Despre dragoste si alti demoni, binecunoscutul roman al lui Gabriel Garcia Marquez, a fost transpus pe marele ecran de catre Hilda Hidalgo, regizoare care propune o reinterpretare a istorisirii scriitorului columbian sub forma unui tablou baroc in care jocul de umbre si lumini este elementul central.
Produs in 2009, filmul Despre dragoste si alti demoni (Of Love and Other Demons) a avut mai multe premiere in cadrul a varii festivaluri de film, ultima fiind in 2011. In linii mari, filmul urmareste povestea marqueziana insa ne propune o prezentare obiectiva a povestii dintre Sierva Maria si Santiago Delaura. In timp ce romanul are ca preambul o nota a autorului in care ne instiinteaza ca ceea ce urmeaza este o poveste adevarata si ca el insusi a vazut trupul Siervei Maria (pastrat intact timp de aproape un veac de la moarte) in timp ce facea un reportaj, ecranizarea nu face nicio referire la contemporaneitate, relatia dintre spectator si personaje nefiind mediata de nicio voce din afara.
Timpul naratiunii este probabil secolul al XVIII-lea, cand dominatia spaniola inca exista in America de Sud, iar Inchizitia era in anii sai de apogeu. Sierva Maria, o adolescenta de doisprezece-treisprezece ani care fusese crescuta de servitori, e trimisa la manastire sub suspiciunea ca e posedata si sufera de turbare, dupa ce a muscat-o un caine de picior. Santiago Delaura, calugarul de treizeci si sapte de ani care se pregateste pentru a ajunge la Vatican, in prajma Papei, e trimis de superiorul sau sa o supravegheze pe fata care vorbeste in limbile amerindienilor si poarta amulete stranii. Dincolo de povestea de dragoste care ia nastere intre cei doi „demoniaci”, apar teme raspandite si mereu actuale in cultura universala: lupta intre credintele populare si invataturile Bisericii Catolice, libertatea fiintei umane si dreptul la viata puse in contrast cu lungile procese inumane de exorcizare la care e supusa adolescenta, condamnarea iubirii care e privita ca un vierme ce distruge oamenii etc.
Filmul Hildei Hidalgo a fost pe cat de laudat de unii critici, pe atat de criticat de altii. Printre altele, i s-a reprosat regizoarei din Costa Rica pudoarea promovata, relatiile dintre cei doi fiind lasate in seama imaginatiei spectatorului, esteticismul exagerat si abundenta de prim-planuri care incarca ochiul privitorului. Dar reprezentarea romanului pe marele ecran ni se prezinta ca un album in care accentul e pus mai mult pe compozitia imaginii si pe emotia pe care o transmite decat pe tema, iar acompaniamentul sonor (filmul e strabatut de susurul apei, de cantecele pasarilor, de suspinele protagonistilor) produce un efect dramatic.
Diferenta de varsta dintre Sierva Maria si calugarul incercat de dragoste este aceeasi si in realitate intre actorii care le dau viata: Eliza Triana, fiica regizorului Jorge Ali Triana care mai colaborase cu Marquez la productia a doua filme realizate dupa scenariile scriitorului si Pablo Derqui, un actor italian. Acest lucru aduce un plus de autenticitate tensiunii dintre cei doi insa e si un impediment in zugravirea unor scene sexuale explicite.
Ca tehnici specifice, se foloseste planul mediu, gros-planul, insertii de flashforward (pentru intalnirile din vis dintre fata si calugar) si planul detaliu a c?ror menire este de adauga o si mai mare incarcatura zbuciumului interior care razbate din interactiunea personajelor.
Fascinatia de-o viata a lui Gabriel Garcia Marquez pentru cinematograf s-a implinit inca o data prin realizarea acestei interpretari in maniera cinematica a romanului sau. Despre dargoste si alti demoni se releva spectatorului ca o reprezentare mai mult picturala decat cinematografica, asemeni unui tablou baroc in care clar-obscurul e nota dominanta.
