[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]O[/mkdf_dropcaps] parte dintre noi pastreaza, printre amintirile lecturilor copilariei, imaginile croite pe intinderea unui volum ce amintea, prin tema, de Din lumea celor ce nu cuvanta de Emil Garleanu. Titlul cartii – Cantaretii naturii. Pentru admiratorii filmografiei lui Tenghiz Abuladze, Vedreba (Ruga) reprezinta o experienta majora. Nu doar artistica. Autorul volumului menit primelor varste, poetul ale carui versuri au devenit imagine si rostire in pelicula mentionata, este Luka Razikasvili. Sau, mai simplu, Vaja Psavela.
Radacinile
Stramosii – hevsuri, munteni din Nord-Estul Georgiei, aparatori ai credintei impotriva atacurilor valurilor musulmane, mandri, liberi, aspri, departe de viata de la poalele Caucazului, avandu-si ale lor legi si conducatori de ei alesi.
Venirea pe lume – la 14 iulie 1861 la Ceargali, in Psavi, in familia preotului Pavle Razikasvili.
Copilaria – impletire de istorii si basme. Istoriile, despre patriarhi biblici si despre Davit Constructorul, despre faptele lui Napoleon Bonaparte si despre suferinta lui Sota Rustaveli, sunt rostite de tata, autodidact, care, ravnind a sluji lui Dumnezeu, singur a invatat sa scrie si sa citeasca, a absolvit seminarul si a devenit, in vreme, unul dintre preotii cu faima in Psavi, multumita mai cu seama predicilor sale. Straduinta lui a fost de a starni gustul pentru lectura in fiecare dintre cei cinci copii. Ale mamei, Barbare, sunt basmele. Mai cu seama iarna, in ajun de Barbaroba (praznicul Sfintei Mucenite Varvara), cand se stie ca modul in care fiecare se raporteaza la semeni ii va influenta cursul anului ce urmeaza, sarbatorita reia povestea lui Amirani, cea a lui Abesalom si a lui Eteri. Iar basmelor li se adauga poemele psave care, la jumatatea celei de-a doua strofe, se preschimba in cantec.
Asfintirea copilariei
Aceasta lume este parasita de Luka la opt ani. Inscris la Scoala Teologica din Telavi, se afla inaintea unei lumi pe care, neintelegand-o, cauta a o schimba. Istoriile, basmele si poeziile sunt acoperite de discipline cu totul stranii. Imaginatia este cuprinsa de invatarea mecanica si sistematica. Pentru cel deprins a fi liber, orele de curs, programa incarcata, temele, disciplina, chiar rugaciunea despre care stia a fi dialog cu Dumnezeu, sunt doar prilejul obtinerii calificativelor slabe, acuzatiei de respingere a hranei spirituale, pedepselor. In compensatie, se dedica activitatilor fizice. Afla in lupte nu doar admiratia celor din jur, dar si invierea zilelor din Ceargali. In acelasi timp, incepe sa deseneze. Si sa noteze versuri auzite, din teama de a nu le uita.
Intre 1877 si 1879 urmeaza cursurile Institutului Pedagogic. In septembrie 1879 este admis la Seminarul din Gori. Si totul se schimba, multumita profesorilor care il incurajeaza sa scrie. Face parte din redactia revistei scolii, nu rareori avand statut de factotum. Cel care era surprins odinioara ca, in timpul orelor de astronomie, este cu atata acribie studiat cerul, cat timp nu stim aproape nimic despre pamant, aduna material etnografic, studiaza inceputurile crestinismului in Caucaz, traduce din si in rusa, devine interesat de viata politica a Imperiului, participa la dezbateri literare, ii sunt publicate cele dintai poezii.
Croirea numelui
In 1882, proaspat absolvent, asemenea multora dintre colegii sai, sub influenta spiritului miscarii nationale, devine invatator. Pentru Parintele Pavle Razikasvili alegerea nu este imbucuratoare. In ciuda dificultatilor financiare, insistase ca fiecare dintre copiii lui sa studieze. Ca o compensare a propriilor sale neimpliniri, in oarecare masura, dar, mai ales, a convingerii ca fiecare dintre ei este dator sa isi fructifice aptitudinile. Insista, in acest sens, ca Luka sa studieze la Universitatea din Sankt Petersburg. Student extern al Facultatii de Drept, la sfarsitul primului semestru este nevoit, din motive materiale, sa revina acasa. Proza si lirica sa sunt tot mai apreciate. Sfantul Ekvtime Takaisvili isi exprima admiratia fata de creatia sa. La fel si Sfantul Ilia Ceavceavadze si Akaki Tereteli. Multumeste. Incepe sa semneze Vaja Psavela (originar din Psavi), pseudonim folosit din perioada seminarului, abia acum adoptat in mod definitiv. Noptile scrie. Ziua lucreaza bucata de pamant a familiei.
„Sunt un muschi de munte si cresc doar pe stanci”
In 1886 se casatoreste cu Ketevan Nebieridze. Prin concurs, ocupa un post de invatator. Situatia materiala ramane aceeasi: salariul, mai mult decat modest, neacoperind nici macar necesitatile de baza. In compensatie, statutul social cunoaste modificari semnificative. Nu este doar indrumator elevilor, ci si parintilor. Devine vocea celor umili, injositi si uitati. Scrie petitii si asteapta in anticamerele din Tbilisi sa fie primit in audienta, denuntand abuzurile autoritatilor locale. Urmeaza represaliile si decizia de a-l concedia.
