunii ortodoxe constituie, în esenta, un mijloc de ancorare în realitatea tarii. Este adevarat, ca si în cazul boierilor, nici unii ierarhi sau monahi nu sunt crutati de asprimea domnitorului (egumenul Iacob Molodet al manastirii Slatina si fostul Mitropolit al Moldovei, Grigorie de la Neamt sunt cele mai cunoscute cazuri).
De asemenea, Ioan este autorul primei secularizari a averilor manastiresti, confiscând sate întregi pe care le ofera drept proprietati razesilor. Si totusi, Biserica este principal aliat al domniei. Mitropolitul Atanasie îi este duhovnic si principal sol la curtile vecine. Starea tarii îi este înfatisata, cel mai adesea, de preoti de tara veniti cu diferite jalbe la Iasi. Forta acestei legaturi este evidenta în cursul anului 1574.
La Înalta Poarta încep sa curga plângerile boierilor fugiti în Polonia. Lor li se adauga – piese ale unui puzzle – solicitarile domnitorului Munteniei, Alexandru al II-lea Mircea, pentru obtinerea tronului Moldovei de catre fratele sau, Petru Schiopul. Elementul central îl reprezenta dorinta marelui vizir, Mehmed Sokollu, adevaratul conducator al imperiului, de a-l reînscauna pe Bogdan Lapusneanu.
La 21 februarie un ceaus aduce la Iasi vestea mazilirii. Rusia este prinsa de conflictul cu Lituania si Polonia. Polonia are un nou rege – Henri de Valois, loial tratatului cu Poarta. De aceea, Ioan convoaca Adunarea Tarii în care fiecare dintre starile sociale poate sa îsi prezinte pozitia. Pentru boieri raspunsul este simplu – schimbarea domnului. Pentru talpa tarii – lupta, caci înlaturarea lui Ioan Voda este doar început raidurilor obisnuite ale tatarilor care vor pârjoli totul în cale. Ultimii îsi impun vointa. Mai ales ca Moldova este departe de a fi pe deplin vulnerabila, domnitorul preocupându-se în mod deosebit de dezvoltarea artileriei. Prima confruntare – la Jilistea, în aprilie, când domnitorul reuseste sa încercuiasca si sa nimiceasca trupele otomano-muntene ce îl aduc pe Petru Schiopul, viata celui din urma fiind salvata prin jertfa boierilor fideli. Victoria îngaduie armatei moldovene sa patrunda în Muntenia. Bucurestii sunt ocupati. Alexandru al II-lea Mircea este înlaturat de pe tron. Petru Schiopul se refugiaza în raiaua Brailei, care rezista asediului moldovenesc. Însa acest fapt nu îl împiedica pe voievodul Moldovei sa înainteze. Ocupa Tighina iar fortele tatare din Bugeac sunt biruite.
Pentru Poarta apare riscul extinderii confruntarilor în Balcani. De aceea Petru Schiopul foloseste singura arma de care poate dispune – îl cumpara pe comandantul cavaleriei moldovenesti. Care, în schimbul banilor, ofera domnului sau date false despre potentialul militar si pozitiile dusmanilor.
Batalia are loc în apropierea lacului Cahul, la 10 iunie 1574. În mijlocul luptei, parte a boierilor moldavi se alatura otomanilor. În aceasta situatie, Ioan voda foloseste artileria. Pentru a se proteja, turcii folosesc ca avangarda ostenii moldoveni care li s-au alaturat. O ploaie de vara uda pulberea. Acest fapt încurajeaza noi trupe turcesti sa intre în lupta. Moldovenii sunt coplesiti. Si se retrag spre Roscani. Principala problema devine lipsa apei. În aceste circumstante, sensibi la suferinta oamenilor sai, în dimineata zilei de 11 iunie, Ioan voda se preda turcilor în schimbul crutarii trupelor sale si a garantarii audientei la sultan. Atât Ahmed pasa, comandantul trupelor turcesti, cât si Petru Schiopul îl asigura, prin juramânt, ca viata sa si a ostasilor sai sunt în afara oricarei amenintari. Ajuns în tabara turca, încep negocierile. I se reproseaza tradarea încrederii sultanului. Ca si sumetirea prin acte ce ar fi marcat desprinderea de Poarta. Orele se scurg. Tensiunea creste. Argumentele domnitorului Moldovei se rostogolesc în gol. Si, deodata, Iusuf Sinan Cigalzade, beilerbeiul (guvernatorul) Rumeliei, îl înjunghie. Trupul îi este decapitat si adus în marginea taberei, legat de doua camile, sfârtecat înaintea privirii moldovenilor si a cazacilor. Capul este daruit lui Alexandru al II-lea Mircea, întors în jilt cu sprijinul turcesc. Acesta îl aduce la Bucuresti unde este pironit în poarta Curtii Domnesti potrivit marturiei din 1575 a calatorului polon Marciej Stryjkovski. O moarte prea putin diferita de cea a lui Mihai Viteazul de peste 27 de ani.
Astfel ia sfârsit ultima încercare a unei armate române de a se opune singura fortei Imperiului Otoman. (Constantin Rezachievici, Enciclopedia Domnilor Români. a. 1324 – 1881. Cronologia critica a domnilor din Tara Româneasca si Moldova a 1324 – 1881, volum I, secolele XIV – XVI, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001, p. 703). Cinci luni mai târziu, în Palatul Topkapî, paraseste aceasta lume Selim al II-lea urmat, patru ani mai târziu, de Mehmed Sokollu ucis tocmai pentru bunavointa fata de crestini.
Care este sensul acestei domnii scurte si energice? Dupa masura timpului nostru poate sa para un demers don quijotesc. Eroarea noastra se rezuma la strecurarea în sablon a unui pribeag, vlastar a neamului Musatinilor si a acelor armeni ce au întretinut negotul unor imperii secol dupa secol. O dovedeste nevestejirea amintirii sale. Si lipsa sablonului pe masura sa.
