Ce se intampla oare cu o inima neascultata, in ciuda metricii sacadate a batailor ei? Se hoataraste sa se opreasca.
Miezul dramei lui Yury Zhivago, al carui plan perfectionist de armonizare a virtutilor politice, sociale si personale, de reconciliere a rationalului cu emotivul, esueaza lamentabil, conferind firului epic un caracter elegiac .El nu izbuteste sa ramana loial propriilor principii pe toate planurile, astfel ca drumul sau catre adevarul absolut este pavat de obstacolele ispitei amoroase, pe fundalul sever al unei Rusii bolsevice in vreme de razboi, mama restrictiva a posibilitatilor limitate.
Doctor Zhivago se inscrie victorios in topul celor mai reusite ecranizari adaptate dupa carte.
Cu toate ca Boris Pasternak a fost caracterizat ca un autor cu predilectie catre romantismul vestic tributar libertatilor individuale, in ”Doctor Zhivago”, acesta isi anihileaza acest ideal, pe care il compatimeste prin plasarea lui in contextul sovietic, ce il vulnerabilizeaza pana la ruinare, povestea constituindu-se intr-o examinare ingenioasa a modului in care aspiratiile contrarevolutionare sunt compromise de realitatile politice ale vremii.
In ciuda unor voci ce alimenteaza zvonuri potrivit carora versiunea din ’65 ar fi superioara, probabil din pricina unui Yury portretizat de Omar Shariff, marturisesc ca Hans Matheson is one of a kind, din punctul meu de vedere, dandu-i viata unui Yuri cald, sensibil si plin de tandrete, comparativ cu scortosul Shariff. Nu militez pentru versiunea 2002, insa contributia actoriceasca plina de rafinament si delicatete cu care ne-a obisnuit oachesa si cea plina de gratie Keira Knightley, (cu ”Ushanka” ei imblanita care-i fereste urechile de inghet) nu-i de nesocotit, intocmai celorlalte prestatii remarcabile (Alexandra Maria Lara, Hans Matheson, Sam Neill) ce reusesc sa contureze fidel personajele lui Pasternak, din care se degaja emotie pura si care te invita la o empatie veridica.
Debutul filmului ne face cunostinta cu un baietel tacut ce alearga cu hotarare spre a face, la randul sau, cunostinta cu moartea. Cu moartea tatalui sau, care tocmai se aruncase din trenul in care calatoreau impreuna, scena care preia un curs repetitiv in viata sa ulterior, fie prin cosmaruri, fie prin evocari, echivaland, pentru Yuri, cu o voce a constiintei care-i trimite avertismente in privinta pericolului care-l pandeste, acela de-a urma acelasi destin nefast si, pe care incearca necontentit s-o astampere, dedicandu-se profesiei medicale, in ciuda talentului sau poetic.
”Nothing to worry about, it’s just business” culminat cu actul sinucigas al tatalui sau, inradacineaza in constiinta lui Yury, prin puterea exemplului, ravna de-a porni pe un drum diametral opus si de-a imbratisa o cariera care-i sa-i atribuie un prestigiu pozitiv situandu-l cat mai departe de primejdiile coruptiei mediului afacerist si ai setei de inavutire si cautand sa-si castige decent existenta, prin a veghea la existenta celorlalti. ”Listen to me, you won’t be like me” pe fondul spasmodic al vocii pline de disperare a tatalui sau, este dictonul care-l insoteste pe Yury noaptea in vise, intrezarandu-i-se si pe parcursul zilelor incarcate de munca pe care o depune in folosul semenilor, cautand cu obstenatie sa ii aminteasca de tragedia copilariei care i-a marcat o maturitate precoce, cat si de consecintele vietii lipsite de scopuri nobile, pe care o socoteste negativul superlativ si pe care se consoleaza naiv ca nu-l va experimenta.
