Am intalnit Ingerul necesar intr-un moment de serendipitate intermediat de sora lui vitrega din registrul scurt, mai recenta Vaca finlandeza.
Nu e un film nou (2007), nici usor de gasit si e oarecum repudiat de oameni indreptatiti probabil sa o faca pe considerente profesionale. Ceea ce nu ma impiedica sa-mi expun parerea pozitiva de novice cu ochi mari, atintiti atent spre ecran.
Si ce-au vazut acesti ochi hipermetropi bombardati cu regularitate de filme… ca toate filmele? Au vazut mai multe si s-au bucurat. Si ei si creierasul din spate.
In primul rand nu aduce a film romanesc, cel putin raportat la ce am mai vazut eu. Nici ca subiect, nici ca abordare, nici tehnic. Cei care au pretentia unor cadre stabile si a unor treceri de la care sa nu te ia cu ameteala, ba chiar sa si bucure ochiul din punct de vedere compozitional, vor intelege despre ce vorbesc. La fel cei care nu au urechi foarte agere si nu vor nici subtitrare in limba materna.
Trecand de la sunet la dialoguri, sunt mare fan cuvinte mestesugite si recunosc ca din acest punct de vedere nu am fost tocmai fericita. Sunt minimale si nu neaparat inspirate, la fel si jocul actorilor. Am inteles ratiunea, este un film axat pe imagine, simbolic si pictural, dar parca tot as fi vrut mai mult.
Il consider un film de autor, in care viziunea acestuia a fost suverana, in care a expus exact ce a vrut, cum a vrut. Inseamna ca nu este perfect, dar nici inregimentat. Mai inseamna ca are o amprenta distincta. Ca este rezultatul unor alegeri personale, ca este mai puternic si mai veridic, ca necesita curaj, ca are un timbru special. Si ca nu le vorbeste tuturor, dar n-as considera asta ceva neaparat negativ. Eu inca ii aud ecoul si imi poate fi suficient.
V-am spus ca ador detaliile, mai ales pe cele care iti pun semne de intrebare? Am gasit, de la ghidusii de tip pseudo-product placement (Preda Porter), la pictura atarnata stramb din casa austera, perfecta a eroinei, care m-a dus cu gandul la testul Rorschach (in conditiile in care Ana are in mod evident o personalitate si o emotionalitate…aparte). Sa fie o coincidenta? Nu cred. Posterul cu Klee din apartamentul politistului? Evident ca realist vorbind nu avea ce sa caute acolo, dar! E atat de inoportuna referinta la un simbolist si teoretician al culorii intr-un film care opune albul (controlul) albastrului (ca element destabilizator)? Iar nu cred.
Si totusi despre ce este vorba in acest film. Pentru mine este vorba despre control. Despre haos si ordine, rational si emotional.
Ana respinge structural si organic interferentele, stimulii externi, apropierea. Totul trebuie sa fie pur, steril. Viata ei este ca un experiment abiotic. Mi s-a parut ironica detasarea ei la nivel emotional, coroborata de astm la nivel fiziologic. Ana isi exprima emotionalitatea, sensibilitatea exclusiv prin arta. Este stapana micii ei lumi ordonate si singuratice.
Iar ironicul inger necesar apare ca un element care dezechilibreaza acest univers atent parametrat. Este supra-controlul pe care Ana nu-l poate evita, o lectie cat se poate de la obiect despre limitele atat de fragile ale controlului individual. Ce urmareste ingerul? Sa o conduca ferm si inexorabil spre o noua viata care sa-l includa? Sa substituie controlul lui mai cuprinzator controlului ei limitat, pentru a o proteja mai bine de ceea ce evita?
Motivul declarat al actiunilor sale este iubirea. Dar in ce masura iubirea se poate substitui libertatii de alegere? Trebuie sa sustina alegerea individuala, fie ea chiar inconfortabila sau sa infranga rezistenta? Nu stiu raspunsuri „corecte” la aceste intrebari. Stiu insa ca sunt lucruri pe care le-am inteles din si in urma acestui film.
Daca e necesar sa-l vedeti si voi? Stiu si eu?
