A purta roba este o traditie ce dateaza inca din secolul XII in mediul universitar, cam din vremea fondarii universitatilor europene. Pe intreg parcursul acestei perioade, numerosi studenti aveau, pe langa acest statut, si rolul de membri ai clerului, fie de clerici aspiranti, iar imbracamintea individuala nu era incurajata. In consecinta, la inceput se presupune ca nu exista o diferenta semnificativa intre stilul vestimentar adoptat de titrati si cel abordat de oamenii de rand, exceptand o tendinta a membrilor personalului academic si ai clerului de a imbraca vesminte simple, inspide.
Pe de alta parte, imbracamintea, in genere, era aleasa din considerente practice. Pe cand erau intemeiate primele universitati, acestia nu dispuneau de cladiri oficiale proprii care sa adaposteasca sali de curs, prin urmare, actul de invatamant se desfasura in biserici, unde acestia se reuneau. Asadar, robele serveau scopului de-a tine de cald cursantilor care, altfel, ar fi dardait in friguroasele edificii bisericesti medievale.
Cea mai timpurie normare a robei academice a avut loc ca o consecinta a edictului dat de Stephen Langton in 1222, in cadrul Consiliului de la Oxford, unde s-a proclamat ca toti membrii clerului sa imbrace o cappa clausa (n.r. o capa inchisa in partea din fata). In scurt timp, aceasta a fost regandita ca marca a universitarilor in conditiile in care unele universitati avangardiste creasera un precedent prin adoptarea robelor din motivele susmentionate, in timp ce clerul renuntase la frecventa cu care obisnuise sa le poarte. Pe aceasta cale, incepand cu 1321, robele au devenit emblematice pentru licentiati, masteranzi si absolventi ai doctoratului, odata cu dispozitia data in aceasta directie de catre Universitatea din Coimbra.
Treptat, de-a lungul timpului, modelul robei a suferit modificari adaptate la confort, pastrandu-se, totusi, simplitatea si sobrietatea inspirata de negru.
In ceea ce priveste toca academica, unii istorici sunt de parere ca aceasta descinde din „birretum” (n.r. bereta triunghiulara purtata de clerul catolic roman, devenita obligatorie printre acestia din 1311).
Incepand cu secolul al XV-lea, toca a fost inclusa in tinuta standard a scolarilor, versiunea initiala a acesteia fiind decorata cu broderii.
Ulterior, la unele universitati, toca se identifica intr-un fel cu dobandirea unui titlu, de maestru sau doctor, asa cum explica si istoricul francez Jacques Le Goff:
Odata trecut examenul, candidatul devenea licentiat, cu toate ca titlul pe care-l obtinea era de <<doctor>>, urmand a preda ca profesor. Pe calea aceasta, el prelua public rolul de dascal universitar. Apoi, arhidiaconul ii atribuia, ii transmitea cu solemnitate permisiunea de a preda, laolalta cu insemnele corespunzatoare functiei pe care o capata oficial: un scaun profesoral, o carte deschisa, un inel de aur si toca academica.
Traditia azvarlirii tocilor odata cu incheierea festivitatii de absolvire isi are obarsia relativ in contemporaneitate. Primul gest de acest tip a fost inregistrat in 1912 la Academia Navala din Annapolis, Maryland, gest care a atras controverse cu privire la motivele care l-au generat, raspunsul unanim acceptat fiind decizia Academiei de a le preda acestora sepcile de ofiteri chiar la momentul ceremoniei. Astfel, azvarlirea cu pricina avea rolul de-a sublinia tranzitia acestora de la elevi la ofiteri prin inlocuirea sepcilor initiale specifice statutului de aspirant cu cele de ofiter. Din nefericire, nu s-a putut stabili cu precizie ce anume a izbutit sa propage acest gest de inspiratie momentana devenit practica populara intr-un timp atat de scurt.
Va sa zica, de la bisericile si abatiile medievale unde stilul vestimentar reprezenta, mai mult sau mai putin, trendul european, la liceele moderne unde acele vesminte, fara doar si poate nu isi au locul cu exceptia unor ceremonii, roba si toca continua sa denote desavarsire intelectuala.
