Procesele decizionale din spatele mintii umane sunt de multe ori haotice si lipsite de sens. Fie ca reactionam doar la stimuli emotionali sau ca gandim folosind informatii insuficiente si trunchiate, modul in care luam deciziile nu este nici cel mai eficient si nici cel mai rapid cu putinta. Poate parea ciudat, dar aceasta este tema centrala in jurul careia graviteaza filmul Eye in the Sky.
Conceput ca un thriller militar care vorbeste despre teme actuale, precum lupta impotriva terorismului sau razboiul controlat de atacurile cu drone, filmul merge insa mai departe si devine o analiza de personaj si o incursiune in mintea celor care iau decizii de viata si de moarte. Inca de la inceput filmul se distanteaza oarecum de imaginea pe care thriller-ul militar a cultivat-o in ultimii ani si muta actiunea din deja mult prea folositul Orient Mijlociu in Africa, mai precis in Kenya. Aici avem parte din nou de eterna vanatoare de teroristi, iar punctul central al naratiunii este o casa in care serviciile de informatii britanice, ajutate de informatori locali, descopera mai multe tinte valoroase.
Ceea ce urmeaza din acest punct este o miscare continua prin ierarhiile de comanda, militare si politice, pornind de la piloti de drone si terminand cu politicieni de rang inalt. Fiecare are o viziune proprie asupra situatiei si un motiv pentru care se afla in mijlocul ei. Filmul reuseste astfel sa-ti capteze atentia si sa o tina centrata pe criza interna a personajelor pana la final.
Cel mai interesant aspect al filmului este ca exceleaza exact in momentele in care te astepti sa esueze. Intreaga poveste penduleaza intre dramatism, umor cinic si tensiune, cu gratie si subtilitate. Nu gasim prea multe note false in compozitia incarcata cu aceste elemente si exact cand te astepti ca filmul sa cada in derizoriu, ritmul se schimba brusc si esti tras inapoi in roller coaster-ul emotional. Privitorul este pe rand socat, iritat si emotionat de actiunile si de trairile personajelor. Eye in the Sky aduna presiune pe toata durata filmului, presiune eliberata intr-un mod brutal si violent. Finalul este insa unul potrivit, care rezoneaza cu mesajul filmului si cu intreaga sa constructie.
Personajele nu au o dezvoltare interioara complexa, insa capata profunzime datorita unor interpretari magistrale dintre care se remarca cele ale lui Helen Mirren si Alan Rickman. Schimburile de replici sunt taioase si rapide. Dialogul este simplu, dar direct si serveste foarte bine povestea si ritmul sau alert. Este surprinzator ca la final toate partile componente ale filmului se aseaza atat de bine si formeaza o structura coerenta si de efect. Subiectul comun si des folosit in ultima vreme, precum si abordarea deseori umoristica ar fi putut face din Eye in the Sky un esec, insa controlul clar impus de regia lui Gavin Hood si utilizarea eficienta a unei distributii cu multi actori talentati duc filmul in teritoriul cinematografului de calitate.
Departe de a fi un film revolutionar pentru genul din care face parte, Eye in the Sky isi atinge obiectivele cu inteligenta si stil. Filmul ofera experienta unui thriller eficient si atent construit care anuleaza practic timpul petrecut in fata ecranului. La final ramanem cu aceleasi intrebari despre etica si rigorile razboiului. Nu vom avea mai multe raspunsuri, ci doar o perspectiva proaspata asupra problemelor unui razboi nesfarsit.
