Introducere
Un stil muzical controversat care genereaza o cultura inglobata in cultura de masa, un fenomen care a ridicat multe opinii pro si contra, a generat comportamente precum si internalizarea unor valori sau adoptarea unui anumit stil vestimentar si a anumitor concepte, o categorie muzicala care, de cateva decenii s-a impus pe piata muzicii romanesti – manelele. Prin acest articol mi-am propus o incursiune in tara manelelor, o analiza din punct de vedere psiho-social a ascultatorilor acestui gen muzical. A nu se intelege ca prin ”tara manelelor” ma refer la Romania in ansamblul ei cultural si traditional. De fapt, conceptul de ”tara manelelor” l-am gandit pornind de la conceptia relativista a perceptiei care devine realitate. O realitate absoluta, definita si clara nu exista. Nimeni nu traieste in realitatea obiectiva, acest concept este la fel de de abstract precum cel al masurabilitatii Universului. Spunem ca Universul este infinit, dar nu exista absolut nicio dovada care sa verifice acesta conceptie. In mod similar, ne referim la ”realitate”, dar realitatea nu exista. Ceea ce exista este perceptia individuala asupra realitatii, iar fiecare individ uman isi construieste propria realitate la care adera si prin prisma careia judeca evenimentele exterioare ei. Perceptia este realitatea. Asadar, ”tara manelelor” se refera la universul manenelor, la realitatea ascultatorilor de manele. Nu este o tara ale carei granite sunt definite geografic, este o tara ale carei granite sunt de ordin cultural, social si psihologic. De asemenea, titlul articolului prefigureaza ceea ce mi-am propus sa analizez in cadrul acestei lucrari. Intr-o prima faza, voi analiza universul ascultatorilor de manele prin prisma originilor acestui gen muzical, a valorilor promovate, a stilului de viata, a stereotipurilor si caracteristicilor sale. Ulterior, in partea a doua a acestei lucrari, voi analiza conflictul dintre ascultatorii muzicii rock si ascultatorii de manele, un conflict comparabil ca intensitate cu conflictul dintre suporterii britanici a doua echipe de fotbal concurente. Numele propriu (”Alice”) din titlul articolului face trimitere catre cantaretul american de muzica rock, sugerand astfel intrebarea esentiala a acestui eseu: ce au de impartit ascultatorii de muzica rock si ascultatorii de manele?
Originile manelelor
Intrucat acest gen muzical este invaluit intr-o serie de controverse, nici in privinta originilor sale nu exista o parere universal acceptata. Ceea ce se stie in legatura cu acest gen este ca titlul care il desemneaza (manea) este un cuvant de origine turca, de unde sunt presupuse originile sale turcesti. In realitate, genul manelelor are influente atat din muzica turca, cat si din muzica greaca, araba sau sarba, sau din muzica populara aromana si din cea lautareasca romaneasca.
In intelesul sau actual, maneaua a aparut in comunitatile tiganesti in anii 1950-1960 ca reactie la muzica lautareasca si descria in mod idilic aspectele vietii duse de rromi. In anii 80 au fost intregistrate primele discuri cu manele (Romica Puceanu, Gabi Lunca), dar dezvoltarea acestora se intregistreaza dupa anii 90, odata cu aparitia formatiei Albatros. In urmatorii ani si pana in prezent, pe piata muzicala de manele s-au impus formatii si cantareti precum: LA, Minodora la maxim, Sweet Kiss, Sing Sing BB, Adrian Minune, Florin Salam, Adi de la Valcea, Vali Vijelie, Nicolae Guta, Sorin Copiul de Aur, etc.
Versuri si ritm muzical
Din punctul de vedere al ritmului muzical, o analiza elaborata este imposibila fara cunostinte profunde de teoria muzicii, intrucat ritmul muzical este un hibrid intre mai multe genuri. Multe dintre manele sunt produse pe loc, in fata unui public si, de aceea, granitele muzicale ale acestui gen sunt imposibil de delimitat. Ceea ce imi propun sa analizez in continuare, este tematica versurilor si stilul acestora.
