Dorian Dron este omul aflat la raspantia dintre cuvinte si muzica. Nu stii exact ce anume il defineste mai bine, pasiunea pentru scris sau cea pentru muzica.
Ceea ce insa este important, este bogatia de inteligenta si suflet pe care o imparte si altora. Fie ca alege sa imparta muzica, fie ca isi imparte cu noi universul prin scris.
La Bookfest 2018 editura Fractalia va lansa romanul sau Scara (AB4) dar nu am mai avut rabdare si am vrut sa va impartasesc cateva din gandurile sale.
Sa ne imaginam ca ai terminat facultatea si nu exista masterul de scriere creativa.
Cum ar fi aratat drumul tau?
Crezi ca scrisul are o reteta? Un know-how?
Nu stiu cum ar fi aratat drumul meu, dar mai mult ca sigur ar fi fost unul cu multe gropi asteptând o asfaltare ce nu avea sa vina curând. Da, fara masterul de scriere creativa si fara Musina, as fi aratat probabil ca un absolvent al filologiei, trezit peste noapte la orele facultatii de mate-info. Nu spun ca nu as fi învatat, dar procesul în sine ar fi durat mult mai mult.
Cât despre scrisul meu, daca are sau nu o reteta, as raspunde sincer ca nu si nici n-as cauta-o. Din moment ce ti-ai gasit o reteta, din punctul meu de vedere nu te mai poti numi un scriitor „liber” (cu toate ca libertatea e doar un concept si nu o realitate), pentru ca nu ai mai lua în considerare actul creator, ci te-ai uita ori în urma la ce ai facut, ori la limitele în care te încadrezi sau te-a încadrat acel cineva care te-a urcat în barca si ti-a dat drumul pe val. Cât despre scriitura, în general, categoric raspunsul este afirmativ. Exista, sa le spunem, retete de public sau trend. Iei prima carte Sandra Brown si o pui lânga toate cele scrise de-a lungul timpului si vei observa similitudini. O scriitura lejera, cu o actiune de tip telenovelistic, o pupatura, o iubire, o înselatorie si happy end. Iei toate aceste imagini, le combini între ele si ai mai scos una. Plus putina drama si niscaiva lacrimi de crocodil. Sau fantasy-ul care respecta pattern–ul basmului, daca ne raportam la celebra clasificare a lui Propp. Ne zicea Musina la curs despre telenovele deja intrate în istoria moderna, ca si ele nu sunt altceva decât resemantizari ale basmului. Asa se explica si succesul lor la public, pentru ca publicul are nevoie de povesti. Eroul e un Jose Armando, care are nevoie de niste ajutoare pentru a o salva pe Esmeralda din ghearele unei casatorii nedorite si el înfrunta cele n situatii ce îi pun la încercare iubirea. Daca ne referim la ele, da, confirm aceste retete.
În plus, scrisul în sine poate capata un „know-how” dupa ce a ajuns în mâinile cititorilor. Ei sunt în masura sa spuna: da, frate, cartea asta are ceva în care m-am regasit, ceva din mine si din experienta mea. Pâna la urma e un joc dublu, pentru ca tu, ca scriitor, îti pui pe foaie imaginarul si cititorul vine cu experienta lui de viata si de lectura. La interactiunea dintre cele doua medii se formeaza o realitate unica, în care simti ca te-ai connectat cu mintea autorului, ca iei parte la jocul lui. Îi accepti conventia si devii partas la întâmplari, limbaj si gesturi. Traiesti o noua realitate. D-asta si dupa ce ai terminat o carte buna ai senzatia ca scriitorul ti-a luat înapoi ceea ce ti-a dat. Parca ai vrea ca acel „know-how” sa nu se termine si viata ta sa învete ceva de la el.
“Îmi place sa scriu, dar nu sa scriu pentru ca mi se cere ori pentru bucuria altora. Scriu gândindu-ma ca nu sunt singur, sunt eu si pagina din fata mea”. – asta spuneai in 2010.
