Descendentii, Kaui Hart Hemmings. Cartea si filmul. Circulatie din ambele sensuri.
Kaui Hart Hemmings este femeie. Ba, mai mult, este si actrita. O actrita care scrie o carte pe mine una ma duce imediat cu gandul la experienta personala cu jurnalul Oanei Pellea si la inceputul misoginismului meu, intrinsic, daca pot zice asa. Insa, nestiute sunt caile prin care ajungi la o carte si iata ca ignoranta poate foarte bine sa fie una dintre ele.
Azi e o adevarata moda ca un film sa deschida drumul spre o carte, fata de mai ieri, cand era taman invers. Mie mi s-a intamplat la fel si cu Revolutionary Road dar exemplul cu Descendentii este mult mai consistent pentru a sustine ca astazi drumul intre carte si film este unul cu circulatie din ambele sensuri.
Descendentii, cartea, ca si filmul, sunt scrise/povestite prin mintea unui barbat. Si – repet – habar n-am avut ca autorul e femeie pana n-am terminat cartea. Nici o urma de feminintate a discursului. Nici in exprimare, nici in filozofie, nici macar in exagerarea tuselor unei gandiri masculine care sa iti atraga in vreun fel atentia ca ceva e dubios la mijloc. Bine, nici barbatii din ziua de azi nu mai sunt ca John Wayne, deci unei femei ii este totusi mai direct acesibila usa spre citirea mentalitatii masculine. Dar nici Matt King, personajul, nu e vreun gay. Ba dimpotriva. E genul de barbat care o pupa pe gura pe sotia amantului sotiei lui care e pe moarte. Genul care e gata sa-i dea doua palme aceleiasi sotii a amantului sotiei lui cand aceasta face o criza de isterie la capataiul celei muribunde. Si acelasi care isi asuma responsabilitatea pierderii unei carute de bani pentru o idee, in fata unui clan familial care abia asteapta sa se imbogateasca. Genul masculin al zilelor noastre, cand nu ne mai impuscam unii pe altii cu praf de pusca, ci cu praf in ochi si nu mai murim de moarte sanatoasa, de glont sau de pneumonie, ci in accidente de ski nautic sau topiti de Alzheimer. Oameni fara radacini.
Frumos este ca acest personaj, Matt King, el insusi, habar n-are ca are in sange masculinitatea lui John Wayne, adica puterea, onoarea si oroarea, si ca e capabil de iubire si de ura adevarate nu inchipuite si chiar amandoua deodata. Foarte barbatesc in discursul autoarei este faptul ca personajul isi descopera esenta masculina pe singurul drum care ii e dat barbatului ca sa intelega lumea oamenilor: moartea. Barbatul nu naste copii ca sa se apropie astfel de talpa pamantului din care ne tragem. El doar ara pamantul la suprafata ca sa isi hraneasca urmasii. Un avocat bogat, cumpatat si rational din Hawai, unde “si cei mai importanti oameni arata ca niste cersatori”, unde briza e imbietoare la o petrecere continua, unde cad pere malaiete in gura oricarui nataflet si cresc bani din pamanturi, ei bine, un astfel de barbat nu prea are nicio sansa sa ajunga om intreg in sensul asumarii alegerii intre bine si rau. Ci doar un om recent. Care se eschiveaza.Care negociaza. Dar, in fata mortii, ce mai poti negocia? Asa ca Matt King trebuie sa aleaga. Si alege, pentru prima data in viata lui. Alege, neavand de ales. Perfect barbatesc.
Dar cea mai mare reusita, dupa mine, este ca in scriitura sa autoarea sustine acest discurs folosind un artificiu absolut minunat : un om in afara timpului folosit ca oglinda a omului recent. Adolescentul Sid, care in filmul Descendentii, este doar bomboana care te ajuta sa inghiti medicamentul, in carte, care dispune de alte mijloace de expresie, este vederea din afara a propriei vieti, ridicarea desupra perspectivei inguste in care traim si care, naivi, credem ca e totul. Sid, personajul din carte, este readus la lumea reala, integrat admirabil, cu o poveste perfect justificata, traita in adevar, cum numai un adolescent o mai poate face in zilele noastre. Ei bine, de-aia, datorita lui Sid, cu tot respectul pe care il am fata de felul in care regizorul Alexander Pyne a spus cartea in film si astfel mi-a deschis drumul spre o scriitura minunta, voi declara, exact ca in bancul cu cei doi soricei, un el si o ea, care termina de ros pelicula unui film: – Hm…mai mult mi-a placut cartea…
PS. Kaui Hart Hemmings apare in doua cadre din film, la plan mediu si apoi la prim plan. E secretara lui Matt. E o incantare sa o vezi dupa ce ai citit-o. N-are nicio legatura interiorul cu exteriorul, ceea ce ma face sa ma gandesc cum ar fi sa fie talentata si ca actrita. Ceea ce ar fi deja prea mult pentru Oana Pellea.