Versurile manelelor se circumscriu, in mare parte, urmatoarelor teme: iubirea, averea materiala/grandoarea personala, invidia dusmanilor si petrecerea. Astfel, manelele care au la baza tematica iubirii, se impart in doua categorii: manelele care slavesc iubirea si au un ton pozitiv si manelele de despartire, cu un ton profund negativ si care, in mare parte, fac apel la diferite blesteme. Manelele de dragoste vesele portretizeaza iubitul/iubita intr-o forma ideala, deseori facand apel la figuri de stil precum ”buzele tale – doua petale”, ”esti ingerul meu”, ”lumina ochilor mei”, ”esti floare de primavara”, ”esti ca mierea de albine”, ”jumatate tu, jumatate eu – acelasi suflet”, ”ai inima curata”, ”dintr-o mie de femei n-au niciuna ochii tai”, etc. Ce se poate observa din aceste versuri este imaginea idilica desprinsa, precum si absolutismul lor. Iubirea, in manele, este forma absoluta a sentimentului, care transcende granitele umanului, isi are originile in mitul androginului si se bazeaza pe unicitatea fiintei iubite. Astfel, fiinta iubita este situata in postura de supraom, inzestrata cu toate calitatile zeilor si imuna la defectele umane. Versurile debordeaza de patetism si hiperbole (de altfel, cum voi arata in cele ce urmeaza, hiperbola este figura de stil preferata si cel mai des intalnita in melodiile cantaretilor de manele). In mod similar sunt construite si manelele de despartire insa acestea nu se axeaza pe descrierea fiintei iubite ci pe descrierea durerii autorului (”lacrimi, agonii”, ”imi curg lacrimi pe fata”, ”plange sufletul meu”, ”stau si plang”, ”ma inec in lacrimi”). Lacrimile sunt un laitmotiv in manelele de despartire si reprezinta o metonimie a durerii. Patetismul si stilul hiperbolic raman constante, singura diferenta fiind aceea ca, in timp ce manelele de dragoste sunt orientate catre persoana iubita, manelele de despartire reprezinta o introspectie a autorului.
Manelele care se circumscriu tematicii adulatiei propriei persoane sunt o forma de manifest prin care autorul tine sa isi evidentieze fie averea materiala, fie spiritul practic (in termeni de manele, ”smecheria”). Sintagme precum ”sunt sef de clan mafiot”, ”valoare eu la toti va dau”, ”sunt baiat de valoare”, ”sunt barosan”, ”sunt bomba nucleara”, ”sunt jupan”, ”am bani”, etc, sunt des intalnie in astfel de manele. Stilul hiperbolizator se pastreaza, diferenta resimtindu-se in schimbarea de atitudine: din umilinta in aroganta. Manelele care au in vedere dusmanii autorului sunt realizate pe sistemul antitezei. Astfel, grandomania autorului se pastreaza, multiplele sale calitati sunt descrise cu pasiune (ceea ce ma conduce la teoria unui narcisism patologic), iar dusmanii acestuia sunt descrisi prin antiteza, ca fiind insignifianti, indivizi umani neevoluati din punct de vedere spiritual si care poseda cele mai rele defecte pe care le poate avea o fiinta umana. Sunt portretizati ca facand parte dintr-un regn pseudouman si nu pot reprezenta o problema reala pentru autor care, prin definitie le este superior. Manelele care au ca tematica petrecerea sunt construite pe principii hedoniste si descriu abundenta si haosul generator de voie buna.
