[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]M[/mkdf_dropcaps]-am apucat de aceasta carte total intamplator. Am participat la o nunta in afara Bucurestiului si am innoptat in casa unor prieteni. Fiind obisnuita sa citesc inainte de culcare, am luat instinctiv cartea de pe noptiera si m-am apucat sa citesc, fara sa-mi treaca prin cap c-o sa ma captiveze atat de tare incat aproape n-o sa mai am somn.
In asteptare spune povestea unui doctor caruia regimul maoist nu-i permite sa divorteze de sotia sa, cu care se “procopsise” in urma unui aranjament al familiilor, pentru a se casatori cu o asistenta medicala de care se indragostise.
Eu una i-am indragit tare mult cartile Ilenei Vulpescu, iar acestea aveau leimotivul intelectualilor oropsiti de comunism (cu precadare al doctorilor). Asa ca probabil in urma analogiei cu “Arta conversatiei” am empatizat foarte tare cu cei doi protagonisti: doctorul Lin si asistenta Manna.
Stilul lui Ha Jin este mult mai simplu si mai liniar decat al Ilenei Vulpescu ( sau al autorilor europeni, in general), am observat asta la mai multi autori chinezi. Frazele sunt scurte, la obiect, uneori prea bruste poate, insa lipsa divagatiilor si a frazelor cu subinteles sunt in acord cu regulile regimului maoist, inlesnind transmiterea mesajului.
Descoperind oprelistile de care se lovea poporul chinez in timpul regimului maoist, am realizat ca regimul comunist din Romania (din Europa, chiar) a fost mult mai bland. Iar relatarile lui Ha Jin sunt cu atat mai socante in conjuncture democratiei contemporane si a libertatilor de tot soiul de care ne bucuram.
O sa descoperiti o lume plina de prejudecati, in care iubirea reprezenta un concept idealist, iar in cazul protagonistilor nostri o adevarata rusine, fiind obligati sa-si manifeste sentimentele trunchiat pentru a nu fi pedepsiti de regimul care sanctiona drastic relatiile de concubinaj.
Dupa optsprezece ani, partidul il va permite lui Lin sa divorteze si sa se casatoreasca cu Manna. Casatoria lor a fost o adunare obsteasca in care a fost slavit tot partidul, ei trebuind sa faca cate trei plecaciuni in fata tabloului presedintelui Mao pentru a incheia ceremonialul.
Poate unii cititori au interpretat sfarsitul intr-un mod optimist, convinsi ca “dragostea invinge orice obstacol”, insa asteptarea la care sunt supusi cei doi indragostiti erodeaza tot ceea ce-i insufletea altadata, trecerea timpului lasand in urma goluri pe care doar tineretea le putea umple.
In asteptare nu este o poveste de iubire, este o poveste despre cum comunismul te obliga sa iubesti partidul mai presus de orice si pe care o recomand cu caldura oricui regreta comunismul si nu numai.
