Adevarul telenovelei. Jeffrey Eugenides este un scriitor cu succes la femei, in frunte cu regizoarea Sofia Copola, care l-a facut si mai celebru, daca se mai putea, odata cu ecranizarea primului roman, Sinuciderea fecioarelor, ecranizare care a cucerit inimile tuturor, fecioare sau nu, sinucigasi sau nu, cititori sau nu ai cartii.
Diferenta dintre carte si film e ca distanta de la Pamant la Luna, dupa parerea mea, una careia i-au placut si cartea si filmul, dar mai mult cartea si mai putin filmul.
Ingredientul secret care deschide intr-atat inimile cititoarelor de-i sar cu sutele si cu cartile de gat lui Eugenides, tragandu-si si partenerii masculini dupa ele, este tehnica clasica a telenovelei. Adica emotii simple, valabile pentru tot omul, privite la gross plan. Dar atat, caci tehnica literara a lui Eugenides in cele 3 carti scrise la interval de vreo opt ani intre ele (Sinuciderea fecioarelor, Midllesex si cel mai nou roman, Intriga matrimoniala) e departe, tot ca Luna de Pamant, de clasica telenovela, fie ea in carte sau la televizor.
Iata ca se poate, nu ca nu ne-ar mai fi demonstrat-o si altii inainte sau dupa Eugenides, sa faci din bubele pubertatii emotionale frumusete, poezie si filozofie pura.
Ce continua sa fie un mister pentru mine este cum de telenovela se vede si frumusetea, poezia si filozofia nu. Cel putin nu pe internetul romanesc. Din cat am citit eu despre Intriga matrimoniala, majoritatea cititorilor cu opinie la vedere reduc cartea la temele telenovelei clasice: triunghiul amoros, casatoria, bajbaiala religioasa si balbaiala in fata destinului. Grabindu-ma sa-mi dau si eu cu propria parere n-am aprofundat studiul opiniilor despre carte dar, din cat am rasfoit electronic, pare ca nici unul dintre discursuri nu vorbeste despre tema cartilor care ne influenteaza viata intr-atat incat nu o mai putem stapani prin vointa proprie. Cu toate ca revista pentru femeile cool si, implicit, intelectuale, ELLE, publica un interviu cu scriitorul care spune negru pe alb fix acest lucru.
ELLE: Exista o gramada de carti in romanul Intriga matrimoniala – carti citite de protagonisti, carti care stau pe rafturile din camerele acestora, carti care calatoresc impreuna cu ei, carti despre care se discuta la cursuri. Iar acestea joaca un rol important in viata lor. Credeti ca lecturile ne influenteaza cu adevarat viata?
J.E.: Intr-adevar, romanul meu postuleaza ideea ca multe dintre asteptarile noastre, in special cele legate de dragoste, sint determinate de romanele de dragoste pe care le citim sau de filmele de gen pe care le vedem, si care sint, in mare parte, foarte asemanatoare cu marile romane din secolul XIX. As putea spune ca romanul meu este, in mare parte, despre felul in care cartile ne influenteaza comportamentul, chiar daca conditiile sociale s-au schimbat fata de momentul in care au fost scrise aceste carti – si, in particular, despre faptul ca felul in care ne indragostim reflecta ceea ce citim despre iubire.Poate ca si eu am devenit scriitor pentru ca am citit Portret al artistului in tinerete, de James Joyce, poate ca alte lecturi mi-au influentat viata. Lectura e o ocupatie periculoasa: iti planteaza in minte notiuni si idei despre lume care iti pot afecta viata. Cititul nu e nici pe departe doar un mod amuzant de a-ti petrece timpul. Cartile pot cu adevarat sa-ti modeleze felul in care vezi lumea, sa-ti dea idei, ambitii, sperante. Sint convins ca lecturile ne influenteaza viata in multe feluri.
Pentru mine una acest lucru e evident sustinut de Eugenides in aceasta Intriga matrimoniala, dar observ ca pentru cei mai multi nu e suficient de clar spus sau nu atat de pertinent cat sa depaseasca in importanta faptul ca o fata tot osicileaza intre doi baieti si nu se poate hotari. Zau? Dar de ce nu se poate hotari? Ei, nu mergem atat de departe, ne mana intriga inainte, caci, da, Eugenides nu te lasa sa respiri odata intrat in scriitura sa.
Dar nici asta, tot dupa mine, nu e adevarata mare idee a acestui roman. Ea e si mai adancita in viata discursului cartii asa cum trairea adevarata e adanc ingropata in fiinta noastra si deseori negata, acoperita sau sufocata de emotii superficiale. E vorba despre mediocritatea devenita medie standard pusa fata in fata cu geniul, ca adevar absolut, expus aici printr-o intriga matrimoniala.
E ca in povestea aia, budista parca, in care cel care porneste in cautarea adevarului il gaseste la capatul unui drum istovitor, intr-o pestera, intr-un varf de munte uitat. Si adevarul vazut e o baba zbarcita, urata, respingatoare. Tu esti Adevarul? Da, dar acum ca m-ai gasit du-te in lume si spune-le tututor ca sunt frumoasa.
Iata adevarul telenovelei.
