Poate v-a trecut pe la ureche faptul ca islandezii cred in elfi si ca au obiceiul sa-si construiasca drumurile ocolind anumite “pietroaie” in care se presupune ca ar trai acestia. Despre a doua parte nu stiu, dar in prima exista ceva adevar, dupa cum confirma studiile facute pe subiect. Unul dintre ele de exemplu, realizat in 1995 de Pétur Pétursson, consemna ca 70% dintre respondenti credeau in existenta elfilor, 23% nu erau siguri si numai 6% nu credeau deloc.
Impresionant, nu? Si pentru ca am avut norocul sa calatoresc in Islanda anul acesta, nu puteam sa nu investighez putin situatia. Si cine sa ma lamureasca mai bine, m-am gandit eu, decat un ghid local cu chef de vorba? Si cum n-am fost dezamagita, permiteti sa raportez ce am aflat.
Prima mea curiozitate a fost cum arata acesti elfi. Nu de alta, dar daca as fi dat nas in nas cu vreunul, mi se parea de bon ton sa fiu in stare sa-l recunosc. Cu atat mai mult cu cat mi s-a spus ca interactiunile cu ei trebuie tratate cu precautie, pentru ca au puteri fantastice si pot deveni periculosi daca se simt ofensati. Deci sa nu-i calci cumva pe picior, ca nu se stie in ce brotacel te transformi.
Dar sa revenim la aspectul lor: sa fie micuti, asa, ca hobbitii lui Tolkien, daca locuiesc in/ sub bolovani? Nici gand, dar Stapanul Inelelor s-a dovedit o referinta buna, pentru ca elfii sai mirifici sunt inspirati fix de elfii islandezi. Daca inspiratia a venit doar pe filiera miturilor, sau Tolkien chiar a petrecut o perioada in Islanda nu este clar insa…
Buuun, deci am stabilit ca sunt frumosi de pica. Sa trecem mai departe: cine sunt ei, de unde vin si unde se duc. Veti rade, dar expresia „de la Adam si Eva” nu este deloc departe de… legenda. Si cu ocazia aceasta vom lamuri si de ce sunt numiti „the hidden people” (oamenii ascunsi).
In aceasta varianta (non-biblica) a genezei, la ceva timp dupa ce au fost izgoniti din rai, relatiile dintre Adam, Eva si Dumnezeu s-au mai relaxat. Intre timp, cei doi au avut si copii (multi, nu doar Cain si Abel), pe care Dumnezeu ii indragea foarte tare, ca orice bunic, fie el si demiurg, si ii vizita regulat. Eva, preocupata sa dovedeasca ce mama minunata este, de cate ori stia ca se apropie momentul venirii lui Dumnezeu, ii lua la rand pe copii, ii imbaia si ii imbraca de sarbatoare, sa arate fix ca un card de ingerasi perfecti.
Dar iata ca intr-o buna zi, Dumnezeu a decis sa apara neanuntat. Adam l-a vazut insa venind si a dat alarma. Numai ca, din pacate, timpul era prea scurt pentru ca Eva sa se poata ocupa pe indelete de toti copiii. Asa ca in fata lui Dumnezeu au aparut numai cei pe care a reusit sa-i faca prezentabili, iar pe ceilalti i-a ascuns. Dar Dumnezeu si-a dat seama ca ceva nu e in regula si a intrebat unde sunt ceilalti copii. Rusinata, Eva a marturisit povestea, iar Dumnezeu s-a facut foc si para. A ocarat-o ca aceasta este insasi menirea copilariei: copiii sa invete jucandu-se liber, distrandu-se si murdarindu-se dupa pofta inimii. Iar ca pedeapsa, a decis ca acesti copii sa ramana ascunsi privirii ei pentru totdeauna (the hidden people).
O alta legenda, care se leaga si ea de cele crestine, sustine ca elfii sunt mereu printre noi, si ca ii putem vedea cu totii, dar numai pana in momentul in care suntem botezati crestineste. Apa sfintita care patrunde in ochi in timpul ceremoniei este cea care ii ascunde de atunci inainte.
Tocmai ma pregateam sa inchei cand mi-am dat seama ca am ramas restanta cu raspunsul la intrebarea aparent retorica „unde se duc”. Se pare ca o parte dintre ei emigreaza in regiuni mai putin populate din Norvegia, de cand Islanda a inceput sa fie vizitata de mai multi turisti. Ca e cam zgomot.
P.S. Daca dragii mei elfi islandezi vi se par un subiect interesant si v-ar surade ideea sa mai cititi din cand in cand legende despre ei, dati-mi un semn printr-un comentariu sau un like. Don’t be hidden people :)
____________________________
Sursa cover photo: inhabitat.com
M-as dezboteza.