Dupa ce saptamana trecuta am asistat la lansarea romanului Instalarea fricii al scritorului lusitan Rui Zink, mi-am dorit foarte mult sa-l citesc cat mai repede, iar planul nu a fost prea greu de indeplinit, avand in vedere ca are un pic mai mult de 150 pagini. Ai nevoie doar de vreo ora si jumatate libera, maxim doua, pentru a parcurge aceasta distopie moderna portugheza. Spre deosebire de alte texte din acest gen literar, Instalarea fricii prezinta o lume fictiva care se poate materializa intr-un viitor destul de apropiat.
Asemenea unei piese de teatru, romanul de fata se bazeaza pe un dialog constant si foarte putine personaje, iar capitolele au o structura scenica. Protagonistii sunt un cuplu de instalatori, Carlos si Sousa si o femeie in a carei casa au venit sa instaleze frica, potrivit ordinelor guvernului. Absurdul acestei situatii se consuma printr-un discurs manipulator si incercari de inoculare a sentimentului de teama, dar si prin insertia unor mici povestiri paralele, cu rolul de a intregi peisajul distopic al intamplarilor curente.
La nivel semantic observam ca frazele sunt scurte, iar personajele folosesc replici preluate din filmele americane (de ex: Deschide, stim ca esti acasa, orice vei spune poate fi folosit impotriva dumitale…) sau din basmele clasice, reinventate, adaptate pe moment (referinte din Alba-ca-Zapada: Oglinda, oglinjoara, cine e cea mai palida din tara? sau din Hansel si Gretel unde vrajitoarea este inlocuita cu un capcaun, iar telefoanele mobile nu functioneaza). Intercalarea realitatii cu fantezia pregateste terenul pentru finalul surprinzator, caci, nu trebuie sa uitam faptul ca instalarea fricii se petrece la un nivel psihologic, asa ca perceptia asupra lucrurilor este distorsionata.
Cuplul antagonic de instalatori este ironizat prin asemanarea cu celebrii comedianti Stan si Bran, in sensul ca ei creaza un spectacol de varieteu in incercarea de a demonstra eficacitatea produsului. Grotescul acestei situatii ia forma unui dialog in doi, la care femeia asista pasiva, permitandu-le astfel lui Carlos si Sousa sa-si deruleze apanajul de istorisiri nestingheriti. Discursul in aparenta umoristic mascheaza incercarile acestora de a speria femeia, fie prin referintele la evenimente si realitati actuale precum calamitatile naturale, criza economica, apropierea unui razboi, simularea unui posibil viol sau prezentarea unei teorii a conspiratiei conform careia turistii sunt indopati pentru a fi omorati, dar au si rolul de a distrage atentia cititorului de la alte mici povestiri sumbre inserate in roman. Atmosfera apasatoare a acestora este in ton cu dicutiile celor doi instalatori, una dintre povestiri propunand o imagine apocaliptica a omenirii decimate de un virus necunoscut.
Rui Zink presara cu migala diferite aluzii la alte texte citite si alege pentru fiecare capitol cate un motto din diversi scriitori, demonstrand astfel ca tehnica intertextualitatii functioneaza ca o punte de legatura intre epoci diferite. Amintesc in acest sens, aluzia pe care o face cu privire la cartea Lídiei Jorge – A costa dos murmúrios (in romana nu a fost tradusa) cand frica este asemanata intunericului (Sa stingi lumina si sa soptesti. Sa murmuri. Sa faci din toti peretii o adevarata coasta a murmurelor) asa cum Lídia Jorge se foloseste de alegoria soaptelor pentru a a ilustra comportamentul unei societati deghizate.
Sfarsitul romanului este cathartic pentru femeie, personajul fara nume care reprezinta intreaga specie umana in lupta impotriva sistemelor de opresiune. Rolurile sunt inversate, iar incercarea de a readuce omenirea la timpuri ancestrale esueaza.
Exista momente cand o persoana simte inainte de a simti. O ramasita din vremuri primitive, cand animalul om trebuia sa fie vigilent in fiecare clipa, vremuri cand frica era omniprezenta, omnipotenta si nu trebuia instalata artificial, fiindca era intotdeauna acolo: in intunericul noptii, in ragetele fiarelor, in meteoriti, in multitdinea amenintarilor. Vremurile cand numerele inca mai erau calibrate, cand oamenii inca nu erau stapani pe celelalte specii, vremuri cand natura inca avea forta de lege.
Instalarea fricii este un exercitiu stilistic foarte reusit in care autorul portughez imbina cu succes elemente specifice unei distopii, piese de teatru sau studiu psihologic, reusind astfel sa transpuna principalele frici contemporane sub o forma extrem de autentica.
