[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]Î[/mkdf_dropcaps]mi plac utopiile. Una din cartile mele preferate este Calatoriile lui Guliver. Cand am descoperit-o, m-am indragostit iremediabil de ea si o recitesc din timp in timp ca si cand as reveni acasa dupa o lunga calatorie.
Cand am auzit ca Iulian Ciocan a scris o distopie, mi s-a parut ceva impotriva firii. De ce sa visezi la utopii si sa scrii o distopie?
Stiam ca Iulian Ciocan vine dintr-o Basarabie aproape rurala si in egala masura rusofila, si ca in anii de studentie petrecuti la Universitatea Transilvania din Brasov, printre scriitori ca Gheorghe Craciun, Alexandru Musina, Caius Dobrescu, si-a dezvoltat gustul pentru proza postmoderna.
De aceea mi s-a parut cu atat mai provocatoare ideea de a scrie o astfel de naratiune, poate mult prea inaintea timpului, pentru o societate inca inchisa in sabloane literare.
Am inceput sa citesc cartea Iar dimineata vor veni rusii, iar Marcel Pulbere descris in roman a facut „pulbere” tot ce gandeam despre distopie!
Nu am descoperit lucruri placute, insa am patruns intr-o lume colorata a unor personaje creionate in tuse grosiere, precum profesorul de latina Nicanor Turturica, a altora semi-rusesti cu parfum de Tolstoi, cum este iubita lui, Raia. M-am inspaimantat la venirea tancurilor rusesti pe strazile Chisinaului si am avut emotii ca si cand as vedea in thiriller atunci cand unul dintre eroi a fost oprit la granita cu Romania.
Am descoperit relatii romano-moldo-ruse cand mai tensionate, cand chiar pasionale, pe scurt un melanj de trecut si viitor de nedorit.
Discursul narativ al studentului „filologiei brasovene” este o alaturare de cadre cinematografice descriind o societate distopica, pe alocuri ruseasca, pe alocuri revendicandu-si originile romanesti. Departe insa de Romania, fundalul naratiunii ne duce intr-o societate rusa, in care saracia si totalitarismul sunt stapane, iar mediocritatea si valorile traditionale sunt la loc de cinste.
Din Romania se intoarce absolventul Marcel Pulbere cu ganduri mari, de a aduce schimbarea in lumea culturala din Chisinau. Insa aici, intre vodca si cultura occidentala, este o prapastie de netrecut.
In aceasta prapastie temporala si culturala se pozitioneaza Nicanor Turturica, fugind din fata „tovarasilor” rusi care invadeaza Chisinaul.
Suntem aruncati intre doua coordonate temporale, un Chisinau invadat de rusi si altul aflat intre spoiala de occidentalism si incapatinarea straveche a unei lumi pro-ruse.
Savuroasa limba in care este scrisa aceasta carte, pe langa numele de-a dreptul picante ale personajelor, Nicanor Turturica, mai avem si Antonina Gasca (directoare de biblioteca), Silvica Zgura, Arcadie Zburleanu, Anatol Vulpescu – din nou suntem intre lumi.
Romanul lui Iulian Ciocan este o usa deschisa catre un univers in care ne-ar placea doar sa intram si sa tragem cu ochiul, parfumul limbii moldovenesti fiind cel care ne atrage si incita curiozitatea.
Este o proza pe care nu o lasi din mana decat dupa ce ai intors ultima fila, te captiveaza si chiar daca e incomod ceea ce citesti, te absoarbe pentru ca firul care te conduce este perpetua speranta in bine a eroului Marcel Pulbere.
Si uite asa, a inceput sa imi placa sa citesc si distopii. Multumesc, Iulian Ciocan.
