Mi se pare mie, sau toamna asta abunda de festivaluri, de spectacole si de lansari? Romania pare ca s-a transformat pe nesimtite, dintr-o tara agricola la sfarsit de secol XX, in care prima generatie incaltata se intorcea la fiecare al doilea sfarsit de saptamana (cu sau fara sot) la oras sa-si umple portbagajul Daciei (copiata dupa Renault 12) cu merinde, intr-o cultura a distractiei la inceput de secol XXI. Semnele timpului, pentru cine stie sa le citeasca, sunt insa aceleasi: fie ca sunt de la Leonardo ori de la Deichmann, incaltarile sunt purtate cu stangacie pana se tocesc, iar Loganul – desi ceva mai elegant – it’s still by Renault.
Schimbare de mentalitati sau de obiceiuri?
Ce s-a schimbat in cultura noastra sunt obiceiurile: in loc sa mergem la cules de struguri pentru vin ori de prune pentru tuica, preferam recolta festivalurilor. Ne-am si globalizat: bem Coca-cola si alte bauturi gazoase, ca sa putem digera E-uri din ce in ce mai gustoase. Dintr-o astfel de cultura – una a distractiei inflorita dupa criza economica – mai degraba decat din indolenta autoritatilor a rezultat accidentul din #Colectiv. Toata lumea clama facilitati pentru deschiderea afacerilor, reducerea birocratiei in obtinerea autorizatiilor si in general, un climat mai bun pentru mediul de afaceri. si toata lumea le-a primit.
Faptul ca valul de compasiune care s-a propagat in social-media dupa stirile oarecum tendentioase din mass-media orei 17 a fost preluat si deturnat in miscari mai mult sau mai putin politizate denota, dincolo de orice teorii ale conspiratiei, ca o astfel de revolta a fost anticipata si pregatita. Se spune ca pentru 1 Decembrie, dar nu acesta este subiectul articolului meu, ci contrastele sau schimbarea reala care se produce, ca vrem ori nu vrem, cu sau fara ajutorul serviciilor, in sanul societatii romanesti. Prima schimbare a fost, undeva prin anii 2000, cea de design. Ca am sesizat-o explicit ori nu, cert este c-am preluat-o majoritatea dintre noi, din mers.
Doar o schimbare de design? Sau una de categorie (de)favorizata?
Ideologul si nomenclaturistul Silviu Brucan, fost secretar de redactie al Scanteii, poreclit oracolul de la Damaroaia in urma emisiunii sale PRO-tviste „Profetii despre trecut”, afirma ca: romanii vor avea nevoie de 20 de ani pentru a deprinde democratia. Ce stia el si nu stiam noi pe atunci era faptul ca Revolutia de la 1989 fusese una minoritara, initial banateana, a oamenilor de pe strazile Timisoarei, preluata apoi si televizata de catre o anumita categorie de personaje care cadrau in filmul acelor zile: actori, regizori, sportivi si chiar nomenclaturisti cunoscuti, pusi pana atunci intr-un con de umbra de regimul lui Nicolae Ceausescu. Dizidenta, fie ea de sorginte politica, sportiva, economica sau culturala, prevala oricarui alt criteriu de selectie a celor care puteau iesi pe sticla. Astfel li s-a permis atat politrucilor cat si mediocrilor – dar ambitiosilor – din orice domeniu sa iasa la suprafata. Cum a fost posibil? Prin scoaterea la rampa a institutiei-etalon a prostiei romanesti: Armata, care urma sa ramana, in ciuda haosului provocat atunci, inca multi ani de zile in topul increderii romanilor, alaturi de Biserica.
Modestia si chiar bunul-simt al taranilor abia veniti la oras, intorsi la tara pe sfarsit de saptamana – in adidasi – nu isi avea locul in cartierele muncitoresti, devenite, dupa abolirea sistemului centralizat de productie bazat pe planuri cincinale, istorie. Luptatorul anti-comunist nu diferea prea mult de ideologii vremurilor recent-apuse. Lupta lui era din gura, era genul de om dispus sa se bata, in vorbe mari si umflate, pentru drepturile sale, in detrimentul celor care, jenati sau scarbiti de prostia lui flamboaianta, i se dadeau la o parte din cale. Acesta a fost si sloganul electoral aparut in acei ani: Votati-ma pe mine! Este inca actual.
Ce urmeaza dupa (ultimul) restart?
A fost nevoie de zece ani pentru aceasta reasezare formala. Librariile, care altadata vindeau literatura pe sub mana, au pus pe tejghea Sandra Brown si alte traduceri. Presa, in schimb, a prosperat. Mult-hulitul cartierul comunist, privatizat dupa 5-10 ani de rate, l-a facut pe fiecare roman (proprietar al unei locuinte modernizate), sa viseze la cartierul rezidential de la marginea orasului, unde aparusera, nu prea timid, primele vile. Toata operatiunea de capitalizare a mai durat inca zece, ba chiar 15 ani, fiind intrerupta de o rebela criza economica – de sorginte americana. Ce sa-i faci? n-a fost vina noastra, si-a zis, cuprinsa de nostalgii comunistoide, patura de mijloc – cu calculele stricate de creditele (in franci elvetieni) facute pentru evadarea din cartierul comunist.
Acum, fie ca s-a intors sau nu inapoi la cartierul comunist ori spre cultura de masa, incercarea noastra de patura de mijloc s-a hipsterizat, ca sa poata reveni in mainstream – de unde sa poate protesta impacata. Nu e vina noastra nici acum, pentru ceea ce ni se intampla. E vina lor, a politichiei, in fata careia, desigur, vom repurta o mare victorie. Nu mai avem nevoie nici de DNA s-o faca pentru noi, un alt experiment la care am fost supusi, sugerandu-se o culpa colectiva din care numai ele, cu i mare, Institutiile ne-ar putea salva. Ei bine, chit ca nu stiu de unde bate vantul, tinerii au mirosit ca apelul la justitie si moralitate este de o falsitate… impusa. Ce vrem este doar sa ne restartam in bloc, ca s-o putem lua de la-nceput dupa micul vostru mare esec, ne spun ei, fara cuvinte. Gandim asa, fiindca avem nevoie de o resetare a modului in care am fost invatati (sau conditionati) pana acum sa gandim. Unul dublat de fatarnicie, intrucat scoala, desi produce inca genii, nu mai ofera de ceva (destul de multa) vreme solutii pentru societate.
____________________________________________________________________
cover-photo = colaj realizat dupa o idee de Gilbert Iscu; slogan de pe o geaca Cropp