“Sunt un om simplu cu idei la fel de simple, dar care cauta sa le lege într-o forma. Ma învârt în jurul axului propriu în doua teme dragi mie: literatura si muzica si evadez, nu atât de mult pe cât mi-as dori, în scris.”- iar asta acum, in 2018.
Scrii pentru ca simti ca nu esti singur sau pentru ca doresti sa evadezi din realitate?
Uitându-ma peste cele doua raspunsuri de-ale mele, la o distanta de 8 ani, as spune ca ma regasesc în amândoua în masuri echivalente. Când spuneam ca scriu pentru ca în momentele acelea nu sunt singur, ma gândeam la experienta creativa. Particular, sa luam orice om de pe strada, cu siguranta a avut momente când s-a simtit singur, fie chiar si într-o relatie de prietenie sau într-o casnicie. Ei, bine, scrisul îmi da posibilitatea de a ma regasi în multiple spatii, cu multiple trairi. E ca si cum ti-ai trai viata la capacitate maxima împreuna cu personajele tale. Stii ca sunt create de tine, dar de multe ori ele ajung sa te agate în mintea lor sau, de ce nu, în actiunea lor, de parca ar avea o identitate de la sine înteleasa. Ajungi sa te dedublezi si sa constientizezi ca nu mai esti singur. Si nu este vorba de vreun prieten imaginar sau de vreo urma de schizofrenie, cu toate ca ar putea fi foarte usor de interpretat o astfel de stare (râde). Dupa ce am aruncat stiloul sau tastaura, ma reconectez la realitate si continui sa ma bucur de fiecare moment, tocmai pentru a actualiza baza de date. În plus, dupa ce cartea ta a iesit de la tine din sertar sau din calculator, sa fii sigur ca nu vei mai fi singur. Te multiplici în mâinile fiecarui cititor.
“Îmi place o carte buna pe care sa o am la capul patului si cu care sa ma trezesc dimineata.”
Care este cartea alaturi de care ai vrea sa te trezesti în fiecare dimineata? Crezi ca a fost scrisa?
Acea carte buna cu care sa te trezesti dimineata ar fi, de fapt, o generalitate pentru cartile care au facut parte din lectura noastra sau urmeaza a o face. Sintagma în sine ar deveni un prezent continuu, pentru alte imaginare cuprinse în diferite forme, texturi, modele si senzatii. Daca as avea diminetile libere sau daca viata de scriitor ar fi ca cea din afara, cu contracte onorate si cu salariu constant, as aprecia fiecare dimineata pentru momentele de tipul celor mentionate. Si, da, cartea de pe noptiera ar contribui la pornirea motorului. Gândeste-te ca ai trece din „realitatea” visului, în realitatea propriu-zisa pentru câteva minute, cât sa te duci la toaleta, sa manânci ceva si apoi sa te trântesti pe un fotoliu, sa intri în alta „realitate”, cea a cartii. Îti dai seama cât de câstigati am fi?
Ca sa îti raspund punctual la o denumire de carte, as alege una de Karl Ove, categoric. E cea apropiata de realitatea mea. Dar vezi tu, e si un risc aici, pentru ca, trezindu-te în fiecare zi cu una dintre cartile unui scriitor, ajungi sa le epuizezi si, cu timpul, ele nu vor mai deveni placere, ci un iad dantesc.
“Vreau sa devin profesor, sa predau limba româna cu metodele mele proprii, astfel încât copiii sa nu vina de teama la scoala sau sa deteste materia. Daca nu e sa fie sa devin profesor voi îmbratisa o cariera în mass-media.”
Cariera îmbratisata, dupa câte se pare este cea de scriitor. Esti pe noul val sau cauti un drum propriu?
