Cronica teatru: Nunta cu divort sau Cum s-o dai sa fie bine!
Ziua nuntii. Cel mai dorit moment. Finalul unor asteptari si emotii. Incununarea fireasca (ar spune unii) a sentimentelor dintre doua persoane care ajung la concluzia ca: Gata! Asta e! Ne-am gasit! Si ca vor dori si altii (prieteni, familie), cumva sa se bucure pentru ei.
Toate bune si frumoase… pana aici! Dar ce te faci cand apar probleme? Dintr-alea “minore”: mama vrea asta, tata vrea … aia, lumea/ mahalaua zice ca … etcetera. Tocmai asa sta situatia in piesa “Nunta cu divort” de la Teatrul Evreiesc de Stat.
Un cuplu de parinti evrei vrea sa-si marite fata. Dar fiecare vrea altceva: unul – un negustor, celalalt – un doctor. Ce vrea viitoarea mireasa nici nu mai conteaza. Ea va fi fericita cu barbatul ales de ambii parinti. Si chiar asa se intampla. Cei doi insuratei se iubesc. Cu o dragoste fierbinte si pura. Ca atunci cand mananci ceva pentru prima data si creierul danseaza de placerea gustului.
Da, dar mama fetei gaseste nod in papura proaspatului ginere. Clasic! Obisnuit! Trait (experimentat) probabil, de multe cupluri, din pacate! Privesti piesa ca un spectator ce esti si zambesti putin in sinea ta. Dragostea ar trebui sa fie simpla: tu si el, tu si ea, voi doi si iubirea voastra. Atat. Suficienta in simplitatea ecuatiei date. Sau NU.
Cand te gandesti ca oamenii si-au casatorit copiii de-a lungul timpului in functie de interese meschine sau pragmatice ca bani, pamanturi, mosii, functii in stat, influenta si putere. Da! O realitate trista dar destul de palpabila. Istoria sta la dispozitia oricui vrea sa gaseasca exemple. Astfel incat, cei doi evrei de secol XIX din piesa noastra nu sunt o exceptie. Nu sunt meschini. Sunt doar doi parinti ce vor sa-si cunune fata cu cineva “potent” din punct de vedere financiar. Pentru ei nu omul conteaza, ci valoarea lui in bani. Deh! Gandire de ovrei. Viitoarea mireasa primeste doar decizia: asta s-a hotarat, asa se face! Nu incape loc de discutii.
Si iata latura comica a piesei: in trecut, parintii isi anuntau odraslele ca a venit momentul casatoriei si ca au descoperit alesul/ aleasa; in zilele noastre “alesii” sunt cei ce-si anunta familia de decizia oficializarii relatiei. Mai conteaza banii? Ori suntem naivi si visatori si spunem nu, ori realisti si sinceri si recunoastem: da! Casatoria e o investitie pe termen lung si are nevoie de multe: de sprijin moral, material, de incredere, respect, putin mai multa nebunie. Nebunia inceputului de drum. Drumul ala lung, ingust, in care incap doi si multe vise. Si chimie (hormoni, ar spune carcotasii).
Etl si Moetl au parte de toate astea. Doi norocosi, tineri si frumosi. Dar, ca in orice relatie, ce implica iubire, trebuie sa faca fata unor piedici, probleme, neajunsuri, ori cum vreti sa le ziceti. Ceva obisnuit si acum sute de ani, si in veacul trecut si astazi, acum, in secolul asta turbat de viteza tehnologiei.
Mirarea ta ca spectator e soacra, mama fetei, cea care pleaca urechea la barfa mahalalei si care gaseste nod in papura ginerelui. Pentru ca o regula nescrisa spune ca orice soacra trebuie sa fie rea (si asta ca sa fim draguti in exprimare).
Si o alta parte comica a piesei: contrastul asta nebun dintre ce a fost bine la inceput si i-a placut soacrei (ginerele bine situat financiar) si “nodul” din papura: “nu mai corespunde” (sta prea mult la … lumea spune ca …). Exact in nebunia aia ca “e prea frumos sa fie adevarat” sau ca “eu sunt parinte si stiu mai bine”. Mda! Adica ieri si azi -neschimbat; ce daca e la mijloc o iubire si o casatorie?
Dar peste tot, pana la urma triumfa dragostea si inca pe acorduri muzicale. Nu o sa spun mai multe. Nu vreau sa stric surpriza. Cum s-o dai sa fie bine?
Piesa – genial de actuala.
Actorii – efervescenti in interpretarea artistica, haiosi, buni, satirici, chiar rautaciosi pe alocuri.
Puncte slabe? Se termina mult prea repede! Sincer!
Felicitari actorilor, bravo regizorului!