Cele patruzeci de legi ale iubirii, de Elif Shafak

[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]U[/mkdf_dropcaps]n roman foarte potrivit pentru a fi citit azi, de catre romani, cand socialul se zbate contorsionat din cauza religiei (a fi sau a nu fi in scoala).

   Un roman de actualitate, chiar daca actiunea lui este o impletire a doua timpuri: 2009 si 1242. Si – contrar aparentelor – in 1242 gasim multe potriviri cu zilele noastre.

   Elif Shafak – scriitoare de origine turca – ne incanta sufletul si mintea cu doua povesti diferite, dar legate intre ele.

   In 2009, Ella – proaspat angajata la o agentie literara – citeste un manuscris caruia trebuie sa-i faca o recenzie pro sau contra editarii lui. Cu o viata aparent implinita, intr-o familie aparent infloritoare, Ella realizeaza – dureros – ca de fapt traieste o aparenta. Se cufunda in citirea manuscrisului “Cele patruzeci de legi ale iubirii” semnat de Aziz Zahara – un scriitor necunoscut.

   In 1242, Shams din Tabriz este personajul principal al manuscrisului. Un dervis sufit de o profunda spiritualitate, insa lipsit de religiozitatea vremurilor sale. Prietenia lui cu Rumi – poet persan – le schimba viata amandorura si, pe alocuri, schimba mentalitatile acelor vremuri.

   Cele patruzeci de legi ale iubirii sunt, de fapt, legile lui Shams pe care le impartaseste oricui e dispus sa-l asculte, in diverse situatii dificile de viata.

   Legile lui Shams schimba vietile tuturor. Pe-a lui Rumi si a familiei sale, pe-ale prietenilor si dusmanilor sai. Cele patruzeci de legi ale iubirii schimba viata Ellei si viata lui Aziz Zahara.

   Legi ale iubirii pe care nu ti le impune nimeni, dar pe care, daca fiecare din noi le-ar urma, lumea ar fi cu mult mai buna, acum si oricand. Legi de conduita morala si sociala, legi despre respect, onoare, umilinta, dragoste si ura, minciuna si adevar, legi despre si pentru oameni.

   In ansamblu, cartea vorbeste despre iubire si lipsa ei, cu tot ce implica asta, indiferent de timpul, epoca pe care o traim. Un roman frumos, cald, scris excelent!

   Pentru unii cititori poate nu-i genul preferat de lectura, iar pentru altii ar putea fi minunata. Dincolo de actiunea cartii, merita lecturate “cele patruzeci de legi ale iubirii”, din care citez cateva:

   “O viata fara iubire e lipsita de insemnatate. Nu te intreba ce fel de iubire ar trebui sa cauti, spirituala ori materiala, divina ori pamanteasca, rasariteana sau apuseana… Impartirile duc doar la alte impartiri, Iubirea nu poate fi nici numita, nici lamurita. E ceea ce e, pur si simplu.”

   “Iadul e in acum si aici. La fel si raiul. Inceteaza sa-ti mai faci griji din pricina iadului si sa mai visezi la rai, caci sunt amandoua cuprinse chiar inlauntrul clipei de-acum. De fiecare data cand ne indragostim, ne inaltam la rai. De fiecare data cand uram, pizmuim sau ne infruntam cu cineva, ne rostogolim drept in flacarile iadului.

   “Pe cand partile se schimba, intregul ramane mereu acelasi. Pentru fiecare hot care pleaca din lumea asta, se naste unul nou. Iar orice ins cinstit care moare e inlocuit de unul nou. Prin urmare, nu numai ca nimic nu ramane la fel, ci de asemenea nimic nu se schimba vreodata cu adevarat.”

   “Nu e niciodata prea tarziu sa te intrebi: “Sunt pregatit sa schimb viata pe care o traiesc? Sunt pregatit sa ma schimb pe dinauntru?”

   “Nimic n-ar trebui sa stea intre tine si Dumnezeu. Nici imamii, nici preotii, nici rabinii sau oricare alti pazitori ai cârmuirii spirituale si religioase. Nici invatatorii spirituali, nici macar credinta ta. Crede in lucrurile pe care le pretuiesti si in legile tale, dar nu le instapani peste altii. Daca frangi intruna inimile oamenilor, orice indatorire religioasa pe care o indeplinesti nu slujeste la nimic.”

   “Vesnicia nu e un timp nemarginit, ci doar lipsa oricarui timp.”