Raspundeam mai sus în legatura cu valul, dar voi dezvolta acum. „A fi pe val” devine o sintagma care îti poate aduce satisfactie, dar si o presiune enorma. E ca în muzica, sa-i spunem. Azi ai spart topurile si esti pe radio iar daca mâine sau peste o scurta perioada de timp nu mai scoti un nou hit pentru multime, devii rebut si te uita la fel de repede cum te-au apreciat la început. Din aceasta cauza valul este periculos, ca are si un titlu predictibil. Te ridica deasupra lumii, îti arata o noua perspectiva asupra ei, pe care probabil doar ti-o imaginai, ca mai apoi sa te trânteasca de prima stânca. Daca dupa aceasta izbitura te ridici ca sa fii tu, cel autentic, atunci te poti numi un scriitor. Pentru ca, dupa parerea mea, a fi scriitor înseamna a fi credibil si autentic. Nu poti minti publicul, nu poti sa îi oferi jumatati de masura. Da totul din tine, chiar si într-o imagine pe care o creezi, fa-o în asa fel încât cel care va lua cartea ta sa se integreze în ea sau sa spuna la sfârsit: „ba, cartea asta nu a fost wow, dar am ramas cu imaginea aia si aia.” Chiar si asa vei câstiga ceva, faptul ca ai lasat o idee în mintea celui care ti-a acordat privilegiul de a i te dezvalui.
Sincer vorbind, nu caut nici drumul, nici valul, eu scriu asa cum simt ca trebuie sa o fac, asa cum consider eu ca ar trebui sa ma prezint în fata mea. Pentru ca dupa ce termin un fragment sau un roman îl citesc si rascitesc pâna când as simti ca este demn sa ma reprezinte. Însa niciodata un scriitor nu va fi multumit 100% de ceea ce a produs, el va cauta întotdeauna perfectiunea de moment. Daca azi el se trezeste într-o stare buna, va încerca sa modifice anumite parti în functie de acea stare si invers. Asa, pe parcursul revizuirilor, ar iesi o ciorba când amara, când dulce. Ceea ce nu e chiar ok, decât daca vrei sa te joci cu mintea cititorului, lucru cu care m-as identifica într-o oarecare masura.
“Oamenii au nevoie de ceva care apartine prezentului, au nevoie de niste repere pe care sa le poata identifica, sa le poata asimila. Repet, asta nu înseamna ca nu poti scrie despre perioada romantica, spre exemplu, sau despre o epoca data uitarii! Dar resemantizeaz-o, gaseste acea formula eliberata de toate canoanele pe care celelalte epoci literare le-au avut !”
Care este formula pe care ai descoperit-o ?
Credibilitatea, asta ar fi formula. Fii credibil si nu te pierde în tipare deja construite de altii. Daca eu spun în 2018 ca: „cerul ca un topaz îmi dezgheata sufletul încarcat de promoroaca, în timp ce inima îmi pompeaza dulceata amarului”, n-as spune nimic. Ai arunca foaia la gunoi si m-ai si înjura pe deasupra. Nu mai ai timp sa stai, sa îti imaginezi ce a vrut sa spuna scriitorul printre dulcegariile metaforice si personificate. Nu mai avem timpul ala sa stam pe o pagina un veac sa ne „îmbatam” cu ambrozia cuvintelor bine tâlcuite. Fii, frate, sincer cu tine. Noi nu gândim în metafore si personificari. În mintea noastra imaginile sunt clare, limbajul este simplu. De ce sa fie scriitura codificata? Spune-o cum îti vine, dar ai grija cum o formulezi. Lasa melopoeea sa fie acolo, sa-ti încânte urechea. Nu alambica frazele si fii cât mai direct. Cucereste-i sinapsele, joaca-te cu mintea cititorului, dar într-un mod placut.
Cam asta ar fi o formula de autenticitate care face diferenta între publicatii de cartier, ce vor ajunge cu siguranta maculatura, de dragul unor editori care vor vinde pe unde apuca exemplarele mirobolante, extraordinare, mult apreciate de criticii mondiali s.a.m.d si cei care sunt sinceri cu ei însisi, înaintea publicului. Nu fi marioneta, fii papusar!
Ii multumesc lui Dorian Dron pentru interviu si ii doresc mult succes la lansarea romanului si astept sa aflam ce „spectacol” de muzica si cuvinte ne-a pregatit in romanul sau Scara AB4.
