Cine este indragostit de mare iubeste si Cazinoul din Constanta

  Dragostea constantenilor are ceva din mirosul marii si din silueta Cazinoului. Simti asta la orice pas… Langa mine opreste o masina cu numar de Prahova;  soferul lasa geamul jos si ma intreaba cum poate ajunge sa vada marea si Cazinoul. Ii explic cu “limba mainilor” pe unde trebuie sa coboare spre port si apoi, cum sa o ia in stanga, acolo de unde incepe livingul marii si pe una din etajerele lui dainuie  centenarul “bibelou” al Cazinoului.

   Sunt constantean. Recunosc. Uneori, chiar ma mandresc cu asta. Imi dau seama ca in calitate de constantean sunt cu un lat de palma deasupra tuturor celorlalti romani care nu au privilegiul asta si ar dori sa vada marea in fiecare zi. Sau macar sa o stie aproape,  sa o simta “a lor”. Cam acelasi lucru e si cu Cazinoul. Constanta nu are altceva mai reprezentativ. Vechi, aproape antic, dar cu siguranta “de demult”, mai precis din 1910, Cazinoul ramane pentru constanteni emblema lor de suflet. Somnambulic, plimbarile lor coboara pe faleza Cazinoului pentru a asculta marea, pentru a se hrani cu ceva din spectacolul valurilor care vin la tarm purtandu-si galceava de spuma. Alteori, desi mai calme,  bucura sufletul la fel de mult prin nelinistea lor launtrica, de fiecare data cand se apropie de tarm pentru a se intoarce mai apoi in larg spre a-si desavarsi odiseea.

   De mai bine de zece ani, enorm de mult chiar si in existenta unei cladiri centenare, Cazinoul se trece, imbatranind degradant, parasit si suferind. Este un “Venus din Milo” al falezei, prafuit, stirb si ciobit , care nu mai are stralucirea de odinioara, nu mai are prestanta si gratia din zilele-i de glorie, dar inca atrage cu un magnetism irezistibil vizitatori mai noi si mai vechi, Pasii trecatorilor isi deseneaza trasee prin poarta lui si multi il iau ca amintire in aparatele lor de fotografiat sau chiar in suflet. Promit sa revina ori de cate ori au ocazia pentru ca marea si Cazinoul din Constanta, snur si martisor, se poarta mereu, indiferent de anotimp. Desigur, pentru valoarea sa inestimabila, pentru ceea ce ar putea si ar trebui sa fie el in lada de zestre sentimentala a unui oras de talia Constantei, Cazinoul ar fi meritat mai mult. In mintea si-n inima noastra insa este la fel de incitant, artificiu fin de arhitectura si totodata cel mai fidel ascultator al marii.

   Judecand prin prisma afectiunii cu care este inconjurat si cautat de trecatori, indiferent ca sunt constanteni sau de prin alte locuri din tara, el ramane un reper de suflet. Dar si asa merita o soarta mai buna, iar dezinteresul celor care ar trebui sa-i redea din nou  stralucirea nu-l spala toata marea.

Laurentiu Despina