E “simpatic” sa mergi la teatru! Si asta pentru ca nu vei sti niciodata ce vei simti la sfarsitul piesei. Poti alege genul: drama, comedie, parodie, dar se poate intampla ceva ciudat (cel putin in cazul meu, s-a intamplat): titlul nu corespunde cu povestea. Adica una e titlul, si cu totul alta insiruirea de evenimente de pe scena.
Eu ma gasesc, ante-factum, “infaptuind” posibile scenarii care ar putea avea legatura (in imaginatia mea) cu titlul piesei. Si intotdeauna sfarsesc prin a fi uimita si incantata de poveste. Si nedumerita de inconsistentele mele presupuneri.
Asa s-a intamplat si cu “Musca Spaniola” pusa in scena la Teatrul Evreiesc de Stat. Nu ma gandeam ca va fi vorba de o musca reala, ce va “bazai” pe scena, intr-un decor de oras spaniol – ar fi fost o prostie din partea mea! Intuitia mi-a sugerat o combinatie accesibila intre ceea ce inseamna adjectivul spaniol/ spaniola si “biata” musca – sigur ceva legat de dans intr-un oras al lui Cervantes.
Acestea fiind spune … merg la teatru! E o comedie, deci ar trebui sa ma “aleg” macar cu stimularea hohotelor de ras si folosirea lor cu indestulare in urmatoarele doua ore de spectacol.
“Musca spaniola” este povestea unor stimabili cetateni cumsecade. Doi parinti trecuti de a doua tinerete, cu o reputatie impecabila in urbe, el – avocat renumit si de succes, ea – sotia lui, presedinta asociatiei “Apararea tinerelor mame”.
Unicul copil, Valentina, o superba tanara de 20 de ani, indragostita de un tanar avocat cu o reputatie profesionala impresionanta datorata ambitiei, lipsei de scrupule si avantului varstei. Tanarul vrea sa se casatoreasca cu Valentina, cu acceptul familiei viitoarei sotii, bineinteles, deci si a socrului, si de aici toata debandada si tot zbuciumul hilar al piesei.
Fiecare dintre personaje are un scop si un interes. Si fiecare incearca sa treaca “neobservat”, sa nu “deranjeze”, luand mereu sala si spectatorii drept complici. Peste tot si toate se “zbate”, cu un bazait imperceptibil, dar constant si sacaitor, prezenta mustei de flamenco. In acest fundal se intretaie timpul (ieri si azi, acum si cu 25 de ani in urma) si toti cei implicati.
Valentina vrea si ea sot cu acte in regula (clar!). Dar tatal sau nu il suporta pe viitorul ginere din cauza… pestelui? Iar viitoarea mama-soacra este indignata de lipsa lui de scrupule profesionala, care i-ar putea periclita propria reputatie intr-o societate rigida si conservatoare. Prietenii se agita, luand partea nefericitei logodnice, incercand mereu sa aplaneze potentialele “tragedii” ce ameninta sa erupa.
Pana aici totul se desfasoara ametitor, avand ca martor mut o servitoare cam batrana si (doar) aparent un pic cam surda. Sa nu uitam pestele!
La un moment dat apare in ecuatie amintirea unei renumite dansatoare din oras, “superba si cu niste picioare…”, care, aparent, a “convins” cam multi domni de propriile farmece! Amintirea ei e vie, cu toate ca au trecut 25 de ani de cand cucerea pe ritmuri de flamenco. Si existenta ei ameninta camine trainice si casnicii solide si onorabile, ca cea a celor doi socri. Si de-ar fi numai atat!
A fost. S-a intamplat. “Era inainte sa ne casatorim!” Dar dracul isi vara coada si se afla de existenta unui copil al celebrei dansatoare. Si iata o noua tragedie in comedie. Fiecare dintre barbati este un posibil tata. De aici hilarul, comedia, situatiile jenante, cu farmec, si “inepuizabila” deschidere de usi a unei servitoare placide, dar intelegatoare.
M-a fermecat comicul situatiilor – in fapt, povestea este luata din realitate si urmeaza un dat al vietii – trecutul poate reveni in prezent (chiar si dupa 25 de ani)… Si te poate lovi in fata ca un bumerang!
Jocul actorilor este natural, se simte trairea, emotia, furia si neputinta, grija. Fiecare si-a jucat rolul ca pe o posibila existenta. Iar asta a contat mult. Pentru ca dupa fiecare scena vrei mai mult, vrei sa vezi ce urmeaza.
“Musca” este tanara cu farmece, care ii pune pe jar pe toti purtatorii de pantaloni, cea care nu refuza pe nimeni, care “zbarnaie” de la unul la altul (ghinion!), si face un copil ce ar provoca dureri de cap oriunde, nu doar intr-un oras spaniol dintr-o piesa de teatru.
In loc de Post Scriptum, invataturi de minte. Nu cataloga piesa dupa titlu – s-ar putea sa fii uimit. Apreciaza dragostea, dar nu uita de consecinte. Nu incerca sa ascunzi ceva (mai ales sotiei) pentru ca se afla… mai mereu! Lasa-l intotdeauna sa creada ca el a propus, cand, de fapt, hai sa fim sinceri: i s-a impus!
Si cel mai important: mergeti sa vedeti “Musca Spaniola”. E comic de sexy. Parol!
