Toți copiii sunt răi. Drept urmare, orice copil este pedepsit la un moment dat. Pedeapsa înseamnă a-i lua ceva, a-l lipsi pe copil de ceva, pentru ca data viitoare să nu îndrăznească să mai facă, pentru ca data viitoare să nu îndrăznească să se mai afirme, pentru ca data viitoare să tacă și pentru ca, de fiecare dată, să rămână tăcut.
Nu…copiii nu sunt răi, ci sunt, de prea multe ori, neînțeleși, neauziți, nevăzuți. Piesa de teatru ,,Copii răi” ne prezintă lumea, deseori tristă (paradoxal), a copiilor de oameni moderni.
Oamenii moderni nu mai au timp să stea de vorbă cu cei mici, așa că cei mici mai pot vorbi doar cu ei înșiși. Acest lucru nu este însă suficient. Deși poate fi de necrezut la prima vedere, copiii au un program foarte încărcat, în majoritatea timpului ei fiind supravegheați și nevoiți să facă ce trebuie, nu ce le place.
Teatrul Arte Dell’Anima ne oferă o doză importantă de teatru social, prin intermediul acestei piese, care urmărește să educe, să ridice întrebări și să arate probleme reale ale sistemului de învățământ din România, dar și ale modului în care copiii sunt crescuți în zilele noastre.
Între comic și dramă, piesa ne face să râdem, dar să rămânem totuși cu inima puțin strânsă, ne pune pe gânduri și, în același timp, ne oferă răspunsuri. Jucată de trei actori tineri, înzestrați cu talent și pasiune, dedicați cauzei și care intră foarte bine în pielea personajelor, piesa transmite un mesaj puternic, ba chiar s-ar putea spune că trage un semnal de alarmă.
Un lucru îmbucurător este că, de-a lungul timpului, piesa a fost jucată în fața unui public divers, format atât din profesori sau părinți, cât și din copii; cu siguranță că fiecare categorie are ceva de învățat de acolo. Copiii pot înțelege (sau li se pot confirma anumite nemulțumiri pe care le aveau deja, în funcție de vârstă) faptul că au dreptul să se afirme, să fie diferiți, să aibă pasiuni și interese diverse, pot înțelege că situația lor nu este unică și că se mai confruntă și alții cu asemenea dificultăți – întotdeauna este de ajutor conștientizarea faptului că nu ești singurul care trece printr-o anumită experiență, pentru că simți că te mai poate înțelege cineva.
Dincolo de toate acestea, piesa aduce în prim-plan și aspectul atitudinii profesorilor în fața copiilor; o problemă reală o constituie faptul că profesorii nu țin cont de nevoile emoționale ale elevilor. De asemenea, aceștia ar trebui să fie mult mai conștienți de faptul că elevii îi consideră modele de comportament, drept pentru care exemplul oferit ar trebui să fie unul pe măsură.
Dacă ne detașăm puțin de piesă, ca moment artistic, și o privim ca pe o caricatură, ca pe o oglindire a societății românești, în ansamblu, putem spune că teama de autoritate este general valabilă; nu trebuie să privim lucrurile doar din perspectiva copiilor, fiindcă pentru noi toți există o autoritate, în fața căreia nu putem de fiecare dată să spunem ,,nu” și de care nu putem face întotdeauna abstracție, pentru a ne ocupa strict de ceea ce ne face fericiți. Este o lecție general valabilă din care putem înțelege, că, de fapt, autoriatatea este atât de puternică pe cât o lăsăm noi să fie.
Revenind însă la ,,copiii răi”, în piesă, elevii învață despre polisul grecesc și despre democrația ateniană, dar realitatea lor este alta – realitatea lor este una în care profesorul face legea după bunul plac, deținând instrumentele supreme: catalogul și pixul. Învață despre puterea poporului, dar în realitatea lor, nu îi întreabă nimeni ce vor ei de fapt, ce îi pasionează, ce le face sufletul să vibreze. Indiferent de vârstă, copilul are o înclinație, iar aceasta trebuie descoperită și dezvoltată, pentru că doar astfel putem vorbi despre vocație și despre niște oameni fericiți cu alegerile lor, în locul celor frustrați și care constată că este prea târziu pentru a-și pune altfel viața în valoare. De asemenea, sistemul de învățământ deficitar este o piedică majoră în ceea ce privește dezvoltarea armonioasă a copiilor în general, pentru că promovează ,,democrația” în timp ce suprimă libertatea de alegere.
Decorul, deși minimalist, reușește să creeze o poveste și să ne poarte în diverse planuri; actorii, deși doar trei, reușesc să aducă în fața noastră mai multe personaje; piesa, deși simplă, în apartență, este puternică și marcantă, cu un mesaj clar și ușor de înțeles.
Arte Dell’Anima chiar înseamnă teatru pentru suflet, iar ,,Copii răi” confirmă acest lucru; pornind de la această piesă, cred că ar fi extrem de interesant de făcut un studiu psihologic asupra celor care o vizionează, în special asupra elevilor, părinților și profesorilor, căci reacțiile lor sunt, cu siguranță, dintre cele mai diverse, iar rezultatele unui sondaj ar confirma sau infirma anumite teorii.
