[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]O[/mkdf_dropcaps] parte din bucuria de a deschide o carte, este ca te legi emotional de cuvintele ei creatoare. Le simti ingramadindu-se printre sinapsele substantei tale cenusii, scurgandu-se apoi pana la inima, de unde aceasta din urma incepe sa se indragosteasca, pe rand, de personaje, de actiune, de autor. Câte dintre noi nu si-au faurit oare un ideal masculin din aparent apaticul Mr. Darcy? Sau nu l-au condamnat pe Myshkin pentru naivitatea sa? Legatura amoroasa dintre carte si cititorul ei începe înca dinaintea procesului de creatie propriu-zisa; înainte ca autorul sa-si legene pixul pe hârtie, povestea prinde deja viata si se cere citita.
Literatura universala este un izvor nesecat de învataminte, cunoasterea nu se atinge decât prin intelegere, cuvintele trebuiesc sorbite, insusite ca fiind ale însusi cititorului. Nu exista alta realitate exterioara decât cea explorata prin ochii autorului. Realitatea cealalta este inaccesibila celorlalti, ea se consuma la lumina lumânarilor si se opreste la limitele propriei gândiri.
Literatura contemporana, pe de alta parte, bate drumuri calcate de mii de picioare, toate potecile sunt dinainte cercetate si secate de potential scriitoricesc. Nu exista colt al realitatii actuale care sa scape privirii critice a celor care trec de prima pagina a unei carti. Asadar, dincolo de evolutia evidenta a timpurilor, despre ce se scria înainte-vreme si despre ce se scrie acum?
- Despre dragoste si altele – dramele, eroii romantici si conflictele au fost scrise dintotdeauna. Povestile de iubire, îndeosebi cele cu final fericit, au fost si sunt citite. Într-un articol de pe psychologytoday.com, psihologul Maryanne Fisher identifica principiul comun acestor opere, care le explica succesul. „Barbatul cazut la pamânt, dar orgolios, pe care femeia îl transforma într-un sot credincios, iata firul principal de care cititorii se îndragostesc pe parcursul celor 180 de pagini”.
Cu toate ca majoritatea opereleor scrise în secolele 17-18 au parte de un deznodamânt fericit, firul epic capata de cele mai multe ori valente dramatice, cuvintele-cheie frecvent întâlnite fiind gelozie, razbunare, ipocrizie, cruzime sau religie. Adaptate timpurilor trecute, scrierile romantice sunt privite ca fiind mai mult decat simple povesti de dragoste, clasici englezi precum Jane Austen sau surorile Brontë fiind cunoscuti pentru descrierea moralistica a societatii. Operele lor cele mai marcante critica setea de razbunare si inferioritatea pe scara sociala (Wuthering Heights sau Sense and Sensibility) ca fiind actori principali în nefericirea personajelor, respectiv a oamenilor de rând. Multe trasaturi umane cu caracter negativ sunt de asemenea identificate ca fiind piatra de temelie în dramele romantice, este suficient sa ne amintim de Pride and Prejudice (Mândrie si Prejudecata) sau Jane Eyre ca sa vedem nivelul pâna la care autorii criticau moravurile societatii sau îi ridicau virtutile, deopotriva.
Vom zabovi câteva rânduri pe romanul Jane Eyre, de Charlote Brontë, întrucât este considerat un „copil al stilului Shakespeareian, predecesoare fiindu-i mai degraba tragedia clasica decât fictiunea”, asa cum noteaza Daniel S. Burt în The Literature 100. Tenta feminista pe care vocea autoarei o capata, se regaseste si în scrierile contemporane. Nana Malone, autoare de comedii romantice actuale, portretizeaza personaje feminine puternice, independente. „Toate eroinele mele este important sa fie femei cu care sa pot avea o conversatie si sa beau un pahar. Ele sunt femei, nu Cenusarese”, spune aceasta.
Ce se regaseste însa în operele romantice trecute si cele prezente? Malone sumarizeaza fidel: „Cititorii vor sa creada ca în pofida adversitatii pe care scriitorul o pune în cârca personajelor, iubirea va învinge”.
- Refulare personala vs. Slava si Persuadare colectiva – Limbajul de lemn si realitatea distorsionata sunt specifice indeosebi scrierilor din perioada comunista, când libertatea de exprimare era vadit îngradita. Cenzura se manifesta în toate formele de arta, dar mai ales în scriere. „Asa cum se cuvine într-un regim totalitar, totul este sub control (…). De o atentie speciala au beneficiat ideile si vehiculul lor, cuvintele. Orice forma de propagare a cuvintelor a devenit propaganda”, descrie literatul Bogdan Papacostea.
Scrierile marcate puternic de totalitarism respirau idei reprimate si ascundeau întelesuri duble sub cuvinte de lauda aduse regimului. De altfel, Petru Poanta, membru fondator al revistei Echinox, descrie foarte bine orientarile trecute si cele prezente ale scrierilor. Acesta aminteste de subiecte la moda ca fiind „erotica (cu accent de sexualitate), religiosul, demitizarea istoriei si pamfletul politic”, în timp ce înainte prima „romanul obsedantului deceniu, imaginarul depresiv (în poezie), textualismul din poezia si proza optzecistilor”. Acestea sunt însa caracteristici colective, un „curent” în care erau prinsi scriitorii acelor vremuri. Nelinistile timpurilor erau ascunse printre cuvinte, în timp ce scrieri cu impact psihologic precum cele ale lui Fyodor Dostoyevsky criticau fara ascunzisuri societatea gaunoasa.
- Crima – de la Crimele familiei Borgia, de Michel Zevaco, la romanele politiste ale Agathei Christie, apoi la seria contemporanului spaniol Carlos Ruiz Zafón, subiectele care implica asasinat si mister au facut mereu parte din suita imaginara a talentului scriitoricesc. De fapt, în Anglia, e unul din cele mai vândute genuri literare; asta pentru ca, asa cum spune Amanda Patterson, fondatoarea blogului writerswrite.co.za, „suntem creaturi curioase. Partea întunecata ne fascineaza. Ne place sa ascultam secrete. Ne plac minciunile divulgate”.
***
Nu trebuie sa uitam însa ca subiectele s-au adaptat societatii. „Armele” scriitorilor au fost dintotdeauna cuvintele, însa puterea lor s-a simtit îndeosebi în trecut, când nu existau alte mijloace de comunicare si, fireste, contextele culturale si economice erau diferite.
Fictiunea a sapat însa carari noi si singurele limite impuse în zilele noastre sunt cele ale propriilor minti.
