[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]Î[/mkdf_dropcaps]n perioada 27 oct-2 octombrie s-a desfasurat editia a 5-a a festivalului de film documentar 100% romanesc, Docuart Fest, la Cinemateca Eforie si la Cinema Muzeul Taranului.
Pentru mine a fost o surpriza foarte placuta, atat sa iau contact cu un festival de film documentar romanesc cat sa si constat ca este deja un festival cu traditie, care se desfasoara din 2012, in fiecare toamna. Reunosc ca uneori ma simt teribil de frustrata cand parca mi se pare ca sunt aterizata de pe luna si observ ca sunt in urma rau cu foarte multe domenii care ma si atrag, culmea.
Cu siguranta am mai auzit sau am mai vazut informatii despre editiile anterioare, dar fiind prinsa intre job-uri si studentie, nu am reusit sa trec si la actiune. Am recuperat cat am putut anul asta, nu pe cat de mult mi-ar fi placut, dar am aflat despre foarte multe filme pe care le pot viziona online, sau cu Caravana Docuart, sau chiar in cadrul altor evenimente la care Docuart este partener.
Filme, informatii, interviuri gasiti pe site-ul Docuart, unde deasemnea puteti gasi si detalii despre participantii si castigatorii Docuart Fest 5, pe site-ul Docuart.
Festivalul a cuprins trei sectiuni: Studenti, Competitie Principala si Documentar TV. Toate filmele au rulat atat la Cinemateca Eforie cat si la Cinema Muzeul Taranului.
Foto: Iulia Carnaru
Pe langa filme, Docurat a organizat in cadrul festivalului doua master classuri cu Dan Curean si Cristian Tudor Popescu, dar si o dezbatere pe marginea unei teme extrem de sensibile si de larg interes. Colectiv: cum se reflecta un astfel de subiect in filmul documentar de televiune. Evenimentul Colectiv a fost vazut din 5 unghiuri de abordare diferite in productiile semnate de TVR, Digi 24, Antena 3, ProTv si Discovery.
Am reusit sa vizionez 7 filme documentare in cadrul Docurat Fest 2016: ”Ultimul căldărar” (Cosmin Bumbuţ, Elena Stancu), “Lume, ia-ma in brate, eu vin” (Violeta Gorgos), ”We fly again” (Alexandru Vlad), “Angela” (Botond Pusok), “Se vede tot? Tehnic, nu, stati linistiti” (Vera Surăţel), “Balta Albă” (Silviu Muneanu) şi “100 de Movile” (Max T. Ciorbă).
Nu exagerez cand spun ca fiecare m-a atins cu ceva si ca fiecare m-a impresionat prin faptul ca desi sunt filme documentare si trateaza subiectele in mod obiectiv, fiecare contine si mesajul subtil al regizorului catre lume. Modul cum este el transmis este plin de autenticitate si implicare. Sunt filme la care echipa tehnica a lucrat si cate un an, urmarindu-si subiectul, tema, culegerea materialului, nu mai spun de orele petrecute in montaj si editare. Ma bucur ca exista acest festival prin care mesajele lor sa poata ajunge la oameni. Prin care si ei pot primi o reactie, un raspuns, se produce scopul muncii lor titanice.
Dupa unele proiectii au fost sesiuni de intrebari si raspunsuri cu regizorii, sau membrii echipelor de filmare, chiar cu protagonisti ai documentarelor. In aceste momente am putut afla ce-i determina pe acesti oameni sa produca aceste filme, ce-i inspira, cata munca este in spatele a ceea ce ajunge la noi. Daca ar fi filmate si montate, chiar se poate face “usor” un documentar numai din aceste dialoguri si ar fi unul intens, real, interesant, educativ. Ar fi sursa de inspiratie si de curaj pentru noi toti, iar meritul ar fi doar al acestor oameni pasionati, ambitiosi, generosi si increzatori in mesajul lor, in gandul, munca si arta lor.
Desi publicul nu mi s-a parut unul numeros, am aflat ca in fiecare an numarul spectatorilor creste, fapt ce m-a bucurat, dar eu recomand cu toata sinceritatea tuturor ceor care au posibilitatea in viitor sa mearga la urmatoarele editii, mai ales ca intrarea este libera, tocmai pentru facilitarea accesului persoanelor interesate. Nu mai spun ca organizarea este de nota 10, salile sunt foarte bune, iar cei de la Docuart au fost atat de draguti cu noi incat am primit si apa la intrare, traiste personalizate Docuart Fest 5 (foarte dragute si utile) si programe si caiete de programe foarte creativ si atent lucrate. Cu toate astea, m-am intristat sa observ cum la Clubul Taranului Roman mesele erau toate ocupate, pline de oameni iesiti in timpul liber la terasa. Pareau prea ocupati cu petrecerea timpului liber ca sa fie macar putin preocupati sa arunce un ochi pe aceste programe si caiete, ce-i asteptau pe masa. Un film poate dura intre 12 min, 60 sau 89 (depinde de subiect, de viziunea regizorului, de mesajul transmis) deci ai posibilitatea de a alege pana si in functie de acest aspect, in functie de disponibilitatea timpului tau (in program fiecare film are indicata si durata in minute). E bine de stiut, pe viitor.
Informatiile cu care am ramas, diversitatea lor, oamenii cu care am luat contact, emotiile pe care le-am simtit, atitudinea prietenoasa si calda cu care am fost intampinata m-au facut sa imi doresc sa ajung la cat mai multe filme, si sa invit si alti oameni sa participe la aceste experiente. Unghiurile de viziune impartasite de regizori mi-au largit perspectivele asupra lumii in care traim, oamenilor de langa noi. Cu acest important bagaj (dar) am ramas dupa festival, si am plecat mai departe in viata un om putin modificat, mai constient, mai matur, mai cunoscator. Pentru asta, ma simt mandra (de mine, de oamenii din jurul meu, de romanii care produc documentare), mai deschisa ca om si recunoscatoare ca am luat parte la acest eveniment.
Multumesc Docuart, ne vedem in 2017!
