Limba română e o limbă vie, un organism viu. Așadar, ca orice organism viu, ea are drepturi și obligații, nu-i așa? Desigur, ar putea fi iubită și atunci nu ar mai fi în sfera drepturilor și a obligațiilor, ar juca în altă ligă, dar nu e iubită, vasăzică. De ce zic că nu-i iubită? Fiindcă e maltratată zilnic. În ziare, reviste, pe rețele, peste tot pe unde e prinsă e luată la bumbăcit.
Cred că a venit momentul să stabilim clar care sunt drepturile și obligațiile limbii române. Să începem, așa cum face toata lumea, cu drepturile.
Limba română are dreptul de a fi învățată de către români. Sau asta era o obligație? Având în vedere că se propune reducerea numărului de ore de română, probabil că nu e nici un drept, nici o obligație, ci o opțională, acolo, cam ca tehnologica, civica și altele.
La drept vorbind e foarte corect să reducem orele de română în România. Important este ca ea să fie predată englezilor, francezilor, nemților, italienilor, așa va deveni și româna limbă internațională, și atunci, desigur, o vor învăța și românii, care sunt mari linvgiști, urechiști, liberschimbiști și pansisiști.
Limba română are dreptul să fie vorbită de români. Dar asta ar trebui probabil trecută la obligații, nu-i așa? Acum toate sunt „cool”, „wow”, „muffin”, „nice”, „like”, „happy”, „shit”.
Acum ce să facem și noi, dacă limba engleză are cuvinte mai scurte, deci mai ușor de tastat, reținut, învățat. Cum să spunem că ne place ceva când putem spune „like”? Cine să-l doboare pe „like”? Cum să spunem „a împărți” sau și mai frumosul „a împărtăși”, când îl avem pe almighty „share”. Parcă ți se umple gura de rai când spui „sher”, nu-i așa? De ce să împărtășim când putem să șeruim, de ce să spui că e ziua ta de naștere, uite câte cuvinte, te și ia amețeala, când poți să spui simplu BB. Bieții tineri au încercat ei să facă și din limba noastră una de larg consum, dar le-am sărit în cap că nu e frumos să scrii „nik” cu K, sau kkt, tot cu K.
Revenim la drepturi. Ce drepturi are de fapt limba română? Are dreptul de a tăcea atunci când e călcată în picioare, are dreptul de a tăcea atunci când îi sunt furate cuvinte și le sunt deturnate sensurile, doar ca să se potrivească sonorității anglo saxone. De aici oamenii sunt „determinați” și nu hotărâți, deși determinat nu înseamnă de fapt hotărât, ci condiționat de ceva interior sau exterior. Sunt convinsă că aveți și voi exemplele voastre, care probabil sunt mai bune ca al meu.
Limba română are dreptul de a tăcea atunci când, în fiecare zi, îi mor cuvinte fiindcă nu au fost folosite. Limba română are dreptul de a tăcea atunci când se constată că lumea vrea s-o învețe doar ca să ia Capacitatea sau BAC-ul. Exista cineva care să vrea să mai ia ore de limba română doar fiindcă își dă seama că nu o mai vorbește corect?
Limba română are dreptul de a tăcea atunci când verbul a fi, cel care vorbește de ființa mea și a ta este nimerit la fel de des ca 6 din 49.
Nu m-ar mira ca în curând filmele românești să fie subtitrare în limba engleză ca să le putem urmări.
Limba română are dreptul fundamental, constituțional, de a tăcea indiferent ce i se face, de către cine, în ce interval orar și în orice loc. Cu cât mai mult va tăcea, cu atât mai bine va fi pentru ea. Cine tace în română tace corect, deci nu greșește. Pe principiul celebru „cine nu muncește nu greșește!”
În ceea ce privește obligațiile limbii române, e mai simplu. Nu are nicio obligație fiindcă am omorât-o din start cu drepturile. Singura ei șansă de a supraviețui ar fi iubirea. Dar e o iubită care se lasă greu. E pretențioasă, vrea multe, are toane, impune excepții, vrea poezie, vrea plimbări sub clar de lună, vrea așa cum i-a fost cu Eminescu, Stănescu și alți escu care au încântat-o, au dezmierdat-o.
Cine să se mai lupte cu ea, când poți avea o engleză de baltă, o spaniolă de telenovelă sau o italiană de duzină? Nici nu poți fi judecat că nu le vorbești bine, doar sunt „limbi străine”. Așa că decât o româna care se lasă greu și e plină de fițe, mai bine o străină volubilă și permisivă, care te lasă să-i faci ce vrei, când vrei și mai e și mulțumită că o „pârlești”.
Tanti auguri!
Faceti o treaba excelenta, doamna Ivona! Va urmaresc mereu cu drag!
Va multumesc tare mult pentru aprecieri!