Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti
[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]S[/mkdf_dropcaps]unt putin oameni in Romania care il iubesc pe Eminescu cum il iubeste Domnul Cartarescu. La 22 de ani, intr-o vara in care nu avea bani si nici prieteni ca sa mearga in vacanta, ca noi ceilalti, studentul la litere Mircea Cartarescu a scris o carte despre poetul Eminescu si discursul poeziei sale. Noi, cei bombardati cu Eminescu poetul nepereche, fie cu Eminescu versus Eminem, adica doua abordari identic infantile si inutile, am trece plictisiti pe langa cartea asta – inca una, pustie, despre geniu. Noroc ca e semnata de Mircea Cartarescu, cel cu De ce iubim femeile si “ ..in T-shirt si prespalati”, daca nu cu altceva.
Aceasta punere in pielea lui Eminescu, citindu-l in primul rand si abia apoi raportandu-l la toate cele cate s-au gandit, teoretizat si filozofat, in lume despre sufletul omului in general si al artistului, in special, este atat de indrazneata si de fara de rusine incat cucereste pe oricine, bag mana in foc. Bine, fie, cei care au citit doar De ce iubim femeile nu ajung pana la sfarsit. Treaba lor.
Eminescu Visul chimeric este o cheie personala si subiectiva, pliata pe schema unei dizertatii teoretice beton, de descifrare a trairii fiintei lui Eminescu, traire deschisa catre noi prin poezie . Teoria, care poate foarte bine sa fie trasa de par ca sa iasa cum vrea autorul, cred ca e usor atacabila de doctii in materie, dar cred ca e cuceritoare chiar si pentru ei. De fapt sunt sigura, pentru ca a fost teza de licenta si Domnul Cartarescu a absolvit cu succes. Doctii eminescieni sunt pacaliti cu armele lor. Autorul ii saboteaza fix din interior, mergand pana in mijlocul desertului abordarilor lor aride si dupa ce sta acolo 5 zile, supravietuieste si, mai mult, le imparte ceva ce n-au ei veci: iubire. Cine mai poate face asta cu atata simtire, stiinta si talent, intre noi romanii, in cultura noastra trufasa si marginasa? Cine mai poate iubi atat de mult? Deocamdata nimeni, dupa mine. Nici macar autorul Visului chimeric, care marturiseste in prefata cartii ca cel de azi ar fi schimbat discursul. Iata cat de perisabili suntem in puterea noastra intima de-a iubi. Chiar si cei mai buni dintre noi. Or veni si altfel de timpuri si de oameni.
Deocamdata, pentru tineri, oferta Eminescu e variata si tine de tine ce alegi.
Pe de-o parte abordarea cool: Bogdan Naumovici care face curs de abordare creativa a discursului publicitar pentru directori de marketing, plecand de la Luceafarul (cumperi?); Marius Vintila care ne dezvaluie la radio discutii de budoar cu sotia despre Eminescu ( care e cam depasit, nu?); Florin Piersic junior cu Eminescu versus Eminem (un neinteles pe intelesul tuturor, nu?) sau, un exemplu interesant, la limita curajului, Eminescu – Andrei Gheorghe, de la Mari Romani. Si or mai fi si altii. Din ce in ce mai multi si mai straini.
Pe de alta parte, abordarea la rece: Dan C. Mihailescu, cu Omul din scrisori si operatia pe sentimente deschise catre public.
Restul e luceafar, nepereche, national, militant, patriotism, romantism, geniu, bla bla bla.
Sau completati voi.
Dar numai dupa ce cititi scrisoarea de dragoste Visul chimeric. De la Cartarescu catre Eminescu. Si nu e nimeni gay. E dragoste de la om la om, inainte chiar de dragoste ca de la poet la poet. Si intr-adevar nimeni altcineva nu si-o mai permite in Romania. Pentru ca te costa viata.