Cultura manelelor
De ce am considerat importanta aceasta clasificare? Incercand sa construiesc acest articol si analizand versurile diferitelor manele, am remarcat o analogie foarte interesanta intre arhetipurile inconstientului colectiv impuse de Jung si tematicile acestui gen muzical. Astfel, manelele de dragoste se circumscriu arhetipului anima/animus, manelele despre dusmani pot fi asociate arhetipului umbrei, manelele care au in vedere grandoarea personala sunt aplicabile arhetipului eroului, in timp ce manelele de petrecere hedoniste, conduc la ideea arhetipului infans, ai zeului-copil capricios si haotic care se bucura de libertate si abundenta. In afara acestor categorii, exista si manele despre parinti (aplicabile arhetipului mamei) sau despre intelpciunea capatata cu varsta (evident, arhetipul batranului). Aceasta analogie este extrem de importanta pentru a explica succesul manelelor. Intrucat aceste arhetipuri sunt prezente in inconstientul fiintei umane, ele au o influenta asupra comportamentului invers proportionala cu nivelul de educatie. Astfel, cu cat individul este mai expus educatiei si cunoasterii, cu atat mai mult forta acestor constructii interioare este mai scazuta deoarece individul isi poate explica inclinatiile inconstiente, aducandu-si-le la suprafata si putandu-le, astfel, stapani intr-o oarecare masura (evident, nimeni nu se poate desprinde total de fondul ancestral de credinte si prejudecati circumscrise propriei fiinte). Revenind la problema manelelor, publicul tinta al acestora nu este in nici un caz un public elevat din punct de vedere educational. Ele fac parte din cultura de masa si, mai mult, dintr-o subspecie a culturii de masa care are in vedere tocmai acesti indivizi al caror nivel de educatie este aproape nul. Ca atare, arhetipurile se manifesta intr-o masura foarte ridicata, superstitiile au un loc primordial in viata acestor oameni, iar manelele au o forta de seductie foarte puternica in aceste conditii.
Se poate vorbi despre un univers al manelelor ca alternativa de viata. Este o intreaga cultura de masa in spatele acestui gen muzical, o cultura ale carei valori sunt ierarhizate pe principii hedoniste. Ele promoveaza un stil de viata usor, superficial, un stil de viata in care ”scoala vietii” este cea mai importanta ”institutie” de invatamant, in care luxul predomina iar veniturile materiale sunt intotdeauna substantiale si in care singurele probleme care pot perturba mediul idilic sunt fie necazurile in dragoste, fie invidia dusmanilor (in acest ultim caz, ”dusmanii” fiind considerati insignifianti, nu se poate vorbi despre o problema in adevaratul sens al cuvantului). Cantaretul de manele este intotdeauna un individ binedispus, jovial, cu un umor rural si care isi ghideaza intreaga existenta pe principiul placerii imediate. Acest univers este prefigurat si in videoclipurile manelelor care sunt construite dupa o reteta specifica: femei frumoase, sumar imbracate si care danseaza, masini luxoase si un cantaret (cu sau fara taraf in spate) in jurul caruia se intampla toata actiunea. Cultura manelelor merge atat de departe incat impune si un stil vestimentar, precum si gesticulatii distinctive. Interesant este faptul ca acest univers este construit pe principii patriarhale iar femeile adera la aceste valori. Fiecare barbat este un veritabil mascul alfa, sursa de putere a acestui univers, in timp ce femeile sunt au mult mai putine libertati si sunt portretizate fie ca ”suflete pereche” care apartin intr-un mod tribal autorilor, fie ca accesorii care servesc la construirea bunei dispozitii a acestuia. Se poate vorbi aici despre o psihologie de ”haita” in care valoarea masculului alfa este data de valoarea averii materiale si de capacitatea acestuia de a se ”descurca” in viata.
