Iolanda Covaci, Alexandra Fasola, Anka Levana, Alice Monica Marinescu, Fatma Mohamed, Katia Pascariu, Mihai Prejban, Juan Negretti, Feras Sarmini, Sorin Antonie. Ei sunt actori. Ei sunt actorii straini care isi dezvaluiesc sufletele pe o scena mica in fata unui public strain.
Scenariul colectiv impletit cu atentie, ironie si sensibilitate de Misa Dumitriu rezuma in cateva zeci de minute povesti de viata ramase in semiobscuritate.
Cluj. Hotel Belvedere. O fetita de sase ani isi vede pentru prima si ultima oara tatal. Si mananca prima prajitura chou a la creme. Aceeasi fetita e aratata cu degetul de colegi pentru ca tatal ei e strain. Asta inseamna ca si ea e altfel. E straina. Pe strada pe care locuieste, in clasa in care invata, pentru vecini si pentru colegi.
Pe scena Teatrului Evreiesc de Stat s-au strans laolalta oameni care vor sa salveze viitorul. Printr-o recuperare a trecutului si o analiza ironico-umoristica a prezentului, personajele urmaresc sa ne aduca aminte cat de important, dar si cat de primejdios poate fi sa stim cine suntem.
Corp strain pune in discutie probleme extrem de actuale: migratia si legitimitatea ei, cautarea si definirea identitatii individuale si nationale.
Sunt indreptatit sa-mi salvez viata sau sunt obligat sa raman intr-un loc in care timpul se socoteste dupa numarul bombelor cazute?
Amintirile personale fragmentate, istoriile familiale cunoscute doar pe jumatate, experientele care zguduie principii si schimba traiectoria vietii sunt scrise pe cartea de vizita a oricarui corp strain.
Fiece patrundere pe teritoriul celuilalt presupune un joc de putere, o alternanta a relatiilor de la acceptare la respingere.
Egalitatea nu e un construct social, ci un drept natural. Identitatea, in schimb, da. Identitatea se construieste mereu in raport cu un altul, mereu in raport cu un corp strain.
Piesa in regia lui David Schwarz ne arata cum cel mai adesea il percepem pe cel de alta etnie sau religie ca pe o alteritate absoluta. Pentru multi, cei care vin dintr-un alt orizont cultural reprezinta un celalalt netransparent, opac si, prin urmare, periculos.
In fata scenei flancate de alte corpuri straine ce comunica prin limbajul notelor muzicale, publicul e mut. Pana si secventele tragi-comice nu smulg decat un suspin sau un zambet in coltul gurii, pentru ca ar fi ireverentios sa-ti permiti mai mult.
In fata spectacolului grotesc al unui targ de arme popularizat cu surle si trambite, promovat cu opulenta de prost gust si sloganuri de lemn, nu poti decat sa zambesti amar cand stii ca ceea ce vezi nu e doar o scena fictiva ci un adevar ,,jucat” de marile puteri.
Corp strain vine cu un scenariu colectiv, in care cu totii sunt straini pana in momentul in care urca pe scena si spun o poveste comuna.
