„Pentru ca un om vede lumea asa cum e sufletul sau.”
De aceea Fiecare zi e uimitoare mi-a dat raspunsuri, si de aceea am citit-o pe un manuscris de suflet care poate fi al meu, sau al oricui altcuiva.
Am citit romanul scris de Adrian-Petru Stepan pentru ca am regasit placerea de a fi parte a unui discurs narativ localizat magic in timp si spatiu si cu o intriga asemanatoare unei film de aventuri – cautarea unei comori intr-o noapte de Sanziene.
Am citit despre aventura tragica si marcanta pe care o traiesc patru copii, trei baieti si o fata, porniti in cautarea comorii si petrecandu-si vietile pe acest drum.
Parea un alt capitol de „Ciresarii”. Comoara pe care o cauta in copilarie ii va atrage si la maturitate catre muntii Orastiei, catre comoara dacilor – prilej pentru autor sa ne tina o adevarata lectie de istorie, inserand si o mostra de articol de ziar in povestire.
Insa, doar dupa ce am citit finalul mi-am dat seama ca nu este vorba despre o comoara materiala, ci despre o comoara a sufletului, pe care omul incepe sa o caute din copilarie si umbla dupa ea toata viata.
Lumea se schimba si magia e diferita, e mai greu sa ajungi la ea: „in ultimii ani devenisem prea plictisit, prea rational, nimic nu mi se mai parea provocator…’ – asta sta in calea magiei, plictiseala omului bombardat cu informatii si modul „serios” de a rationa al adultului din lumea de azi.
Romanul lui Adrian-Petru Stepan ne ajuta sa recapatam gustul de a pleca in cautarea unei comori numite magie, care ne va aduce uimirea in fiecare zi a vietii. Comoara nu poate fi gasita oricand, cautarea ei incepe intr-o noapte de Sanziene si se termina rotund tot in noaptea Sf. Ioan Botezatorul.
Timpul magic al povestii are insa si o contrapondere pragmatica – asistam la povesti din lumea dacilor, povesti din lumea gri a epocii comuniste, in care oamenii fugeau peste granita indiferent de riscuri, sau povestiri care parca sunt jurnalul de stiri de dimineata de la televizor. Magie si istorie in aceeasi rama de poveste.
Cei trei baieti porniti in cautarea comorii vietii lor, Nic, Julien si Vlad ajung sa fie figuri emblematice plasate in societatea contemporana.
Vlad, „om de treaba, casatorit”, este poate fiecare dintre noi, un om obisnuit care duce o viata liniara sub semnul unei ratate sinucideri din dragoste.
Julien este politicianul pe care il vedem la televizor zilnic, care are orice altceva in cap, in afara de a face ceva pentru binele societatii in care traieste, conducandu-se dupa maxima „Principiile si morala nu iti dau de mancare”. Parca suna prea cunoscut!
Nic, dupa o tinerete zbuciumata, a ajuns preot (si se pare ca un preot cu har), care face tot ce ii sta in putere sa schimbe lucrurile in bine in parohia pe care o are.
Avem o galerie de portrete: un om, un politician, un preot, avem si un fost soldat, ajuns mercenar sau asasin platit – Zlatko, caruia povestitorul ii incredinteaza destinul unei iubiri disparute.
Sa citesti romanul Fiecare zi e uimitoare este ca si cum ai citi mai multe carti intr-una, povestea in rama ii permite sa desfasoare sub ochii cititorului mai multe fire narative, care se desfac asemeni papusilor rusesti Matrioska.
Citim o istorisire spusa de eroul principal – jurnalist – unui om intalnit in Paris in asteptarea unei intalniri – aceasta poveste este recompensata cu o masina de colectie foarte valoroasa: un Jaguar.
Aflam despre drumul Bellei, devenita Jasna, disparuta iar apoi regasita de jurnalist dupa 20 de ani, care aduce romanului un alt final decat cel la care ne asteptam.
Povestea demna de o alta Dumbrava Minunata care, la randul ei, dezvaluie o istorisire a altor vieti – ale matusii Mariuca si unchiului Pavel – ea, bolnava incurabil si vindecata surprinzator, este ca un pansament pe suflete tulburate de cautare.
„Hai sa povestim” – asa incepe romanul lui Adrian-Petru Stepan, si fiecare erou lasa in urma o parte de comoara, de dragoste (a Bellei si a jurnalistului), politista (a preotului Nic plecat pe urmele traficantilor de femei), politica (precum este cea a lui Julien), si de aventuri, cum este cea a jurnalistului care nu mai spera sa o intalneasca vreodata pe Bella – fata visurilor lui.
Comoara de viata tumultoasa dezvaluita de randurile scrise de Adrian-Petru Stepan ne ajuta sa regasim „uimirea” in fata vietii cotidiene pe care mai toti o pierdem odata cu copilaria.
