Eleganta ariciului de Muriel Barbery

   Ca o egocentrica sadea ce sunt, ma bucur daca o persoana imi spune: „Cand am citit cartea x, m-am gandit imediat la tine. Trebuie neaparat sa o citesti!”. Pentru ca inseamna ca exist intr-un colt al mintii ei. Si am in plus o scuza sa-mi iau o carte noua.

   Iar daca imi si place, cum a fost cazul cartii Eleganta ariciului de Muriel Barbery, ma bucur si mai mult. Inseamna ca parazitez (delicat) coltul unei minti care ma intelege. Si care mi-a oferit un cadou cat se poate de inspirat, descoperind in locul meu o carte cu care rezonez. Iar dupa ce ma bucur si ma bucur iar, urmatorul pas (firesc) este sa si scriu despre ea. Cine stie cine o mai descopera?

Minighidul aricilor eleganti

pseudorecenzie

– Cine ma acuza de eleganta ariciului? intreba alintat vocea reptilina, agresiv-hipnotica. Ii raspunsera linistea si nemiscarea. Neantul.
– Cum? Nimeni nu… se ingatui vocea metamorfozata in soricel cenusiu. Apoi, cu o brusca si ultima zvacnire leonina:
– Nu e posibil! Insist!

   Daca faci parte din lumea aricilor eleganti, o societate pe cat de pura, pe atat de ascunsa, nu vei mai fi niciodata un soricel sau orice alta specie. Din simplul motiv ca nici n-ai fost vreodata. Pentru un arici, a fi altceva decat arici nu este o optiune. Potentialiatea de non-arici nu exista.

   Ariciul nu se indoieste niciodata de proprietatea sa imuabila de a fi arici. El se supune mai intai intuitiv, apoi deliberat si constient, valorilor umaniste neintinate de imixtiunea voyerismului, nevoii de atentie (ca unitate de masura a fericirii), simularii emotionale, subminarii artistice si standardizarii intelectuale.

   Ariciul doar este, nu se straduieste sa fie. Ariciul nu are nevoie de confirmari, recunoastere si intelegere (decat din partea celor asemeni lui). El stie sa aleaga cu eleganta, sa pastreze si sa lupte pentru propria lume. O lume a frumosului. O va face implicit, fara ostentatie, dar perseverent – tine de esenta ariciului. A nu se intelege ca ariciul vede lumea prin ochelari roz. Dimpotriva, el este un realist cu accente cinice si un selectiv cu accente emotionale.

   Ariciul nu va avea neaparat o viata lunga si aventuroasa, dar va trai, concomitent si/ sau succesiv, mai multe vieti… de imprumut. El nu va fi fericit perpetuu sau liniar, ci punctiform. Dar in acele momente, va fi intens, profund si complet fericit.

   Aricii se recunosc intre ei in mod tacit, discret si final. Recunoasterea este una obiectiva, precedata de o testare empirica, desfasurata intr-o maniera personala, printr-o metodologie profund originala.

   Disclaimer:

   Orice asemanare cu personaje reale nu este pur intamplatoare, dar nici cautata. Daca te regasesti in descrierea de mai sus, poti gasi mai multe detalii despre recent-descoperita ta conditie de existenta in Eleganta ariciului de Muriel Barbery.

   Daca nu esti arici, nu e nicio problema. Avem atat de multe de invatat unii de la ceilalti. Nu suntem toti la fel, dar putem fi prieteni. Sau cel putin putem coexista. Elegant. Doar oameni suntem cu totii: oameni-privighetori, oameni-lupi, oameni-arici, oameni-lei, oameni-corbi si cine stie cate alte tipuri. Dar toti, absolut toti suntem oameni.

P.S. Le multumesc aricilor din viata mea. Mai vechi si mai noi. Se stiu ei.