Ca orice drama, printre ingredientele responsabile de lacrimile (pre)sarate in absenta carora ar fi de neconceput ca tipologie, prezinta o serie de similitudini intre personajele principale, decisive pentru relatia ce se tese intre acestea, cat si una de antiteze, care ii apropie si mai mult, in chip paradoxal:
Atat Yury, cat si Lara sunt orfani: Yury, dupa cum putem sesiza inca de la inceput, nu-l are decat pe tatal sau, in urma mortii caruia, este luat in grija de unchiul sau, iar Lara este orfana de tata. Amandoi provin din familii disfunctionale: tatal lui Yury, vaduv subjugat unui mediu afacerist indoielnic ce-i prilejuieste un sfarsit dezastruos, mama Larei, o femeie neocolita de frustrarile varstei a doua, implicata intr-o relatie cu Victor Komarovsky in paralel amant al propriei sale fiice, pe care o hartuieste sistematic, realitati deloc magulitoare care o imping catre acelasi act disperat cauzator de moarte al lui Zhivago. Copilaria marcata de o maturizare inopinata, singuratatea, familia dezintegrata care le favorizeaza lipsa afectiunii si intelegerii depline necesare unei bune cresteri, contactul prematur cu neajunsurile si iminenta mortii, faciliteaza apropierea dintre Yury si Lara si dragostea ce-i pecetluieste ulterior; bagajul de caracteristici esentiale comune le creeaza senzatia ca se cunosc dintotdeauna si nu pot avea nevoie decat unul de celalalt. Amandoi isi cauta alinarea intr-o casatorie de convenienta, cu fata, respectiv ”baiatul cel bun”, consoarte indragostite, iubitoare, calde, afectuoase, in bratele carora, desi nu gasesc pasiunea dupa care tanjesc, constituie un refugiu plin de siguranta si stabilitate: Lara, cautand cu orice pret un refugiu care sa o protejeze de hartuiala agresivului Komarovsky, se casatoreste cu Pasha Antipov, profitand de dragostea profunda pe care acesta i-o poarta; Yury, cautand sa se descotoroseasca de sentimentul de singuratate, nesiguranta si inutilitate generat de vocea tatalui sau in prag de sinucidere, un tata singur, se casatoreste cu blanda Tonya, verisoara sa, cu care crescuse in casa unchiului sau. Amandoi au cate un copil din casatoriile lor.
Trailer Doctor Zhivago (1965)
De partea cealalta a baricadei, se afla opozitia ce guverneaza cele doua planuri, personal si profesional, pe care Yuri, in cautarea de a le armoniza, intampina piedici colosale, neizbutind sa le gestioneze fara a cadea sub incidenta haosului :
– Yuri doreste sa ajute, insa cel pe care e incapabil sa-l ajute, este el insusi.Vindeca sute de oameni, dar singura unealta inzestrata cu puterea de a-l vindeca pe el, este poezia, al carui strigat creator este domolit doar in noptile reci in care tanjeste dupa Lara. ”O sa fiu doctor pentru altii si poet pentru mine” reflecta intr-o maniera desavarsita lupta-i interioara asupra careia planeaza contradictia celor doua voci: ” fii” si ”fii ceea ce trebuie”.
– Indecizia dulce-amara care pluteste asupra oscilarii intre cele doua relatii, cea cu fermecatoarea Lara, muza lui, ce intruchipeaza idealul romantic, mistuitoare si plina de zbucium si de imprevizibilitate si oaza de tihna si stabilitate, cat si melancolia care il invaluie de fiecare data cand se intoarce acasa, in caminul construit cu Tonya, acolo unde gaseste duiosie si sprijin moral.
Aceste doua concepte divergente par a calauzi intreg firul epic, fiind transpuse din planul I (profesional) in planul II (afectiv): intre ”a fi” si ”a trebui” sau intre ”a dori” si ” a avea nevoie” nu poate dainui decat framantarea sufleteasca ce-l descumpaneste pe Yuri, consumandu-l aidoma unui fitil inflacarat, atat fizic cat si psihic, cu aceeasi iuteala cu care il intampinase maturitatea la numai 6 ani. Isi doreste cu ardoare prezenta misterioasa si delicata a Larei care il hipnotizeaza, insa nu este niciodata dispus sa se lipseasca de consolarea caminului ocrotitor impartit cu Tonya, mama copilului sau, de-altfel singura femeie din viata lui care il iubea si care il cunostea cu adevarat. Izul nostalgic al relatiei sale cu Tonya il impiedica sa ia decizia de a fi cu femeia pentru care inima lui batea mai tare iar condeiul galopa nebun in ragazurile sale nocturne.Nesocotinta nazuintelor sale il antreneaza intr-o noua lupta interioara, ce va cunoaste un deznodamant tragic, rapindu-i sansa de a-si cunoaste baiatul zamislit cu Lara si cel de-al doilea copil al sau cu Tonya, o fetita botezata dupa tatal sau, veste pierduta in sirurile de cerneala prin care Tonya incearca deznadajduita, in vreme ce este deportata, sa comunice cu un Yuri Zhivago la fel de pierdut si debusolat ca cel din compartimentul trenului fatidic in care tatal sau hotarase sa se predea mortii.
O alta teza manifestata bilateral, este cea a disparitiei prin constrangere, realitate ce patrunde pe neasteptate in vietile Larei si a Tonyei, perturbandu-le cursul: Lara este arestata de catre NKVD-ul lui Stalin, gasindu-si sfarsitul in Gulag, in timp ce Tonya este condamnata la exil, contrastand cu disparitia prin moarte subita a lui Zhivago.
Finalul readuce in prim-plan fuga din debutul filmului, infatisandu-ne un nou Yuri la fel de micut, orfan, si speriat de aceeasi maturitate pe care o presimte urmarindu-l, amintindu-mi parca de legile necrutatoarei karme, prin blestemul cercului vicios al repetitivitatii morbide a experientelor catastrofale, ce ruleaza la infinit, scenariu prefigurat de la inceput de Zhivago care incearca toata viata sa se pazeasca de un inevitabil presimtit.
