[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]F[/mkdf_dropcaps]olosirea instrumentelor muzicale pe post de obiecte decorative este o practica foarte intalnita in diverse locuri si timpuri, dar pana si simpla lor existenta ca aparate de redat sunete aduce, de cele mai multe ori descrieri raportate la o natura estetica. Probabil ca nu exista niciun instrument care sa fi fost construit in asa fel incat componenta plastica sa lipseasca in totalitate, chiar daca aceasta apare in mod intentionat sau nu. Pana sa fie asociate miscarilor culturale, instrumentele muzicale reprezentau mai degraba expresii ale unor traditii folclorice si obiceiuri spirituale. De exemplu, la Muzeul Metropolitan de Arta din New York exista o sectie dedicata muzicii, care pune in evidenta faptul ca instrumentele pot fi tratate atat ca obiecte de arta, cat si ca marturii etnografice, sau ca documente ale istoriei muzicii, iar bineinteles, aceasta nu e singura institutie care propune direct, sau indirect o astfel de perspectiva.
In continuare vom prezenta cateva dintre acele instrumente care detin un caracter vizual complex, insa trebuie precizat ca subiectul nu se poate epuiza cu usurinta. Ca sa acoperim aceasta tema cum se cuvine, s-ar cere scrierea unei carti cu un numar considerabil de pagini.
Un prim instrument este un clopot de ritual (po cheng) din sudul Chinei, facut din bronz in perioada secolelor VI – V a. Chr.. Pe fiecare parte a acestuia se afla cate optsprezece serpi incolaciti, daltuiti in relief, iar in partea de sus par a fi redati doi dragoni aflati intr-o oarecare legatura. Tonul acestui clopot ar fi fost unul foarte intens si rasunator, tocmai pentru a aduce gravitate ceremoniilor rituale, iar piesa a fost turnata la o dimensiune precisa, calculata cat sa produca o nota anume.
Clopotul de ceremonie din imaginea de mai jos provine din cultura Dong Son, apartinand Epocii Bronzului si a Fierului, dezvoltata in sud-estul Chinei, in regiunile Vietnamului, Cambodgiei, Thailandei sau Indoneziei. La fel ca alte clopote din aceste zone, acesta este decorat cu spirale duble si s-a presupus ca se folosea la ritualurile de crematiune.
Din secolul al XII- lea avem un clopot de altar de origine hindusa, care se apropie prin forma de ceea ce noi stim astazi despre un astfel de obiect.
Un alt clopot de ritual provine din Kongo si este realizat într-un moment mai apropiat de vremurile noastre, în secolul al XIX-lea. Este un clopot relativ sferic, cu trei limbi, patinat, care în partea de sus înfatiseaza un patruped cu cap de om.
Ramanand in zona instrumentelor de percutie avem o toba de mana (kundu), din secolul al XX-lea, apartinand grupului Iatmul din Papua Noua Guinee. Aceasta se foloseste in cantecele de trib, iar sunetul ei reprezinta spiritul si vocea stramosilor. Rolul crocodilului figurat pe acest instrument este dat de credinta oamenilor din Iatmul, care le transmite ca acestia sunt descendentii unui crocodil gigantic.
Tot un kundu este si urmatorul instrument si provine tot din Noua Guinee, dar apartine unui alt trib si anume, Asmat. Este un tambur din lemn pe care sunt ilustrate niste fregate.
Urmatorul instrument se cheama garamut si este o toba din lemn cioplit care are o taietura in lung pe partea superioara. In zona raului Sepik, acesta este cel mai important instrument care se foloseste in ritualurile de initiere destinate partii masculine. De asemenea, sunetele acestuia sunt considerate o voce care anunta intalniri, cheama oameni si avertizeaza cu privire la diverse fenomene primejdioase. Garamut-ul este mai mult decat un instrument, reprezentand un element foarte important in viata oamenilor din Papua Noua Guinee.
Grogger este denumirea unui noise maker din bronz, iar in cazul de fata acesta figureaza un cossack (persoana de origine slava care face parte dintr-o elita a calaretilor, sau a militarilor). Acesta prezinta in partea de sus o inscriptie in ebraica, traducandu-se ca: „blestemat sa fii Haman, blestemati sa fie toti oamenii nenorociti.” In aceasta imagine, figura biblica a lui Haman este portretizata ca un cossack, aluzie la pogromurile declansate impotriva evreilor din Rusia.
Trecand la un capitol mai melodios, avem un pian care infatiseaza un univers de linii si elemente naturaliste si care a fost vazut ca un icon al miscarii esteticii din Anglia anilor 1860-1880.
Clavecinul este un instrument mai vechi decat pianul, iar cel din imagine a fost descoperit in 1915, intr-o capela de la o ferma apropiata de Cuzco, in Peru. Este cea mai veche lucrare a lui Hans Ruckers cel Batran, artist care facea parte dintr-o familie flamanda renumita pentru ocupatia lor de a construi astfel de obiecte. Acest instrument include si doua portrete medalion ale regelui Philip al II lea al Spaniei si al sotiei sale, Anne.
Dar, dintre toate aceste instrumente insirate mai sus, cel mai recent este „TV-violoncelul”, ca sa-i spunem asa. Este opera lui Nam June Paik, care considera ca televizorul este opera de arta si mediu de expresie. Ulterior a ajuns sa-l transforme in instrument muzical destinat unei violonceliste de avangarda, pe nume Charlotte Moorman. Coardele de violoncel au fost atasate unui set de trei televizoare asezate unul peste altul, iar in timp ce arcusul atingea coardele, artista crea niste sunete electronice, astfel incat televizoarele deveneau instrumente in adevaratul sens al cuvantului.
Referinte:
„Musical Instruments in the Metropolitan Museum” in The Metropolitan Museum of Art Bulletin, 1977-1978.
Sursa foto:
„Musical Instruments in the Metropolitan Museum” in The Metropolitan Museum of Art Bulletin, 1977-1978.
