Se spune ca nu trebuie sa trezesti niciodata un somnambul, mai ales daca se afla intr-o situatie periculoasa. Nu va intelege ce se intampla, se va panica si probabil totul se va sfarsi cum nu se poate mai rau.
Acelasi lucru este de asteptat si atunci cand cineva este trezit brusc din somnul gandirii. Sau al simtirii.
Un om sustras violent mediului si rutinei sale va incepe sa-si puna intrebari. Si nu se va opri nici daca procesul devine foarte dureros, pana cand nu-si va gasi raspunsurile. Chiar daca raspunsurile dor si mai tare.
Isi va aminti de vremurile in care ardea pentru un ideal, cand gandurile, valorile si etica sa erau mai importante decat o realitate imediata, oricat de confortabila. Si se va intreba cine este si unde, si mai ales cand s-a pierdut cel care a fost. Cel care ar fi vrut sa fie.
Va privi cu ochii deschisi toate minciunile si toate tradarile – ale altora, dar mai ales pe ale lui. Se va revolta impotriva celorlalti, a vietii, a lui insusi. Va incerca sa schimbe si sa se schimbe. Va lua decizii radicale si va rani pe oricine ii va sta in cale.
Va incerca sa iasa din minciuna perpetua in care i se pare ca a trait, spunand adevaruri dure. Poate ca el are nevoie de ele, dar ceilalti, adanciti in continuare in somnul lor, cu siguranta nu. Trairile lui sunt prea intese, la limita nebuniei. Vocea lui e prea stridenta. Intre revelatie si nebunie nu e decat un pas. Trezirea se poate confunda usor cu ratacirea.
Dupa o perioada mai lunga sau mai scurta de zbucium insa, cand o noua rutina se poate instala, cu ajutorul celorlalti, e posibil ca somnambulul sa intre din nou intr-un somn la fel de profund ca cel initial.
Pentru ca si atunci cand tu te trezesti, nu inseamna automat ca si ceilalti te vor urma. Nu ii vei trezi tu pe ei ci dimpotriva, ei iti vor face loc inapoi in patucul cu cearsafuri moi si parfumate, iti vor aduce cateva perne in plus, te vor mangaia si iti vor spune ca totul e bine, esti in siguranta: nu trebuie decat sa dormi… dormi…
Dar poate ca, in timp ce tu te pierzi din nou in somn, altcineva va incepe, pentru prima data, sa vegheze.
***
Aceasta este, din perspectiva mea, povestea tragica pe care o contureaza spectacolul Somnambulism – text de Iaroslava Pulinovici, in regia lui Alexandru Mazgareanu.
O poveste a blocajului si a neputintei. Povestea lui Slava (dar oare doar a lui?), personajul principal jucat impecabil de Ion Grosu. Impecabil pentru ca ajungi sa intelegi si sa traiesti alaturi de el, ca si cum ar fi ale tale: confuzia, fragilitatea, durerea si zbuciumul drumului sau circular, de la placiditate la revolta si inapoi.
Alaturi de el, intr-o distributie echilibrata si armonioasa, ii urmarim pe: Alla (Crenguta Hariton), Dima (Karl Baker, Boris (Sorin Cocis), Maksim (Iulian Mihai Cristea), necunoscuta (Diana Roman).
Nu in ultimul rand, potenteaza povestea scenografia inedita semnata de Rodica Der: minimalista, dar extrem de versatila in marcarea spatiilor cheie ale actiunii, oglinda cenusie si contorsionata a sufletului ravasit al lui Slava.
____
Cover photo: Ion Grosu (Slava) in Somnambulism – foto: Ciprian Duica; sursa foto: Teatrul Nottara