Demersurile Sfantului Ilia Ceavceavadze si ale lui Ivane Maceabeli de a-l ajuta esueaza. ”Nu putem nega calitatile literare ale domnului Razikasvili, dar nici nu se cuvine sa ignoram lipsa de profesionalism in indeplinirea sarcinilor de serviciu, dovezile de tulburarea ordinii publice”. Inlaturat de la catedra in iulie 1887, traieste din lucrul pamantului, sprijinul material oferit de parinti, vanatoare si din cresterea vitelor. Banii cuveniti din partea editurilor si revistelor intarzie sau, nu de putine ori, nu-i mai parvin. Ceea ce nu ar fi o problema majora daca familia nu s-ar mari, sanatatea nu i s-ar degrada, corespondenta nu s-ar reduce la amintirea indatoririlor financiare.
Dar, mai ales, daca nu ar fi tot mai singur. In 1890 ii mor parintii si apar primele semne de pleurezie. Peste doi ani ii este afectata vederea, iar operatia suferita la ochiul drept da gres. Bunul sau prieten, Alexandre Kazbeghi trece la cele vesnice in 1893. Astfel, viata i se reduce la ai sai. In 1902, la nasterea celui de-al cincilea copil, Ketevan paraseste aceasta viata. Confruntarea pentru drepturile de autor devine aproape inutila. Drumurile la Tbilisi, rare si pana atunci, inceteaza. Cei care il laudau pe tanarul din Psavi se multumesc sa descopere, in batranul purtand ceoha si caciula de caracul, un oarecare.
Si totusi, este multumit. Viata ii este identica cu a strabunilor sai. Isi educa copiii asa cum el insusi a fost deprins a deslusi lumea. Scrie si strabate satele psave. Culege cantece si stihuri, obiceiuri si fragmente de biografii. Invitatiilor la Kutaisi, Gori sau Poti le raspunde politicos, incheind cu aceeasi constatare: „mereu mi-am dorit sa ma intorc la Ceargali. Iar acum, de as vrea sa plec de aici, ar trebui sa ma abandonez pe mine insumi. Si atat de greu m-am aflat! Oare ce ar merita sa pun in loc?”
Constient de neiscusinta sa in administrarea gospodariei, in 1904 se recasatoreste. Noua sotie, Nino Didebasvili, este primita cu raceala de cumnati care, ignorand necesitatea unei mame si a unei gospodine, profita pentru a rupe definitiv legaturile cu fratele lor. Spre deosebire de ei, este doar un simplu taran ce isi cultiva pamantul, il ara si culege putinele roade.
Redescoperit
Trimite la o revista din Tbilisi noi texte, primind o scrisoare de la vechi prieteni care il felicita si care, la presiunea Sfantului Ilia Ceavceavadze, hotarasc ca ajutorul pe care i-l ofera poate lua o forma pragmatica. Au loc colecte. Sunt organizate seri de lectura. Numele sau apare tot mai frecvent in presa. Sprijinul oferit revolutiei din 1905 este uitat de catre factorii politici. Nici unul dintre cei ce lupta pentru promovarea sa n-ar putea intelege ca demersul este mai curand omagiu decat sprijin.
Dupa asasinarea Sfantului Ilia, in august 1907, relatiile cu cercurile culturale din Tbilisi se reduc. Se simte batran, este sarac, mandria il impiedica sa ceara ajutor, stie ca se apropie de moarte si il apasa grijile pentru viitorul familiei. Se izoleaza de ai sai. Strabate regiunea saptamani la rand.
In primavara lui 1915, problemele pulmonare se agraveaza. Este adus la Tbilisi si ingrijit de cei mai buni medici. La 10 iulie 1915 trece la cele vesnice.
Va fi inmormantat in Panteonul Didube. Osemintele ii sunt mutate, in octombrie 1935, in Panteonul National Mtatminda, alaturi de marile personalitati georgiene. Un act de recunostinta si de dreptate pe deplin bizar din partea unui regim care, cu 12 ani inainte, sub acuzatia de sprijinire a miscarii de rezistenta condusa de Kaihosro Ceolokasvili, ordonase uciderea lui Levan Razikasvili, unul dintre fiii lui Vaja Psavela. Interventia pentru salvarea vietii lui Levan a fost stinsa de raspunsul lui Grigol Ordjonikidze: „Daca ar fi fost vorba de insusi Vaja Psavela, nu as fi ezitat sa il execut si pe el.”
Mostenirea
Numeroase monografii despre creatia lui Vaja Psavea amintesc de cele despre opera lui Mihai Eminescu. Teme, motive apartinatoare romantismului tarziu, patriotismul, folosirea folclorului, valorile etice promovate, criticarea tarelor vietii politice, dezvoltarea constiintei nationale, apelul la trecut, umanismul, urmele panteismului par, la o privire grabita, aceleasi. Desi comuna este, mai cu seama, speranta. Lucida descoperire a esentei vietii si a vulnerabilitatilor societatii. Amaraciunea. Si nefrangerea.
Poemele Aluda Ketelauri (care l-a inspirat pe Tenghiz Abuladze sa realizeze Ruga), Gazda si oaspetele, Devoratorul sarpelui, nuvela Muntii inalti, piesele de teatru, toate evoca un ideal si marginile realitatii pe care acesta este menit a le croi. Sacrificiul, cautarea, lupta. Si victoria care, singura, defineste rostul existentei.
Un secol de la moartea lui Vaja Psavela. Dincolo de orice alt eveniment ramane utila descoperirea rodului trecerii sale prin lume in fiecare dintre noi.
______________________________
sursa cover photo: ukvdaveba.do.am