Despre ascultatorii de manele
Daca in sectiunea anterioara am analizat cultura manelelor si am discutat despre autorii acestora, dedic aceasta sectiune publicului tinta al manelelor, celor care se regasesc in versuri si in cultura promovata de acestea. Intr-un mod paradoxal, in afara de rromii instariti (care isi asculta muzica populara specifica), ascultatorii de manele sunt indivizi cu venituri medii si mici, indivizi care nu ar putea avea stilul de viata grandoman promovat de acestea. Este interesant de remarcat acest lucru deoarece el sprijina ipoteza conform carora ascultatorii de manele sunt sedusi de acestea tocmai prin prisma promisiunii unei lumi in care fiecare poate ajunge la un corn al abundentei. Publicul tinta al manelelor nu este un public elevat din punct de vedere educational sau intelectual, de aceea este un public usor modelabil, format din indivizi care internalizeaza valori si concepte fara a le trece prin lentila unui aparat critic. Se complac in acest univers care devine propria lor realitate si refuza, din start, aderarea la regulile societatii. In opinia personala, conventiile sociale sunt, de cele mai multe ori, o forma de restrictionare a gandirii si de robotizare a individului, dar aceasta conceptie face tema unui eseu diferit. Cu toate acestea, consider ca anumite conventii sociale se impun a fi urmate din respect pentru ceilalti oameni. Acestea sunt conventiile pe care ascultatorii de manele refuza sa le urmeze, iar intrebarea logica este de ce? Reprezinta acest refuz o forma de sfidare sau e pur si simplu o lipsa de constientizare generata de aderarea in totalitate a individului la universul promovat de manele? Pentru mai multa claritate, voi oferi un exemplu: ascultatorii de manele sunt aceia care intotdeauna asculta acest gen muzical in locuri publice la propriul telefon, in masina la un nivel sonor foarte ridicat sau acasa (dar la acelasi nivel sonor ridicat). Pot spune chiar ca acesti oameni epateaza si isi doresc sa isi impuna muzica si celorlalti din jur. In aceste conditii, la o prima vedere, acest comportament ar putea fi interpretat ca o forma de sfidare a masculului alfa care tine in mod clar sa demonstreze ca poate face orice. Insa, la nivel de profunzime si analizand fenomenul, tind sa cred ca nu dorinta de sfidare este aceea care animeaza acesti oameni, ci pur si simplu imposibilitatea de a accepta ca ceilalti nu agreeaza manelele. Putini ascultatori de manele constientizeaza ca oamenii din jur ar putea sa deteste acest gen muzical deoarece, perceptia lor fiind construita in jurul culturii manelelor, ei nu se pot detasa de genul muzical care le defineste realitatea pentru a-l privi in mod obiectiv ca pe un simplu gen muzical care ar putea fi sau nu agreat de restul oamenilor.
Ascultatorii de manele isi asculta muzica tare nu pentru a sfida, ci pentru a oferi o distractie celor din jur, pentru a-i initia in cultura promovata de acestea. Procedeul este asemanator cu cel care se intampla in firmele corporatiste unde angajatii sunt atat de indoctrinati incat ajung sa traiasca in acel univers si isi promoveaza firma angajatoare in fata prietenilor dintr-o solidaritate dezvoltata intr-un mod artificial prin internalizarea valorilor in lipsa unui aparat critic. Spuneam, in debutul acestui eseu ca perceptia e realitate. Perceptiile din manele sunt traduse in planul existentei cotidiene de catre ascultatorii acestora, iar ele devin realitatea lor de care nu se pot detasa si pe care nu si-o imagineaza ca fiind fundamental diferita de a restului oamenilor. De aici deriva si nevoia de a epata care isi are originile in nevoia de confirmare. Suntem expusi involuntar la manele nu pentru ca indivizii care le asculta sunt in conflict deschis cu noi si isi doresc sa ne sfideze, ci pentru ca ei isi doresc sa recruteze noi membri in sfera lor si sa primeasca confirmarea de care au nevoie din partea acestora. Singurii cu care ascultatorii de manele se afla intr-un conflict deschis si clar sunt consumatorii de muzica rock, dar acestui conflict i-am dedicat o sectiune speciala in cadrul acestui articol.
Muzica rock – kriptonita ascultatorilor de manele
Dupa o incursiune in universul manelelor, cu tot ceea ce presupune acest lucru, am ajuns la partea in care imi doresc sa analizez conflictul deschis care exista intre ascultatorii de manele si ascultatorii de muzica rock. De ce rock-ul? Care sunt bazele acestui conflict?
