Copilul lui Noe este copilul unui razboi stupid si crud. Cel de-al doilea – nu ca primul ar fi fost mai justificat!
Joseph este evreu si, la cei 7 ani ai lui, nu intelege de ce asta e un defect. Nici nu stie ce inseamna a fi evreu. Stie doar ca parintii incearca sa-l ascunda, iar binefacatorii ii schimba numele. Stie doar ca, dupa o viata normala in familie, deodata se trezeste printre straini, invatat sa minta.
In goana de a-si salva copilul de la moarte, parintii il incredinteaza pe Joseph parintelui Pons – preot catolic decis sa lupte in felul sau impotriva nazistilor.
Lecturand acest roman, cititorul intra in gandurile lui Joseph – un monolog interior emotionant, naiv, dar inteligent, punctat cu umor si ironie. In naivitatea lui, micul om nu-si da seama ce mare drama traieste. Amenintat permanent cu moartea – venita prin bombe sau Gestapo, Joseph petrece 3 ani sub tutela parintelui Pons, in compania prietenului Rudy si cu admiratia pentru curajoasa farmacista Marcelle, protectoarea copiilor pentru care-si risca viata zilnic.
Pana aici, o alta poveste despre razboi si atrocitatile nazistilor. Chiar daca emotionant, nimic nou! Noutatea si interesul apar cand Joseph descopera locul ascuns al parintelui Pons. Intr-o pivnita, in mare secret, parintele Pons incearca sa desluseasca tainele altor religii, fara a trada catolicismul. Sinagoga din pivnita este locul de studiu al Torrei si locul unde Joseph si Pons descopera unicitatea credintei in religii diferite.
Inocenta lui Joseph nu-i lipsita de pragmatism: “Simteam desigur ca era imperios necesar sa devin catolic, astfel voi fi in siguranta. Mai mult, aveam sa redevin normal. A fi evreu, deocamdata, insemna sa am nistea parinti incapabili sa ma creasca, sa am un nume pe care era mai bine sa-l schimb, sa-mi controlez in permanenta emotiile si sa mint. Atunci unde era interesul? Asa ca tare aveam chef sa devin un mic orfan catolic.”
Si pentru ca Joseph nu prea stia ce-i religia, si pentru ca parintele Pons studia Torra, s-a gandit el ca studiul catolicismului ar putea fi interesant. Pana la un punct: “Cand ma straduiam sa prind cuvintele, sensul depasea capacitatile mele intelectuale. Dumnezeu era unul, apoi doi – Tatal si Fiul – si uneori trei – Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Cine este Sfantul Duh? Un var? Deodata, panica, se faceau patru! Parohul de la Chemlay mai adaugase si o femeie, Fecioara Maria. Incurcat de aceasta multiplicare subita a dumnezeilor, am abandonat joaca asta cu familiile orientandu-ma spre cantece. Caci imi placea sa cant cu glas tare.”
Razboiul se sfarseste, Joseph isi regaseste parintii si-si continua copilaria. Iar darul nepretuit al perioadei negre ramane prietenia cu parintele Pons, caruia ii va fi mereu recunoscator.
