Expozitie de pictura: Cronica unei insule scufundate. Artist: Carmen Nistorescu. Abur din pensula.
La Casa Artelor din complexul Palatul Mogosoaia, cum intri pe stanga, se mai poate vedea pana la sfarsitul lunii mai, cu numai 5 lei adulti si 2 lei elevi, student, pensionari, etc., o lume care nu mai exista decat pe fundul apelor ochilor.
Poti sa-ti dai cu parerea despre orice demers articstic in zilele noastre, expus fiind in fiecare clipa la milioane de discursuri de design si publicitate care se confunda pana la contopire, in timpurile moderne, cu arta. Consumator fiind, vrand -nevrand, ajungi sa crezi ca te pricepi si, pac, la gazeta.
Asta fac si eu aici. De data asta cu o expozitie de pictura, care nu e prima mea dragoste, nici macar a doua, dar cu care traiesc in concubinaj pe viata.
Stiu despre Carmen Nistorescu ca lucreaza sau a lucrat in publicitate. Si ce-mi place enorm la discursul ei in pictura e ca acest lucru nu se vede neam, intr-o epoca in care totul se amesteca si se “subtiaza”, vorba lui Cartarescu, postmodern. Carmen Nistorescu amesteca pictura si grafica, amesteca tehnicile (cat ma pricep eu sa-mi dau seama) dar nu are nimic de “vanzare”.
Am deseori senzatia, la diverse manifestari artistice, legate de visual, ca tot mai multi artisti, influentati fiind de valorile mediului din care isi finanteaza viata, nu fac decat sa ne vanda,prin arta lor, un produs. Un aparat foto mai bun, materiale mai sofisticate, tehnologie performanta, nici nu ghicesti privind cu ochi inocenti cate si mai cate, taote de vanzare, se ascund sub varii discursuri artistice de azi. Chiar nonconformismul e de vanzare, ca stil (achizitionabil) de a fi.
Ei bine, in discursul ei, Carmen Nistorescu nu vinde nimic. Ea doar isi pune sufletul pe tava, cea mai genuina, dupa mine, definitie a demersului artistic. Fanta prin care privesti inauntru e filtrata de apele in care s-a scufundat insula Ada Kaleh si cu ea o intreaga lume (ce intamplare fascinanta…). Dar nu va duceti explicit intr-acolo. Nu e fotografie. E doar calatoria unui pamant care coboara inspre ape, e povestea contopirii fiintelor din doua lumi etern diferite, e abur din ibrice uitate pe foc si inghitite de ape. E minunat.
As indrazni sa afirm, fara niciun argument de cunoscator intr-ale picturii, ca de la ultima expozitie Carmen Nistorescu vazuta de mine– Cactusi, daca nu ma insel – artista a dospit.
