Zoe Dumitrescu – Busulenga. Discipola lui Tudor Vianu. Istoric literar. Universitar. Eminescolog. Comparatist. Membru corespondent al Academiei Romane. Director al Scolii Romane din Roma. In ultimii ani ai vietii, maica Benedicta, monahie a Varatecului.
Piesele unei biografii care impresioneaza prin definirea vocatiei. Ea insasi deslusita ca un dar de pret prin focalizarea, gratie Proniei, catre o precisa directie. „Cetatean al Galaxiei Gutenberg”, crezand in cuvant caci „cuvantul este logos, cuvantul este sfant”, trecerea sa prin lume se sustrage formulelor clasice ale unui Curricullum Vitae, pentru ca fiecare dintre etapele devenirii reprezinta chipuri ale unui ideal. O felduinta nedispusa la compromisuri.
Se naste la 20 august 1920 la Bucuresti. Tatal, Nicolae Dumitrescu, fiul lui Matache Dumitrescu, proprietar al mosiilor Glina-Catrina, Catelu, Ferentarii, din jurul Bucurestilor, este jurist. Mama, Maria Dumitrescu, este fosta profesoara de romana la Liceul „Regina Maria”. Ei o indruma catre cultura, „intr-o casa in care literatura romana era in carti si in aer”. Tot ei sunt cei care ii incurajeaza talentul muzical. Muzica va reprezenta, de-a lungul intregii existente, marea sa dragoste. Iar faptul ca, din motive medicale, nu i se va putea dedica, va fi privit ca argument sporirii credintei de catre cea care, la sfarsitul vietii, marturisea ca „am incercat sa-mi fac datoria acolo unde m-am dus, unde m-a dus Dumnezeu, fiindca am spus odata ca am simtit in toate un deget de sus, care m-a manat”. Insasi istoria familiei pledeaza in favoarea acestei deslusiri a lucrurilor. Parintii sai, colegi de facultate, caci cele doua facultati imparteau aceeasi cladire, sunt cununati la Iasi, in 1917, de memorandistul Vasile Lucaciu, alaturi de parintele Gheorghe Apostol, bunicul matern – caci nu era vrajba atunci intre fratii ortodocsi si greco-catolici. Nicolae Dumitrescu, grav ranit la Marasesti, este descoperit de socrul sau, parohul bisericii din Marasesti, intr-un tren cu raniti, dus la Iasi, operat, salvata fiindu-i viata.
Dupa absolvirea Liceului de Fete, in care influenta Elenei si Aninei Pogoneanu va fi esentiala dedicarii carierei umaniste, Zoe Dumitrescu – Busulenga urmeaza cursurile Facultatii de Drept si a celei de Litere din cadrul Universitatii din Bucuresti. In 1948 incepe cariera universitara ca asistenta la Catedra de Literatura Universala si Comparata a Facultatii de Litere din cadrul Universitatii bucurestene. Un an mai tarziu, se casatoreste cu avocatul Apostol Busulenga. In decursul deceniilor, activitatea didactica este completata de calitatea de director al Institutului de Istorie si Teorie Literara, presedinte a Comitetului National Roman de Literatura Comparata, director al publicatiilor „Synthesis” si al „Revistei de istorie si teorie literara”, in 1991 fiind numita, pentru scurta durata, director al Accademiei di Romania.
Pentru detractorii sai, ceea ce conteaza este prezumtiva incorectitudine politica. Pentru majoritatea, maica Benedicta reprezinta sinonim al culturii. Eseurile si cursurile sale, viziunea asupra Renasterii si perenitatea luptei lui Sofocle pentru adevar, legaturile romantismului german cu lirica eminesciana, umanismul, caruia i-a apartinut intru totul si asupra caruia a deschis noi perspective, Biblia – parte a bibliografiei cursului sau, cruciada, purtata alaturi de fostul student si asistent, poetul Ioan Alexandru, impotriva neputintelor unui regim strivit de propria sa obtuzitate sunt repere ale unei cariere ce nu are nimic din ambitia si trufia, suficienta si pofta de onoruri pe care adesea le intalnim. Pentru ca, asa cum marturisesc studentii sai, fiecare dintre treptele acestei forme de implinire constituie reflectare a jertfei.
Acest fapt devine evident dupa 1990, cand prietenia veche cu Valeria Sadoveanu, intalnirile cu viitorul Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, vrednicul de pomenire Bartolomeu Anania, verile petrecute, vreme de doua decenii si jumatate, la manastirea Varatec, sprijinul parintelui duhovnicesc, Cucernicul Gheorghe Chiriac, doctor in teologie la Strasbourg, fost detinut politic, cel ce ii ofera sfat deprinderii rugaciunii inimii, intalnirile cu Cuviosii Parinti Iustin Pirvu (care o va tunde in monahism) si Iachint Unciuleac, nu in ultimul rand, societatea ale carei valori, bantuite de stralucirea parelnicului, nu o poate accepta, o determina sa se retraga la manastirea Varatec, unde primeste tunderea in monahism. Samanta acestei decizii se afla in anii copilariei cand, alaturi de matusa paterna, Zoe, participa la slujbele oficiate in biserica Precupetii Noi.
Trece la cele vesnice la 5 mai 2006, in ajunul praznicului Izvorului Tamaduirii. Potrivit diatei lasate, este inmormantata in cimitirul manastirii Putna. In fiecare vara, ctitoria musatina gazduieste lucrarile manifestarilor stiintifice dedicate memoriei maicii Benedicta. (http://www.romlit.ro/colocviul_de_la_putna)
La un deceniu dupa trecerea pragului acestei vieti, mostenirea sa este mai importanta decat oricand. Prin reamintirea randurilor fostului sau student. Ca incurajare. Intr-o lume a firescului relativizarii, cultura ramane reperul dintai. De aici pornind, recunostiinta fata de memoria maicii Benedicta de la Varatec devine incercare de neafundare in zadarniciile cotidiene. Sporire credintei. Si revenire, de fiecare data, dupa fiece cadere, la Dumnezeu. Inclusiv prin intermediul culturii.
______________________
Sursa cover photo: putna.ro
