Diana – o mare gafa a cinematografiei

   Filmul biografic Diana a rulat in cinematografele noastre incepand cu sfarsitul anului trecut. Acum se gaseste pe mai toate site-urile de profil. Desi nu sunt o fana a biografiilor ecranizate, am zis sa-i dau o sansa, deoarece Naomi Watts, cea care o interpreteaza pe Lady Di, pozeaza destul de convingator in afisele de promovare a filmului iar subiectul probabil nu va inceta niciodata sa fie „actual”.  Mai mult decat atat, regia ii apartine germanului Oliver Hirschbiegel, care a semnat si regia filmului „Der Untergang”.

   Din pacate, nici prestatia actritei Naomi Watts, nici regia, nici scenariul nu or sa va impresioneze, bine, presupunand ca nu sunteti niste necunoscatori intr-ale cinematografiei. Lasand la o parte minusurile privind chiar datele biografice, dintre care cel mai pregnant a fost cel privind relatia Printesei Diana cu fiii ei (desi filmul urmareste ultimii doi ani din viata printesei, in film cei doi baieti ai sai apar intr-o singura scena, si atunci intr-o maniera fugitiva), cel mai dezamagitor aspect pentru mine a fost prestatia actritei Naomi Watts. Cum am mai spus, tocmai felul in care a pozat pentru afisele promotionale m-a determinat sa vad filmul. Ei bine, in afara elementelor privind garderoba si coafura printesei, Naomi a reusit doar sa ma duca cu gandul la Lady Di, si nu mai mult, intr-o singura scena: cea a celebrului interviu acordat lui Martin Bashir.

   Doar in aceasta scena reuseste sa surprinda cat de cat privirea aceea de caprioara haituita care o caracteriza pe Lady Di. Va recomand sa-l vizionati. Acel interviu e cea mai buna prezentare a printesei, un spirit liber, dar totodata un suflet chinuit, obligat sa se supuna unor rigori pe care titlul de printesa i le impunea.

   Am revazut recent cateva clipuri video ce o infatisau pe printesa in diverse ocazii si mi s-a confirmat ca amintirea nu ma insela: nu exista decat naturalete in tinuta sa si nicio urma de cochetarie studiata sau frivolitate, asa cum ai putea crede vazand filmul acesta. Naomi Watts a abordat o atitudine destul de sexy, iar tinuta in mers este foarte departe de adevar: Lady Di isi tinea umerii un pic aplecati, intr-o maniera aparte, sfioasa, dar nu umila, in timp ce Naomi Watts ne infatiseaza o femeie careia ii place sa-si onduleze coapsele in mers. Printesa avea cel mai adesea o mina sfioasa si intrebatoare, cautand aprobarea celor din jur, in timp ce Naomi ne prezinta un chip chinuit de frica. Per total, interpretarea a fost atat de neconvingatoare, incat m-am detasat involuntar de subiectul filmului si am avut senzatia ca urmaresc o simpla poveste de dragoste, a carei protagonista este o individa banala. Apropo de minusuri, dragoste si banalitate, dupa accentul pus pe relatia secreta a printesei cu chirurgul pakistanez Hasnat Khan, timp de trei sferturi din film, spre sfarsit apare dintr-o data si fara vreo introducere personajul Dody Fayed, iubitul oficial al printesei, alaturi de care si moare, insa personajul ramane invaluit intr-un mister stupid, convingandu-ma inca o data ca aceasta ecranizare este o mare gafa a cinematografiei.