Closer to the Moon, de Nae Caranfil. La cald

   N-am sa scriu despre film, ci despre ce este vorba in film, ca experienta personala.

   Ruleaza saptamana asta, intre altele si la Cinema Studio. Pentru cine nu stie, acest cinema e reduta de rezistenta a ceea ce era cinematograful odata in viata noastra. Mai ales daca mergi in timpul zilei, de la ora 10, de la ora 12.30. Costa 7 lei biletul, are sunet  dolby, e renovat, curat si prietenos. N-are nimic din cinema-ul la mall. Desi, publicul de la orele de care vorbeam mai sus, in general trecut de 40 spre 60, se intampla deseori sa vorbeasca la mobil in timpul filmului, exact ca la mall. Ba chiar mai tare, ca deh, varsta. Dar, sunt totusi oameni pentru care cinema-ul era odata, high life. Sunt simpatici.

   Aici am intrat, la 12.30,  sa vad Closer to the moon, cel mai nou film al lui Nae Caranfil.

   Si pentru ca am rupt timp pentru asta, ca sa vad filmul la cinema  si muream de foame, pe reclame si trailerele de la inceput am ros covrigi uscati, dintr-o punga.

   N-am apucat sa ma opresc inainte sa inceapa filmul, ca o voce batrana si scarbita mi-a suierat amenintator de pe randul din fata: “-Opriti fosgaitul ala imediat!” La asa o abordare politicoasa n-am putut sa nu ma opresc, nu?

   Ei bine, despre asta e vorba in Closer to the Moon. Despre oameni care imbatranesc degeaba, care nu simt nevoia sa lase nimic in cei care vin dupa ei, pentru ca nu le dau nicio sansa, ci ii condamna la prezumtia de vinovatie, in masa. Oameni care cred ca tot se naste dupa ei e prost, superficial, rudimentar si nepoliticos.

   L-am auzit de curand pe Stelian Tanase, presedinte TVR si tipologia publicului Cinema Studio, zicand ca l-ar fi invitat pe Iosif Sava sa faca emisiuni la TVR, dar nu mai e altul ca el. Pai, nu mai e. Poate pentru ca toti acesti oameni, “monstri sacri ai culturii romane” sau simpli trepadusi, ard tot in jurul lor, siguri fiind ca  generatia viitoare e vinovata in masa de gol.

   Ce vine dupa voi e, in fapt,  ce sunteti voi astazi. Despre asta este filmul lui Nae Caranfil.

   Si dupa comunisti n-a ramas nimic. Doar luna.