Festivalul Național de Teatru Independent se deschide joi, 09 Noiembrie, la ora 19:00. Se joacă, la aceeași oră, două piese: All over your face – la Godot Cafe Teatru și Privacy Settings – la Unteatru.
Am onoarea să fiu prezentă la cea de-a doua menționată, Privacy Settings. Am citit puțin despre ea înainte de a merge să o văd și am înțeles că e vorba despre efectele produse de social media în viața reală; totuși, piesa este despre mai mult. Într-adevăr, social media este în prim-plan și asistăm la proiecția vie a Facebook-ului, dacă acesta ar putea fi reprezentat de niște oameni – apropo, jocul actorilor a fost excelent.
În secolul nostru, în anul 2017, viața reală se întrepătrunde (armonios sau nu) cu viața virtuală. Prietenii de pe Facebook sunt mult mai mulți decât cei reali, dar, nu de puține ori, parcă simțim mai reconfortantă ideea prietenilor mulți de pe Facebook decât a celor puțini din realitate. Un lucru trist de altfel. Despre impactul social media se pot spune nenumărate lucruri, pentru că a devenit un adevărat fenomen și au fost și sunt în continuare realizate numeroase studii pe acest subiect. Aș putea spune că spectacolul de teatru pe care l-am vizionat este un alt studiu antropologic, sub o altă formă – sub cea artistică.
După cum arată și titlul piesei, totul se desfășoară în jurul ideii de intimitate, folosită abuziv de alții sau chiar de sine, spre obținerea laudelor virtuale, adică a like-urilor și a share-urilor. Mai exact, totul pornește de la o seară cu prietenii în oraș, în care protagonistul își sărbătorește ziua de naștere, bea ceva mai mult decât ar fi trebuit și ajunge să facă niște mărturisiri interesante – confesiuni despre tot ce contează în viața lui: familie, slujbă, iubită. Nenorocul lui face ca cei doi așa-ziși prieteni să filmeze totul și, mai mult decât atât, să posteze clipul pe Facebook, spre deliciul tuturor privitorilor, care urmăresc aproape în timp real cum protagonistului îi este distrusă viața.
Nu durează mult timp până ca toți cei menționați de Vlad, personajul principal, în clipul făcut de prietenii lui, să îl vadă și să afle părerea lui despre ei: o soră frustrată, o mamă proastă, un tată bețiv, o iubită frigidă și rea, o șefă hoață, o companie cu afaceri îndoielnice. Toate acestea sunt spuse în câteva minute, iar acele câteva minute devin… virale.
Pe parcursul desfășurării acțiunii, noi, spectatorii, asistăm neputincioși la felul în care viața lui Vlad este efectiv distrusă; relația cu familia se înrăutățește, își pierde jobul și iubita. Sentimentul pe care l-am avut a fost de real regret față de drama lui, dar, în același timp, piesa a avut și rolul unei conștientizări a faptului că Internetul chiar trebuie folosit cu grijă.
De asemenea, observăm reacțiile oamenilor atunci când află lucruri nu tocmai plăcute pe care cineva drag le spune despre ei; sigur că nimeni nu ar fi extaziat, dar, în același timp, poate că ,,vinovatului” ar trebui să i se ofere o șansă. Cu toate acestea, ,,victimele” par să uite de atitudinea lui de până atunci, de faptul că a fost, totuși, un iubit, un frate, un angajat bun, par să dea uitării orice altceva, atunci când vine vorba de atacul la propria persoană.
Tind să cred că un alt lucru pe care spectacolul urmărește să îl accentueze este superficialitatea și vulnerabilitatea relațiilor dintre oameni, care pot devia la cea mai mică scânteie, în special atunci când intervin Internetul, social media și, mai ales, opinia publică. Am observat, de asemenea, că cel mai grav lucru nu era dacă Vlad credea sau nu cu adevărat în ceea ce spusese, ci faptul că restul lumii avea să afle și avea să își imagineze diverse scenarii cu privire la viețile celor menționați. Așadar, părerea lumii a contat mai mult decât părerea reală a lui Vlad; niciunul dintre cei menționați în clip nu și-a pus vreo secundă întrebarea: ,,Dar oare de ce are Vlad părerea aceasta despre mine? E oare adevărat ce spune? Poate ar trebui să schimb și eu ceva la mine?” – tocmai pentru că mai important decât adevărul pe care îl conțin vorbele respective contează faptul că acele vorbe au devenit publice. Sigur că, din nou, atitudinea ,,victimelor” nu este neapărat de condamnat; fiecare dintre noi este preocupat de propria imagine, încearcă să își construiască una cât mai agreabilă, una acceptată și, de ce nu?, lăudată de ,,public”, iar atunci când această imagine se află în declin, ne simțim amenințați și avem tendința de a ne apăra – prin diverse modalități.
Mai mult decât atât, piesa ,,Privacy Settings” este și despre singurătate, tocmai pentru că aceste relații, atât de ușor dezintegrate, lasă în urmă oameni singuri și oameni cărora ajunge să nu le mai pese de ceilalți. S-ar părea că lista priorităților în viață s-a modificat, iar pe primul loc nu prea ar mai fi iubirea, iertarea, armonia dintre oameni, ci opinia publică, în special cea din online, iluzia unei vieți perfecte, în locul unei vieți autentice, dar cu suișuri și coborâșuri.
Finalul nu este fericit, ci dureros. Prin prisma acestui nou mod de viață, real-virtual, se vede cu ochiul liber că viețile noastre nu mai sunt doar ale noastre; sunt ale noastre și ale restului lumii care le urmărește zilnic, prin postări pe Facebook pe care chiar noi le facem publice. Dacă înainte, pentru a afla ce mai face cineva, era nevoie să te întâlnești cu persoana respectivă sau, cel puțin, să îi dai un telefon, astăzi este suficient un scroll pe Facebook și nu mai trebuie nici să o privești în ochi sau să îi spui, la rândul tău, două cuvinte.
Relațiile umane s-au atrofiat și exact acest lucru îl arată și piesa trupei din Galați. Îmi pare a fi un fel de semnal de alarmă, pentru a face publicul să se gândească de două ori înainte de a permite Internetului, la modul general, să intre în viețile oamenilor. Nimeni nu contestă beneficiile pe care era telecomunicațiilor le aduce, dar există unele limite de care ar trebui să ținem cont cu toții, pentru că natura umană rămâne, totuși, aceeași, iar sufletul omului are în continuare nevoie de căldură, de iubire, de alte suflete cu care să își împărtășească bucuria sau durerea, și nu de like-uri sau de share-uri – acelea nu țin de cald, deși, la prima vedere, așa s-ar spune.
