[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]P[/mkdf_dropcaps]erceptia noastra asupra realitatii este una subiectiva, limitata de experientele si mediul in care traim. Tocmai de aceea, cu cat traim si experimentam mai mult, cu atat intelegem cat de putin stim.
Unul dintre mediile care releva cel mai bine aceste trasaturi ale naturii umane este publicitatea. Urata si necesara in acelasi timp, publicitatea este arta alterarii perceptiei. Incetam sa vedem o realitate obiectiva si preluam idei si concepte sugerate de altii. Devenim marionete cu voia noastra si ingeram mesaje gata ambalate care ne trimit catre bunuri de care avem sau nu nevoie.
Dupa cum spuneam mai sus, publicitatea este totusi o arta si, fie ca ne place sau nu, isi gaseste locul in societatea in care traim, servind unor interese mai mult sau mai putin nobile. No este un film construit in jurul unei campanii publicitare si vorbeste despre puterea unui mesaj si abilitatea acestuia de a modela istoria. Filmul urmareste campania pentru referendumul din Chile, din anul 1988, referendum care a decis legitimitatea regimului condus de Augusto Pinochet. Pentru prima data de la instaurarea regimului dictatorial, opozitia primea acces la canalele media, in special televiziunea. Astfel s-a nascut o intreaga campanie menita sa-i convinga pe oameni sa voteze „No” la referendum si sa puna capat regimului totalitar.
Evenimentele sunt vazute din perspectiva lui René Saavedra, unul dintre artizanii campaniei „No” si prezinta eforturile tuturor celor implicati intr-o lupta cu resurse limitate si impotriva unui adversar net superior. Rezultatul este unul surprinzator si ne pune in fata unui film sensibil si edificator in acelasi timp. No este o productie despre rezistenta si lupta, dar nu in sensul clasic al cuvantului. Eroii actioneaza aici prin televizoarele oamenilor si creeaza realitati care trebuie sa vanda. Insa, spre deosebire de alte situatii, nu se vinde un produs oarecare, ci destinul unei natiuni.
Filmul are multe elemente de partea sa, de la jocul actoricesc de calitate pana la subiectul nou si inspirat. Este placut sa explorezi o parte de istorie mai putin cunoscuta si sa intri in culisele unor evenimente care au miscat lumea. Intreaga productie este foarte prezenta in evenimentele pe care le ilustreaza, dovada in acest sens fiind si imaginea filmului care foloseste tonul si coloristica specifica televiziunilor din acea perioada. Este doar unul din elementele subtile care dau veridicitate filmului si potenteaza senzatia de „acolo”.
Ceea ce surprinde la „No” nu este doar relevanta sa sociala si istorica, dar si capacitatea filmului de a te tine implicat emotional. Intreaga campanie pentru referendum se desfasoara in fata privitorului cu toate provocarile si dilemele morale ale protagonistilor. Tensiunea este prezenta si da filmului ritm, in ciuda finalului deja cunoscut.
Valoarea documentaristica a productiei provine din realitatile pe care le prezinta, mai ales privitorului care nu cunoaste societatea chiliana. Filmul face o analiza profunda a unei lumi scindate si a unui regim dictatorial care ofera de toate, insa nu pentru toti. De aici provine socul cultural si istoric, mai ales daca privesti din perspectiva unei societatii trecute si ea printr-o dictatura, dar de alta sorginte.
No este un film revelatie din foarte multe puncte de vedere, iar fiecare dintre ele il recomanda pentru vizionare. Este un film despre momente istorice, despre publicitate si perceptie de masa si despre oameni in lupta lor cu imposibilul. Daca oricare dintre aceste subiecte va spune ceva, este necesar sa vizionati No.
