Esti un copil rau…copil rau…copil rau. De cate ori pe zi auzim acest lucru? Pe strada, in metrou, la scoala, daca nu esti un copil conformat atunci, fara indoiala, esti un copil rau. Si, desigur, nu primesti nimic de la Mos Craciun, iar vecinii si profesorii te vor arata cu degetul.
Prezentat ca un specatcol-manifest, Copii rai e o cronica ce prezinta punctual problemele intalnite in scoli, invitand publicul sa reflecteze asupra directiei spre care se indreapta felul in care societatea isi educa indivizii.
Copii rai – piesa de teatru scrisa de Mihaela Michailov (regizor Geanina Hergheligiu) – e o oglinda pusa in fata unei realitati gri, dureroase si despotice. In loc sa reflecte o lume vesela, inocenta, promitatoare, ludica, ne prezinta un adevar in fata caruia multi inchid ochii.
Cand am intrat in sala mica, trei elevi tropaiau disciplinati pe scena in ritmul unei melodii devenite deja un imn tacit al manifestului impotriva educatiei oprimante. Another Brick in the Wall anunta deja ceea ce avea sa urmeze: un tablou al unui sistem de invatamant pe cat de cangrenat si absurd, pe atat de real.
Teatrul Arte dell’ Anima aduce pe scena un subiect deloc strain publicului, o poveste care poate fi a oricarui copil si ne aminteste ca si adultii trebuie sa-si invete lectiile.
Elevul ale carui preocupari sunt neglijate in favoarea performantei scolare, ale carui tristeti sunt privite drept obraznicii, ai carui colegi se pot transforma peste noapte in agresori nu este nici pe departe doar un personaj, ci exista in fiecare scoala, in fiecare clasa.
Ana Maria Irimia, Raluca Juganaru si Alin Potop dau viata unor personaje care transmit un mesaj simplu si clar: avem nevoie de educatie, nu de limbajul abscons al manualelor care anihileaza creativitatea, nu de zei la catedra, ci de prieteni.
La fel ca ghemul de elastice colorate al elevei din piesa, viata copiilor e depanata, de cele mai multe ori, de o mana autoritara, iar greutatile copiilor nu sunt inlaturate nici de scoala, nici de familie, ci doar ascunse sub covor.
Copii rai e un spectacol dur, dar de departe unul necesar. Cu un minimum de schimb de replici intre personaje, mizeaza pe monolog, pe puterea imaginilor si a muzicii.
Monocromia dominanta de pe scena e intrerupta de elasticele colorate – singura evadare a unui copil singuratic care odata intrat in clasa devine un proscris. Dar intr-un sistem sablonard, culorile electrizante ale imaginatiei sunt transformate in instrument de tortura.
Esti un copil rau…copil rau…copil rau. O sintagma care eticheteaza si clasifica, o sintagma omniprezenta impotriva careia lupta aceasta piesa de teatru adresata deopotriva celor mici si celor mari.