Dupa cum am repetat in diferite randuri, publicul tinta al manelelor este un public cu un nivel scazut de educatie. Este un public care, pe langa valorile amintite in sectiunea anterioara a eseului, isi conduce existenta in plan spiritual pe baza superstitiilor. Aparent, sunt indivizi religiosi, care admit existenta unei entitati divine de care se tem si pe care o promoveaza in mod clar prin crucifixurile supradimensionate pe care le poarta la gat, in masini sau in propria locuinta. Cu toate acestea, credinta lor nu ajunge in profunzime si nu depaseste nivelul de superstitie. Muzica rock a fost de multe ori ostracizata si s-a considerat a fi, din cauza excentritatii vestimentare sau a versurilor, un gen muzical care nu numai ca neaga existenta unei instante divine, ci o promoveaza pe aceea a unei instante malefice. Acesta este un prim motiv pentru conflictul dintre cele doua categorii: ascultatorii de manele, judecand prin prisma superstitiilor religioase, sunt agresati de acest stil muzical pe care il considera malefic, impreuna cu reprezentantii si ascultatorii sai. De asemenea, un al doilea motiv deriva din antiteza de principii si valori promovate de cele doua stiluri muzicale. Desi apartine tot culturii de masa, muzica rock se adreseaza unui alt tip de public, mai intelectualizat si mai critic. Acolo unde manelele sunt joviale, usoare, simple, usor de asimilat si digerat, rock-ul este grav, profund, nevrotic si incomod. Daca manelele prefigureaza un univers hedonist si nonsalant, universul muzicii rock este, in general, un univers hedonist prin autodistrugere, un univers in care geometria haosului isi gaseste forma perfecta de exprimare. Muzica rock scoate la suprafata sentimente incomode, meandrele intunecate ale psihicului uman iar, pentru indivizii care traiesc in universul in care superficialitatea este regina, acest lucru este resimtit ca o agresiune clara impotriva careia trebuie luate masuri. In acest caz nici macar nu conteaza versurile melodiilor, intrucat multi oricum nu le pot intelege. Ceea ce ii scandalizeaza pe ascultatorii de manele la muzica rock este ritmul agresiv care vorbeste de la sine precum si cultura pe care aceasta muzica o promoveaza. Un al treilea motiv consta chiar in teama de necunoscut intrinseca fiintei umane. Pentru ascultatorii de manele, muzica rock reprezinta un mister, o excentritate pe care ei nu o pot intelege. Prin extrapolare, ascultatorii de muzica rock sunt ciudati, agresivi, fanatici si reprezinta un pericol pentru consumatorii de manele. Analizand conflictul din perspectiva celeilalte tabere, motivele se pot rezuma la unul singur: ascultatorii de manele sunt ridicoli, lipsiti de profunzime si reprezinta, cel mult, un subiect de ironizat. Respingerea ascultatorilor de manele de catre consumatorii de muzica rock este doar o forma de elitism (complet justificata in opinia personala) si, de aceea, agresivitatea nu vine din partea acestora, ci este mult mai pronuntata in tabara indivizilor care asculta manele. Cu riscul de a vulgariza, voi face apel la acea psihologie de ”haita” a consumatorilor de manele si voi justifica agresivitatea acestora fata de ascultatorii de muzica rock prin ceea ce se intampla cu haita in momentul in care in peisaj apare omul.
In loc de concluzii
In cadrul acestui articol am realizat un scurt istoric al aparitiei manelelor, am analizat cultura si valorile pe care le promoveaza acest gen muzical, am revelat caracteristici ale cantaretilor de manele si am desenat portretul robot al ascultatorului de manele clasic. Ulterior, am ridicat problema apartenentei la acest univers al manelelor si am adus in discutie conflictul dintre consumatorii de muzica rock si consumatorii de manele. Inca din debutul acestui articol am adoptat o pozitie in legatura cu acest subiect, pozitie pe care am conturat-o din ce in ce mai clar pe parcurs. Nu mi-am propus sa fiu obiectiva si impartiala deoarece tematica acestui articol este una care se preteaza subiectivitatii. Trebuie sa admit ca a fost in acelasi timp dificil si extrem de provocator sa incerc sa inteleg mecanismele unei culturi care este atat de indepartata de mine, dar, odata gasite anumite ratiuni, am realizat ca nu este cazul sa privesc ascultatorii de manele ca pe un afront adus propriei mele persoane, ci ca pe niste indivizi care fac parte dintr-un anumit univers si se circumscriu regulilor acelui univers. Sunt pur si simplu indivizi care, in lipsa unui sistem de valori propriu, internalizeaza un sistem de valori promovat de un gen muzical si isi contruiesc o intreaga lume in jurul acestui gen. In fond, ca si constructie interioara, nu sunt diferiti de angajatii robotizati ai marilor corporatii, de indivizii care isi definesc sistemul de valori printr-un trend vestimentar sau de cei care fac parte din sectele religioase. Intr-o singura sintagma care sa explice comportomentul ascultatorilor de manele? Lichidul ia forma vasului in care este turnat.
