[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]Î[/mkdf_dropcaps]n autobiografia sa aparuta in 1964, Charlie Chaplin povesteste momentul in care afla ca va fi milionar. De-abia iesit de la dus, cu un prosop in jurul soldurilor, Charlie se plimba prin camera si canta la vioara. Sidney intra si il anunta ca i-a obtinut un contract de 1,200,000 de dolari cu First National. La vestea adusa de fratele sau, nu isi intrerupe micul ritual; doar rosteste “Hm..mmm…mda, minunat!“
Era intr-adevar minunat. Charles Chaplin trecuse prin oglinda direct in Tara Minunilor. Iar tara aceea nu era America tuturor posibilitatilor ci doar lumea micului vagabond, Charlie.
Uitati-va la filmele lui Chaplin si fiti atenti la momentele in care Charlie isi intoarce scurt privirea spre camera, spre noi. Veti tresari, va vor tulbura acele priviri parca prinse in oglinda, pline de sensuri minunate.
“Nu realitatea este cea care conteaza intr-un film, ci ceea ce imaginatia poate face cu ea” (Charles Chaplin, “My Autobiography”, 1964).
Iar imaginatia creeaza lumi. Cu Charlie, micul vagabond, Chaplin a creat o lume care nu inceteaza sa ne minuneze.
Charlie, vagabondul gentleman, a aparut in momentul in care Mack Sennett a hotarat: ”Avem nevoie de niste gaguri aici”. S-a intors spre Chaplin apoi: “Pune-ti un machiaj si niste haine bune de comedie. Orice merge”.
In drumul spre cabina, Chaplin a decis: “Vroiam sa fie plin de contradictii: pantalonii largi, haina stramta, palaria micuta si pantofii mari”. “Am adaugat o mustacioara care, m-am gandit eu, imi adauga niste ani fara sa imi ascunda expresia fetei”.
Nu stiam ce fel de personaj sa fiu. Insa din momentul in care m-am imbracat, hainele si machiajul m-au facut sa simt ce fel de persoana era. Am inceput sa il cunosc si pana am ajuns pe platou era deja format pe de-a intregul.
“Cu hainele pe mine l-am simtit ca o realitate, o persoana vie.”, mai spune Chaplin in autobiografia sa, dedicata simplu: “Pentru Oona”.
Pentru Chaplin, persoana si personalitatea erau vitale. Se tot plictisise de vesnicele urmariri din comediile timpului: “personal, detestam urmaririle. Nu fac decat sa disipeze personalitatea; oricat de putine stiam despre filme, eram sigur ca nimic nu poate fi mai presus de personalitate”.
Micul vagabond creat de el ne aduce pur si simplu, in fata ochilor, vitalitatea si generozitatea unei personalitati. Iar ceea ce o personalitate poate face cel mai bine este sa uneasca.
De multe ori singur in filmele sale, Charlie a avut milioane de prieteni. Desi singur, nu e un singuratic. Simtim asta cand ii privim filmele. Pentru ca ne simtim aproape unii de altii, prin el.
Umorul, pentru Chaplin, “este acea discrepanta pe care o discernem in ceea ce pare sa fie un comportament normal. Cu alte cuvinte, prin umor vedem in ceea ce pare rational, irationalul; in ceea ce pare important, ceea ce este fara importanta”. “Ne activeaza simtul proportiilor si ne dezvaluie ca intr-o seriozitate prea mare sta la panda absurdul”.
Prin Charlie, ne intoarcem la firescul de dincolo si de dinainte de ideologii.
Charlie este el insusi, inalterabil, inalienabil. Fara conformisme, patetic fara urma de ridicol, ne elibereaza. Ne da inapoi partile noastre bune, pe care le-am ascuns de lume ori le-am zvarlit aiurea prin lume si le-am cam pierdut.
“Voi, oamenii”, ne aminteste el in discursul din “Dictatorul”, “aveti puterea de a face aceasta viata libera si frumoasa- de a face aceasta viata o aventura minunata”.
Interogat despre decizia lui de a nu deveni cetatean american, Chaplin a raspuns: “Nu vad nici un motiv sa imi schimb nationalitatea. Ma consider un cetatean al lumii”.
Chaplin a fost, printre cineasti si creatori, poate ultimul cetatean al lumii.
Nimeni dupa Chaplin nu a mai unit o lume intreaga in fata imaginilor miscatoare cum a facut-o el. Si nimeni nu ne-a mai inspirat asa cum inca o face el.
