[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]U[/mkdf_dropcaps]n cititor pasionat nu ar trebui sa mai fie contrariat cand citeste un roman japonez, deoarece scriitorii din insula ne-au obisnuit cu o literatura a contrariilor in care realitatea, fantasticul, tandrul si violenta convietuiesc in armonie.
Romanul lui Yoko Ogawa, o autoare recent tradusa in Romania, vine sa confirme virtutile traditiei literare nipone si propune o reinterpretare a unuia dintre cele mai cunoscute romane ale secolului XX. Desi Hotel Iris nu se revendica oficial de la Lolita, legatura cu aceasta se face usor remarcata. Aparuta la patruzeci de ani dupa cartea lui Vladimir Nabokov, romanul spune o poveste de dragoste la fel de tandra ca cea dintre Humbert Humbert si Lolita insa spre deosebire aceasta din urma, cititorul se confrunta acum cu istorisirea din perspectiva fetei.
Cele mai vizibile repere dupa care putem lesne identifica asemanarile dintre cele doua romane ar fi diferenta mare de varsta intre adolescenta si barbatul aflat la senectute, prezenta unui spatiu destinat tranzitului in care personajele au primul contact, pasiunea barbatului pentru domeniul umanistic si pentru limba rusa, fixatia asupra numerelor (342 la Nabokov, 202 in Hotel Iris), trimiterile la arta vizuala, rememorarea unuia dintre personaje, prezenta unei mame autoritare si afectate etc.
Lolita este, de fapt, confesiunea lui Humbert Humbert care, in timp ce astepta sentinta, isi scrie trairile din ultimii ani. El adreseaza, pe de o parte, un memoriu catre capetele de acuzare care se pot foarte bine identifica cu lectorii, iar pe de alta parte scrie o confesiune pentru a-si descatusa propriul cuget. In Hotel Iris, faptul ca Mari, personajul principal, expune intamplarile din punctul ei de vedere, confesandu-se nu pentru a se scuza sau salva, ci pentru a-si alina durerea, deviaza orice tentativa din partea unui cititor de a acuza si blama relatia dintre ei. Subtilitatile limbajului scriitorului rus si naturaletea, precum si aglomerearea faptelor care par sa se desfasoare intr-o lume atemporala, pareaza eventualele acuzatii care li s-ar putea aduce vreunuia dintre cele patru personaje, iar cititorului neputincios, nu-i ramane altceva de facut decat sa empatizeze cu cel care nareaza.
Hotelul la care barbatul ajunge cu o prostituata poarta numele unei flori, al carui nume il poarte si o zeita din mitologia greaca si tot simbolul florilor (crini, de data aceasta) il gasim si in momentul in care Humbert Humbert o vede pentru prima data pe nimfeta lui.
Intre cele doua fete exista deopotriva similitudini si diferente. Una dintre diferente ar fi varsta: Lolita, la cei 12-13 ani e o nimfeta pura, cocheta, jucausa, irationala, in timp ce Mari are deja 17 ani, este o “fosta nimfeta” dupa Nabokov. Poate tocmai de aceea, experienta ei e mai constientizata si mai asumata.
Cele doua personaje masculine sunt legate de aceeasi inclinatie spre violenta care la unul se manifesta inainte de a o cunoaste pe Lolita, iar la celalalt este un comportament preponderent manifestat dupa moartea sotiei. In niciunul dintre romane nu apare descris actul sexual, este doar sugerat, Yoko Ogawa permitandu-si, totusi, mai multa libertate in a infatisa perversiunile la care va fi supusa Mari. Humbert Humbert noteaza undeva ca el nu era interesat de sex, ci de altceva, de o alta dimensiune a legaturii cu Lolita lui. Nici pentru barbatul de peste 60 de ani nu actul in sine e cel care conteaza, ci tot ceea ce il pregateste si ii serveste pentru a-l face posibil, chiar daca acesta este un comportament violent capabil, mai degraba sa distruga, decat sa satisfaca.
Hotel Iris e un roman plin de simboluri se de trimiteri mitologice, dar si catre literatura si realitatea contemporana, la fel cum era, la vremea lui si romanul nabokovian. Este o carte putin pretentioasa, o manifestare de iubire pura desi insolita, din Tara Soarelui Rasare.
